Proiectul Comenius – Portugalia 2012 – Metode active de imbunatatire a motivatiei si calitatii in procesul de invatamant

Să mă prezint: Sunt Mariana Dudnicov, profesor pentru învăţământul primar şi preşcolar în cadrul Școlii Anastasia Popescu, Grădinițele Arc-en-Ciel din București. Sau cum mă ştiu copiii: “doamna educatoare”, “doamna de religie” şi pentru elevii din clasele gimnaziale implicate în proiectul bilateral Comenius cu Şcoala “El Salvador”din Torrelavega, Spania – “doamna de spaniolă”.

În luna aprilie a acestui an, am avut onoarea şi bucuria de a participa la prima mea activitate de formare continuă în cadrul programului sectorial Comenius din Programul Învăţare pe tot Parcursul Vieţii, care s-a desfăşurat la Lisabona, în Portugalia.

Trebuie să mulțumesc pe acestă cale Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale care a decis acordarea grantului pentru efectuarea acestei activități.

Aici am cunoscut profesori din toată Europa implicaţi în procesul de învăţământ, atât de la nivel preşcolar, primar, gimnazial, cât şi în centrele pentru copiii cu nevoi speciale (Spania, Croaţia), dar şi la nivelul de cercetare şi elaborare a politicilor educaţionale (Croaţia, Lituania).

Doamna Ulla Salomaki, organizatoarea şi coordonatoarea acestui curs, a urmărit să ne aducă în vedere faptul ca o atitudine deschisă, caldă, pregătirea profesională şi metodologia adecvată, dar mai ales încrederea de sine sunt bazele unei bune interacţiuni cu elevii noştri. Şi foarte important este faptul ca elevii învaţă mult mai bine şi mai repede atunci când lecţiile sunt distractive şi îi implică efectiv în realizarea lor, aşadar să nu uităm că a învăţa poate fi amuzant, iar învăţarea prin joc şi în joaca îi va ţine conectaţi la lecţie. Doamna Salomaki ne-a învăţat diferite metode prin care putem ţine lecţiile astfel încât să fie antrenante şi amuzante. Astfel o ora de matematică am descoperit că se poate face prin intermediul dansului, ora de istorie se poate face prin intermediul artei dramatice, iar ora de anatomie prin intermediul activităţilor practice.

Ne-am amintit de asemenea că o lecție este mai uşor de amintit dacă o conectăm cu o experienţă plăcută, aşa că nici o activitate fără un joc: de cunoaştere, de familiarizare, de spargerea gheţii în cazul elevilor noi sau a unui colectiv nou. Sigur vor spune: Aaa, lecţia despre adjectiv a fost când am jucat „Amestecul de cuvinte”, iar doamna profesoară ne-a spus să ne schimbăm locurile ori de câte ori auzim vreun adjectiv sau un substantiv sau un numeral.

Multe dintre exerciţiile învăţate acolo le-am aplicat şi cu doamnele profesoare din şcoala noastră şi au fost încântate, iar jocurile pe care le-am arătat şi pe care le-au primit şi pe suport de hârtie au fost foarte antrenante pentru elevii dumnealor care s-au declarat fericiţi să le practice: „Vine lupul!”, „Salata de fructe”, „Familia Ionescu/ Johnson”, „Cărţile poştale sentimentale”, „Claudia se relaxează”, „Jocul -  Să mă prezint…cu eşarfele”, „Eu la piaţă”, „Hărţile”, „Zarurile sentimentelor” şi multe altele.

În grădiniţa pe care am vizitat-o în Setubal am observat că şi aici se desfăşoară Programul Fructe în şcoli şi grădiniţe, care le asigură gustarea de la ora 10,00 cu un fruct şi o cutiuţă de lapte, iar prânzul este oferit de asemenea în mod gratuit tutoror preşcolarilor şi şcolarilor. Programul de activitate din grădiniţă era asemănător cu al nostru, ca şi conţinutul de altfel. Mi-au plăcut în mod deosebit două proiecte în care erau implicaţi copiii: „Să descoperim puiul din ou”-în care copiii urmăreau diferitele etape ale unui pui în interiorul oului până spărgea coaja şi ieşea afara şi „Să creştem viermii de mătase”- unde copiii aduceau zilnic frunze pentru a hrănii viermii (fiecărei grupe) care se aflau în nişte cutii de carton şi ei observau zilnic frunzele care erau mâncate şi rămaneau doar nervurile.

Am avut un mic răgaz pentru a vizita câteva obiective turistice, culturale din Lisabona: Castelul Sant Jorge, Catedrala, Muzeul muzicii Fado, apoi Mănăstirea Dos Jeronimos, Grădina Botanică Tropicală, Monumentul Navigatorilor din Belem şi singura Fabrică de Pasteis de Belem din Portugalia, dar şi crama de vinuri Jose Maria de Fonseca din Setubal, loc unde am mai trăit o experienţă unică: pentru prima dată în viaţa mea am văzut şi am atins …Oceanul.

Cum experienţa a fost una foarte bună, iar organizatoarea cursului, d-na Ulla Salomaki, şi-a propus să facă anul următor, în 2013, o continuare a acestuia, pe baza feadback-ului pozitiv primit de la toţi participanţii la toate sesiunile cursului de până acum, doresc să îi încurajez pe toţi colegii din şcoală, şi nu numai, de a aplica în cadrul Programului de Învățare pe Tot Parcursul Vieții (http://ec.europa.eu/education/llp/doc848_en.htm) pentru a obţine un grant pentru acest curs ( eu o voi face cu siguranţă), deoarece au ce învăţa. Se vor redescoperi ca profesori şi pedagogi şi se vor îmbogăţi şi la nivelul dezvoltării personale, prin exerciţiile de încredere, de optimism, de bună dispoziţie, de socializare.

Vă urez succes tuturor aplicanţilor şi să ne vedem la anul la curs, în Finlanda de data aceasta!

Beijihnos!

This slideshow requires JavaScript.

De ce sunt violenţi copiii şi ce trebuie făcut

articol preluat de pe site-ul www.sfatulparintilor.ro

Educaţia copiilor reprezintă pentru părinţi una dintre cele mai importante aspecte şi creşterea şi dezvoltarea armonioasă a viitorului adult. Şi, oricât de mult s-ar strădui unii părinţi să-şi educe copiii, iată că apar unele incidente care te fac să te întrebi DE CE? Cum de s-a ajuns în astfel de situaţii?

(…)

Potrivit unor studii realizate de o echipa de cercetători de la Institutul Karolinska şi de la Universităţile Stockholm şi Uppsala, s-a decoperit că pulsul copiilor înregistrează fluctuaţii semnificative în timpul jocurilor bazate pe violenţă, dar şi pe durata somnului. Oamenii de ştiinţă susţin că sistemul nervos poate fi afectat în timpul unui joc video violent, fără ca o persoană să-şi dea seama de acest lucru.

La concluzii similare au ajuns cercetătorii americani şi japonezi potrivit cărora copiii care au acces la jocuri video violente dezvoltă tendinţa de a fi agresivi fizic luni întregi după aceea, indiferent de mediul cultural şi ţara din care provin. Rezultatele studiului au fost publicate în jurnalul de specialitate Pediatrics şi arată că, în ciuda diferenţelor culturale sau a ratei criminalităţii din anumite state, copiii sunt afectaţi în mod egal de jocurile video agresive.

Potrivit unor estimări făcute de cercetători din Marea Britanie, până la vârsta de 18 ani, un copil vede la televizor nu mai puţin de 16.000 de crime si peste 200.000 de scene de violenţă. Aşa că nu-i de mirare ca viitorul adult să sufere de tulburări de comportament. Specialişti din Statele Unite întăresc concluzia colegilor britanici. Ei spun că un copil de 4 ani care stă aproximativ 5 ore pe zi in faţa televizorului este mult mai violent decât un copil de aceeaşi vârstă care se uită la programele TV doar doua ore pe zi. De asemenea, trei ore pe zi in faţa televizorului creşte cu 30 la sută riscul ca un micut să aibă tulburări de comportament. De asemenea, actele de violenţă surprinse de copii cu coada ochiului, in timp ce părinţii se uită la ştiri, la filme, la reality-show-uri pot afecta dezvoltarea armonioasă a acestora. Chiar dacă par că se joacă si că nu sunt atenţi, ar fi bine să ocoliţi astfel de programe TV dacă cei mici sunt prin preajmă. Ei pot avea probleme de somn, coşmaruri, fobii etc.

Scoala « Anastasia Popescu » acum si in sectorul 1

Scoala « Anastasia Popescu » deschide un nou sediu. Adresa va fi : str. Mitropolit Andrei Saguna nr. 46A, sectorul 1, Bucurestii Noi.

Incepand din luna mai, asteptam inscrieri in clasa pregatitoare si in clasa I, pentru anul scolar 2012 – 2013.

Mai multe informatii veti putea primi la numerele de telefon: 0723.224.247 si 0745.606.406, ori la sediul Gradinitei Arc-en-Ciel din sectorul 1, str. Duetului nr. 10-12.

Scoala “Anastasia Popescu”, autorizata de Ministerul Educatiei si asociata UNESCO, a fost infiintata in anul 1996, in dorinta de a continua sistemul educational original creat prin Gradinitele “Arc-en-Ciel”.
În prezent, exista una sau doua clase pentru fiecare an de studiu la ciclul primar si cel gimnazial, totalizand peste 130 de elevi, in sediile din Str Traian nr 160 si Str. Popa Nan 47B, sector 2.
Scoala “Anastasia Popescu” este promotoarea unui tip de invatamant modern, ale carui principii au fost confirmate de specialistii in domeniu si preluate partial si de alte institutii de invatamant.

Muzica şi educaţia timpurie

Toată lumea a remarcat faptul că bebeluşii se bucură în mod natural de muzică şi de ritm. Chiar şi înainte de naştere, copilul reacţionează la diverse ritmuri şi chiar pare a “recunoaşte” anumite melodii. Această înclinaţie către armonia muzicală este deci un dat natural pe care părinţii şi şcoala trebuie să îl cultive cât mai de timpuriu.

Sintagma pe care ne-am ales-o drept motto pentru programele noastre de formare – “Niciodată nu este prea devreme”- susţine excelent această afirmaţie. Învăţarea muzicii seamănă foarte mult cu învăţarea unei limbi străine, pentru care este mult mai uşor să se înceapă în copilărie. Efectele pe care le are studiul unui instrument asupra creierului sunt profunde şi de durată. Ca să vorbim în termeni medicali, s-a constatat că muzicienii au un “corpus callosum” – o legătură de fibre care conectează şi produce o sincronizare superioară între cele două emisfere cerebrale – mai mare decât în mod obişnuit. Sunt, de asemenea, mai dezvoltate la muzicieni regiunile din creier care sunt responsabile cu mişcarea, planificarea şi execuţia.

Iată motive suficiente pentru părinţi şi educatori să “expună” copiii la muzică de calitate (cum bine ştiţi, Mozart deţine întâietatea), dar şi să îi sprijine în studiul unui instrument cât mai de timpuriu.

Prof. Mona Şerbănescu

Ce știe psihologul și ar fi bine să știți și dumneavoastră: Frica si anxietatea la copii – cum le infruntăm?

Frica si anxietatea la copii – cum le infruntăm?

Probabil că mulţi dintre părinţii care s-au confruntat cu fricile copiilor lor, frici care depăşesc normalitatea, au apelat la tot felul de strategii. De regulă, părintele recurge la soluţiile care-i sunt la îndemână, dar nu întotdeauna acestea sunt şi cele mai potrivit alese în situaţia dată. Să enumerăm câteva dintre strategiile pe care le adoptam noi, adulţii, pentru a-i „linişti” pe copii. Unele dintre ele sunt eficiente, altele nu:

1. Oferim încurajări excesive copilului (de exemplu: „Totul va fi bine”).
2. Spunem copilului exact cum să abordeze situaţia.
3. Empatizăm cu anxietatea copilului, disecând în detaliu ce ne sperie şi ne face anxioşi şi pe noi.
4. Suntem duri cu copilul şi nu îi permitem să evite situaţia.
5.  Nu lăsăm copilul să se confrunte cu situaţiile dificile.
6. Încurajăm copilul să decidă independent cum să facă faţă în mod constructiv anxietăţii sale.
7. Ignorăm anxietatea copilului.
8. Ne pierdem răbdarea cu copilul.

Este, aşadar, foarte dificil să fii părintele unui copil ce se poate confrunta foarte des cu frici care depăşesc normalitatea. De multe ori simţim că nimic din ceea ce facem sau spunem nu-l ajută pe copil.

Trebuie însă să ştim că nu există metode bune sau greşite în a ne comporta cu copiii în aceste situaţii, pentru că fiecare copil este unic şi fiecare familie este diferită. Totuşi, există anumite lucruri pe care părinţii le pot face, pentru a reduce pe termen lung anxietatea pe care o resimte copilul…

Vă aşteptăm ca, fie pe adresa „Academiei Părinţilor (Pre)Ocupaţi”, fie pe adresa revistei „Universul copiilor” (disponibilă și pe sit-eul nostru www.arc-en-ciel.ro), să ne trimiteţi soluţiile pe care dumneavoastră personal le-aţi considerat a vă fi ajutat in  anumite situaţii de acest tip. Împărtăşindu-ne experienţele vom descoperi cele mai  eficiente strategii pe care le vom „colecţiona” în noua rubrică „De la părinţi, pentru părinţi”.

Psihoterapeut Ileana Zărnescu, prof. Mona Şerbănescu

Poveşti terapeutice pentru copii

Fiecare dintre noi ne amintim cel puţin un basm, o poveste care ne-a fascinat şi ne-a însoţit de-a lungul copilăriei. Psihoterapeuţi ca Marie von Franz, C. G. Jung, sau Bruno Bettelheim au explorat valenţele psihologice ale poveştilor.
Asftel, se pot desprinde anumite trăsături comune tuturor poveştilor, care le fac nemuritoare:
Poveştile se desfăşoară într-un spaţiu/timp imaginar, al inconştientului (a fost odată ca niciodată), un tărâm al posibilului (peste 7 mări şi 7 ţări), în care tot ceea ce ne dorim se poate împlini – spre diferenţă de realitatea cotidiană, în care nu mereu reuşim să ne atingem scopurile;
Poveştile au ca temă centrală viaţa unui erou, de la naştere până la intrarea în viaţa adultă, culminînd cu atingerea scopului personal;
Poveştile descriu un personaj care iniţial nu este conştient de calităţile sale, puterile deosebite pe care le posedă, dar pe măsură ce înfruntă obstacole şi trăieşte noi experienţe, devine erou, eroul propriei vieţi;
Poveştile tratează teme din realitate,
conflictul părinţi-copii (ex. Făt Frumos, copilul care se simte neînţeles de către părinţi),
dificultatea alegerii unui scop în viaţă (ex. Harap Alb),
confruntarea cu obstacole care stau în calea atingerii scopului (ex. probele la care sunt supuşi eroii)
depăşirea obstacolelor şi împlinirea destinului (ex. căsătoria lui Făt frumos cu fiica împăratului roşu) etc.
Se poate observa că poveştile prezintă o mare asemănare cu realitatea. Prin caracterul fantastic, sunt un spaţiu în care, prin identificarea cu un anumit personaj, fiecare poate reuşi să depăşească anumite obstacole sau poate găsi soluţii creative la probleme care păreau copleşitoare. Astfel, putem spune că poveştile reprezintă o formă de comunicare simbolică a inconştientului colectiv, în care ne putem regăsi fiecare.
Oare toate poveştile sunt terapeutice?
Trăsătura definitorie care face ca o poveste să fie terapeutică
(tămăduitoare) constă în faptul că aceasta reprezintă un model al împlinirii de sine, al atingerii scopului (chiar al fericirii). Scopul poveştii terapeutice este să-i evidenţieze clientului anumite aspecte ale situaţiei problematice în care se află şi pe care îi este greu să le perceapă, şi să ofere posibilităţi de rezolvare, creative. Un exemplu de poveste terapeutică este şi cea de mai jos:
“Soldăţelul zăcea aruncat la gunoi, trist şi speriat. Simţea că ceva în interiorul lui fusese montat greşit, dar nu ştia ce putea să facă, pentru că nu era foarte sigur ce anume era greşit. în noaptea aceea, cum stătea aşa bietul soldăţel în întuneric, i s-a arătat deodată ceva luminos. Pe măsură ce arătarea se apropia, se dovedea a fi o zînă minunată şi plină de strălucire. Cînd s-a apropiat destul de mult, zîna s-a prezentat zicînd: “Eu sunt zina visurilor distruse”.
“Visuri distruse? Ce înseamnă asta?” a întrebat încetişor soldăţelul de jucărie. “Nimeni nu mă poate repara pentru că nici chiar eu nu ştiu ce mi s-a stricat.”.
“Păi nici nu este nevoie să ştii tu asta” i-a răspuns cu drăgălăşenie zina cea strălucitoare. Apoi 1-a ridicat uşurel pe soldăţel şi a zburat cu el la meşterul de jucării. Zîna 1-a rugat pe meşter să repare părţile stricate ale soldăţelului şi să-1 facă să se mişte aşa cum era de aşteptat de la oricare altă jucărie.
Meşterul a fost foarte fericit să repare la loc pe soldăţel… “(“Soldăţelul de jucărie”‘- Sempronia Filipoi “Basme terapeutice pentru copii şi părinţi” )
Ne naştem într-un context familial, social, cultural, elemente care ne vor defini povestea proprie de viaţă – mitul personal. În copilărie este semnificativă  reacţia persoanelor apropiate la dorinţele copilului – erou. În funcţie de situaţie, psihoterapia poate fi un sprijin important în clarificarea acestor reacţii care pot determina schimbări dramatice în viaţa copilului.
Folosirea poveştilor terapeutice în psihoterapie cuprinde atât apecte diagnostice cât şi propriu-zis terapeutice.
Psihoterapeutul poate apela la povestea terapeutică pentru a diagnostica relaţiile din sistemul familial al copilului (relaţia părinte-copil, relaţia dintre fraţi etc.). Identificarea fiecărui membru al familiei cu anumite personaje oferă informaţii semnificative atât terapeutului, pentru a-şi structura intervenţia, cât şi familiei care începe un proces de vindecare conştientă. În povestea prezentată mai sus, identificarea copilului cu soldăţelul părăsit este relevantă pentru înţelegerea modului în care acesta se simte în relaţia cu părinţii. În etapa de diagnostic se poate observa funcţia de oglindă a poveştilor terapeutice: imaginile pe care le declanşează povestea în ascultător sunt încărcate de semnificaţie personală; o poveste terapeutică  este o poveste în care cineva se poate identifica, se regăseşte în  xztrăsăturile unui personaj, în dramatismul unei situaţii de viaţă; aceasta oglindeşte realitatea ascultătorului şi îi oferă posibilitatea de a se distanţa emoţional de situaţia pe care o trăieşte.
Aspectul propriu-zis terapeutic al poveştilor constă în capacitatea acestora de restructurare personală şi familială. Copilul, neavând bagajul verbal, capacităţile de exprimare ale unui adult, foloseşte modalităţi simbolice de a-şi exprima emoţiile şi dorinţele: expresivitatea corporală, desenul, jocul, povestea. Povestea, prin caracterul imaginar al său, este un spaţiu securizant pentru copil. Aici el poate da viaţă tuturor fricilor, dorinţelor, emoţiilor, fără teama de a i se întâmpla ceva negativ. Personajul principal este cel care se luptă cu obstacolele, iar victoria acestuia îi poate da încredere copilului în acţiunile sale din realitate. Pe părinţi îi ajută să comunice cu copilul pe propria lui limbă, prin simbol şi metaforă, facilitând trecerea de la un limbaj raţional la un limbaj afectiv, al imaginarului/al inconştientului, depăşind astfel rezistenţele personale şi permiţînd membrilor familiei să reia o cale naturală de comunicare părinte-copil. În această dinamică sunt foarte importante funcţiile de mediere şi de modelare ale poveştii terapeutice: capacitatea acesteia de a media transferul unor trăsături şi emoţii ale ascultătorului către personaje şi de a oferi libertatea găsirii de soluţii noi. În povestea prezentată, soldăţelul întruchipa sentimente de abandon, de vinovăţie, de neputinţă în a depăşi o situaţie problematică. În terapie, copilul care trăieşte astfel de stări afective poate “transfera” mental soldăţelului şi sentimente “inadmisibile”: ură, furie faţă de cel care “l-a abandonat”, faţă de propria persoană pentru neputinţa sa. Soldăţelul “are voie” să exprime aceste emoţii copleşitoare, fapt care declanşează la  copil un efect cathartic, de eliberare. În acest context copilul este deschis către noi soluţii.
Este foarte important ca povestea terapeutică să fie cât mai adaptată unei situaţii problematice, unei persoane, pentru a avea efectul terapeutic dorit. Psihoterapeutul, în demersul său, poate pleca de la basme şi personaje preferate ale clientului, pe care le va modela în funcţie de particularităţile acestuia. De asemenea, este foarte important ca terapeutul să faciliteze transferul semnificaţiilor poveştii din imaginar în real, în situaţia cu care clientul se confruntă. De cele mai multe ori acest lucru este posibil în şedinţele ulterioare, când clientul se simte pregătit să îşi asume emoţii pe care până atunci le păstra în umbra sa.
Interesant este faptul că poveştile terapeutice fac parte din viaţa noastră de zi cu zi, ne exprimăm în metafore. Avem nevoie de ele indiferent de vârstă. Un răspuns care să sintetizeze cele prezentate mai sus poate fi faptul că poveştile terapeutice reprezintă o posibilitate de cunoaştere şi de creştere personală. Alături de multe altele, ne pot ajuta să devenim eroul propriei vieţi.

Psiholog clinician Stefania Gubavu
tel: 0744.884.165
e-mail: stefania_gubavu@yahoo.com

Sfintele Paști cu bucurie!

Ce știe psihologul și ar fi bine să știți și dumneavoastră

Modelul A-B-C al problemelor emoţionale

Modelul A-B-C a fost creat de Albert Ellis (1994). Acesta a dezvoltat „Terapia Raţional-Emotivă şi Comportamentală” (REBT), ce se bazează pe presupunerea că ceea ce gândim determină în mod direct ceea ce simţim şi modul în care ne comportăm. Ellis a creat modelul A-B-C al problemelor emoţionale pentru a explica relaţia dintre evenimentele activatoare (A), convingerile (B) şi consecinţele emoţionale sau comportamentale (C).

Schema ar fi următoarea:

A (element activator) – emoţii, sentimente →B (convingeri) – gânduri →C (consecinţe emoţionale sau comportamentale).

Conform acestei teorii, evenimentul activator nu creează probleme emoţionale, deoarece doi oameni pot experimenta acelaşi eveniment, reacţionând diferit.

Mai degrabă ceea ce credem despre eveniment ne determină reacţii emoţionale şi comportamentale. Ellis susţine că emoţiile negative, disfuncţionale, sunt cauzate de gânduri absolutiste, rigide, pe care le etichetează ca iraţionale.

Gândurile iraţionale pot fi incluse în trei categorii:

a)    ar trebui, trebuie, este imperativ – care reflectă cerinţe nerealiste asupra situaţiilor sau oamenilor;

b)    estimarea valorii – care reflectă nevoia de performanţă şi de a câştiga aprobarea celorlalţi pentru a te considera o persoană valoroasă;

c)    nevoile absolutiste – care se referă la convingerea că e absolut nevoie ca viaţa să fie confortabilă şi lipsită de frustrare.

Pentru sănătatea psihică este important să înlocuim credinţele iraţionale cu cele raţionale, pentru că acestea din urmă au ca rezultat emoţii moderate, funcţionale.

Procesul prin care sunt identificate credinţele raţionale se numeşte disputare (D). Disputarea implică o varietate de tehnici de modificare a gândurilor, emoţiilor şi comportamentelor. Principalele metode de disputare includ detectarea credinţelor ilogice, nerealiste, punerea unor întrebări destinate contestării acestora etc. De asemenea, sunt utilizate şi diferite metode comportamentale, precum: oferirea de întăriri, trainingul abilităţilor, sarcini pentru acasă.

Odată ce credinţele iraţionale au fost identificate, emoţiile problematice vor fi reduse. Acest lucru nu înseamnă că oamenii (copiii) trec de la o stare de tristeţe profundă la cea de fericire, sau de la starea de furie la o iritare uşoară. Totuşi, intensitatea emoţiilor negative este diminuată pe măsură ce gândurile ilogice, iraţionale, sunt înlocuite cu cele raţionale.

Stadiile finale ale modelului A-B-C sunt: E – o nouă filosofie de viaţă, eficientă şi F – noi emoţii, care sunt funcţionale.

Psihoterapeut Ileana Zărnescu

Ne-am calificat la faza națională a Olimpiadei Mind Lab 2012!

Elevii Școlii Anastasia Popescu s-au clasat pe primul loc, obținând 23 din maximul de 24 puncte posibile, la faza pe capitală a Olimpiadei Mind Lab România 2012, care a avut loc sâmbătă, 24 martie, la hotelul J.W. Marriott. La aceasta intrecere au participat 13 echipe.

Anul acesta, echipa Mind Lab a Scolii Anastasia Popescu este formată din următorii elevi : Negoiu Anca – Abalone; Bucur Mircea – Quoridor; Coman Max – Dame (Checkers); Oletanu Alexandru – Octi

La faza națională a olimpiadei, care va avea loc pe 5 mai 2012 la Sibiu, vor participa:

Primele două echipe din București: Școala Anastasia Popescu și Școala nr 59.
Primele două echipe din Sibiu
Primele două echipe din Constanța
Primele două echipe din Timișoara
O echipă din Făgăraș
O echipă din Iași

În urma fazei naționale, va fi selectată echipa care va reprezenta România la Olimpiada Internațională Mind Lab, care, anul acesta, va avea loc în premieră în România. Aceasta se va desfășura în perioada 12-14 iunie la Sinaia.

Echipa Școlii Anastasia Popescu, coordonată de prof. Ana Gheorghiu, a câștigat patru ani consecutivi Trofeul Olimpiadei Naționale de Mind Lab, reprezentând astfel România la Olimpiada internațională unde, chiar dacă nu a urcat mereu pe podium, a obținut rezultate expecționale.

Dragii nostri, vă ținem pumnii! Succes !

Serbare de primăvară

Dragi părinți,

Sâmbătă, 24 martie va avea loc spectacolul de primăvară al Grădinițelor Arc-en-Ciel.

Serbarea  va fi găzduită în sala de spectacole a Facultății de Instalații din bld-ul Pache Protopopescu nr. 66.

Vă așteptăm cu drag!