Academia Parintilor (Pre)ocupati

o initiativa a Scolii Anastasia Popescu si a Gradinitelor Arc-en-Ciel

Dragi dascali, nu mai tipati la copii si nu le mai puneti etichete!

profesor-strigaUn copil nu poate creste cu increderea ca este o persoana buna, demna, ca poate reusi in viata, ca a gresi e omeneste, ca perseverenta este cheia reusitei daca adultii care il modeleaza il bombardeaza cu cuvinte si atitudini distructive, chiar si fara intentie, ci din pura nestiinta a consecintelor.

Sunt multi copii care vin acasa tristi sau furiosi de la gradi sau de la scoala. Sunt copii mici, pana in 8-9 ani, care inca nu s-au dumirit ce e cu viata asta in care zi dupa zi trebuie sa faca lucruri pentru ca adultii sa ii valideze, sa ii laude si sa le confirme ca sunt buni asa cum sunt, ca au toate sansele sa reuseasca.

Sunt copii care tin in ei durerea. Altii, mai guralivi, povestesc parintilor tristetea lor ca iarasi invatatorul a tipat la ei incontinuu toata ora de mate sau ca din nou doamna a laudat in fata clasei continuu acelasi copil, timp in care pentru niciunul dintre ceilalti nu a gasit o vorba buna de spus.

Continuarea pe sfatulparintilor.ro

1 Comment »

SA VORBIM DESPRE ADOLESCENTA

adolescence-parents-02

Adolescenta reprezinta o etapa de tranzitie ce face legatura intre stadiul de copil si cel de adult. Iesirea din copilarie si transformarea intr-o persoana matura inseamna de multe ori presiuni greu de suportat, ce pot atrage dupa ele adevarate furtuni intre adulti (parinti sau profesori) si adolescent.

Aceasta etapa de tranzitie il poate face pe adolescent iritabil, incapatanat, rebel, uneori izolat, alteori de-a dreptul insuportabil. Conflictele cu adultii par obligatorii si de nerezolvat. Uneori nu se stie cine are mai mare nevoie de ajutor, adolescentul, sau adultul ce interactioneaza cu el.

Perioada adolescentei este marcata de probleme specifice. In aceasta perioada, adolescentul isi stabileste identitatea de sine, cu clarificarea elementelor componente: fizica, moral-spirituala, vocationala.

Din punct de vedere fizic, incepand de la pubertate (unii autori o considera substadiu al adolescentei) au loc modificari constitutionale care, uneori, ii induc adolescentului sentimente de nemultumire, conflicte in incercarea de acceptare a unei noi imagini. Desi pentru noi, adultii, aceste dificultati ale adolescentului sunt minore, ele pot deveni adevarate probleme existentiale pentru el. Modificarile fizice si nu numai, cu care se confrunta adolescentul, presupun un efort mare de adaptare al acestuia. Abia spre sfarsitul adolescentei, aceste dezechilibre fizice se amelioreaza si se defineste identitatea fizica a viitorului tanar.

In acelasi timp cu maturizarea fizica se finalizeaza si etapa de maturizare sexuala. Aici, un rol important revine modelelor parentale, ce influenteaza adoptarea rolurilor specifice de gen. De aceea este esential ca parintii sa nu evite raspunsurile la intrebarile „stanjenitoare” ce ar putea fi puse de copii.

Tot in aceasta perioada incep sa se cristalizeze si primele ganduri ale adolescentului, ce privesc alegerea carierei. De acum, adolescentul incepe sa renunte la copilarie si la visurile care pleaca de la intrebarea standard: „Ce vrei sa devii cand o sa fii mare?” si intervine confruntarea planurilor cu realitatea. De regula, alegerea viitorului inseamna lungi dezbateri in familie, la scoala, multe framantari interioare, intr-o incercare de a descoperi chemarea adevarata. Foarte important pentru adolescent ar fi sa realizeze ca deciziile pot fi schimbate pe parcurs, ca, daca te razgandesti, nu este o nenorocire. Fara o constientizare a acestor lucruri, decizia poate fi privita ca o sentinta pe viata, ceea ce poate duce la un dezechilibru pentru adolescent.

Stabilirea identitatii moral-spirituale pentru adolescent este o alta caracteristica a acestei perioade si face referire la dimensiunile etice ale fiecarei persoane, la principiile ce le va urma de-a lungul vietii, la tot ce poate insemna spiritualitatea. In aceasta etapa, dezvoltarea morala atinge nivelul de autoacceptare, de complianta voluntara la etica, depasind stadiul preconventional (acceptarea deciziilor pentru evitarea pedepsei) si pe cel al conformitatii conventionale cu rolul (acceptarea deciziilor pentru pastrarea prietenilor) (Kohlberg L.).

Toate aceste procese de formare a adolescentului au loc simultan, sub o dubla influenta, ceea ce inseamna: influenta interioara (presiunea dezvoltarii si maturizarii firesti) si influenta exterioara (familia, scoala si mediul social). Daca in aceste procese de formare apare un dezechilibru, adolescentul poate: fie sa se interiorizeze, fie sa se razvrateasca impotriva a tot ceea ce inseamna autoritate. Nici una dintre cele doua variante, nu-i este benefica adolescentului.

Cum am putea sa-i ajutam?

Pentru adolescent, modul in care este perceput de cei din jur este foarte important. Din cauza lipsei de experienta, a insuficientei dezvoltari a abilitatilor de comunicare si relationare, adolescentul poate percepe aceste dificultati ca pe niste adevarate drame.

            Astfel, comunicarea, relationarea si, nu in ultimul rand, consecventa reprezinta caile cele mai importante pentru a ajunge la adolescent.

Ca educatori (si aici ma refer la parinti si profesori), este iportant sa invatam cum sa comunicam asertiv (sa invatam cum sa spunem NU), reusind astfel sa gestionam mai bine situatiile conflictuale, sa cream un mediu propice dezvoltarii de sine a adolescentului, prin  dezvoltarea unor comportamente adecvate.

Pe langa modul asertiv de a comunica cu adolescentul, foarte importanta este abordarea empatica in relatia cu acesta: este benefica incercarea adultului de a se pune in locul adolescentului si  a vedea ce-l pune in actiune atunci cand intreprinde ceva.

Consecventa in relatia cu copilul este regula de aur de care ar trebui sa tina cont adultii. Nu-i putem cere copilului sa respecte reguli si sa se incadreze in limite, atat timp cat noi, adultii, incalcam aceste lucruri prestabilite.

            O relatie pozitiva cu adolescentul, intermediata de o comunicare pe masura, motivationala, energica, optimista, este esentiala pentru o dezvoltare emotionala care sa-l ajute pe acesta sa parcurga aceasta etapa, care nu este decloc usoara.

psihoterapeut Ileana Zarnescu – psihoterapie cognitiv-comportamentala

Leave a comment »

Cele mai mari 6 greseli pe care le poate face un parinte

- articol preluat de pe site-ul http://www.sfatulparintilor.ro                  relation-parents-enfants

Sunt momente cand ne facem reprosuri ca nu suntem niste parinti perfecti. E foarte usor sa ne punem etichete de “parinti buni” sau “parinti rai”, in functie de modalitatea in care alegem sa gestionam anumite situatii. Importanta este insa constientizarea greselilor. Odata ce ti-ai dat seama unde gresesti, iti va fi mult mai usor sa te corectezi.

Iata cele mai importante 6 greseli pe care le poate face un parinte, precum si cateva sfaturi pentru a scapa de ele, potrivit specialistilor de la EmpoweringParents.com.

1.    Negociezi la nesfarsit

Negocierea poate fi un stil de parenting pe care multi dintre parinti il imbratiseaza. Insa daca il lasi pe copil sa negocieze consecintele, regulile, limitele – s-ar putea sa cedezi in favoarea lui. Poti ajunge la situatii de a seta o consecinta mai putin severa pentru o fapta mai grava. Copiii pot specula acest lucru si sa impinga cat de mult pot limitele, stiind ca in urma nenumaratelor negocieri vei ajunge sa cedezi.

Sfat: Regulile sunt reguli, limitele sunt limite, consecintele sunt consecinte si n-ar trebui sa existe negocieri. Fii ferm, astfel incat copilul tau sa stie clar ce urmeaza sa se intample daca incalca vreo regula.

2. Tipi

Parintii care ajung sa tipe la copii reactioneaza astfel ca urmare a frustarilor si a epuizarii. E de inteles, toti parintii au trecut prin asa ceva. Partea proasta este ca in momentul in care incepi sa tipi, sa pui diverse etichete copilului, sa folosesti amenintari pe care nu le duci la capat, ii transmiti copilului ca nu mai esti in control. Daca nu mai esti in control inseamna ca ti-ai pierdut autoritatea.

Sfat: Incearca sa gasesti mai multe modalitati de a te descurca cu furiile si frustrarile. Cu totii ne confruntam cu asa ceva. Fac parte din “fisa postului” de parinte. Insa daca reusesti sa iti pastrezi calmul, copilul te vede linistit si va sti ca esti “la comanda”.

3. Esti martir

Parintii nu vor ca cei mici sa dea gres sau sa aiba vreun stres. Ca atare, vor sa-si protejeze copiii de emotii dificile. Daca faci asta s-ar putea sa te stradui mai mult sa-i rezolvi tema pentru acasa sau vreun proiect pentru la scoala decat o face copilulul tau. Iar asta inseamna ca vei ajunge sa faci mai multe lucruri in locul copilului tau. Desi crezi ca-l ajuti, in realitate ii transmiti mesajul ca el nu este in stare sa faca nimic. Copiii invata cum sa rezolve diverse probleme, dand gres. Invata cum sa gestioneze frustrarile atunci cand se confrunta cu ele. Incercand sa-l protejezi de “greu”, nu faci altceva decat sa nu-i permiti sa se “intareasca”.

Sfat: Parintii “martiri” ar trebui sa nu se mai straduiasca atat de tare si sa-si lase copilul sa simta ce inseamna sa fii neputincios, frustrat, nefericit. Il ajuti in momentul in care il inveti cum sa faca fata acestor sentimente, nu protejandu-l sa nu le mai aiba.

4. Esti perfectionist

Parintii perfectionisti sunt opusul parintilor martiri. Indiferent ce face copilul, pentru acest tip de parinte nu este suficient. In acceptiunea lor, se poate mai bine, se poate mai mult, se poate mai des.  Ei stiu ca cel mic are mai multe aptitudini, pot mai mult si ar trebui sa se straduie mai tare. Partea proasta este ca cei mici nu stiu niciodata cat de sus trebuie sa ajunga, nu pot masura “perfectiunea” si neatingand-o, simt ca dau gres. Unii dintre ei nici macar nu se mai straduie pentru ca stiu din start ca vor esua. Parintii perfectionisti cred ca isi cunosc foarte bine copiii, ca stiu exact ce gandesc si de multe ori presupun ca acestia vor avea o atitudine lipsita de respect, inainte ca cei mici sa deschida gura. Copiii parintilor perfectionisti invata sa-si ascunda sentimentele, sa evite contactul cu parintii si sa pastreze pentru ei orice reusita, fara sa o impartaseasca cu acestia, pentru ca stiu ca oricum nu va fi suficient de buni.

Sfat: Parintii perfectionisti ar trebui sa faca o distinctie foarte clara intre ceea ce si-ar fi dorit ei pentru copii si capacitatile si interesele copilului. Presiunile negative, criticile persistente nu ajuta copilul, dimpotriva. Incureajeaza-ti copilul sa isi puna obiective si sa le atinga, sa-si descopere talentele si sa le exploateze la maximum.

5. Ai buzunare fara fund

Acesti parinti cred ca luandu-i copilului tot ce vrea, cand vrea, vor reusi sa stabileasca o legatura “speciala” cu copilul. Mai mult, ei le cumpara copiilor diverse lucruri pentru a preintampina probleme de comportament. Cateodata, cheltuie mai mult decat isi permit financiar  pentru ca nu vor sa-si vada copiii “suferind” cand sunt refuzati. Reactionand asa, acesti parinti sunt “victime perfecte” ale manipularii copiilor. Mai mult, copiii invata ca este foarte usor sa obtii lucruri materiale, nu invata cat de greu se pot achizitiona diverse bunuri, nu stiu ce inseamna recompense si compesatia.
Sfat: Acest tip de parinti ar trebui sa invete sa spuna NU si sa tolereze si reactia copilului care se confrunta cu un refuz. Daca folosesti recompensarea materiala, ai grija ca aceasta sa fie intr-o deplina conexiune cu un efort depus de catre copil si nu pentru ca el a cerut. 

6. Esti “cel mai bun prieten” al copilului

Acesti parinti vor sa fie prietenii cei mai buni ai copilului lor, se indentifica cu nevoile si motivatiile copiilor. Pe exemplu, daca tie nu ti-a placut la scoala, trivializezi scoala sau minimalizezi efectele negative ale slabelor rezultate scolare. Doar si tu ai trecut prin astea, nu? De cele mai multe ori, acest tip de parinte il incurajeaza pe cel mic sa nu respecte reguli, sa nu se supuna unor anumite autoritati, catalogandu-le “neimportante”. In plus, acesti parinti cauta “scuze” pentru copilul lor si sunt convinsi ca alti oameni i-au influentat negativ copilul pentru a avea un comportament gresit si nu considera ca el este totalmente responsabil de actiunile sale.

Sfat: Acest tip de parinte ar trebui sa invete sa faca o diferenta clara intre a-si intelege copilul si a-l face responsabil pentru faptele sale. Pentru ca intelegi frustrarile copilului, asta nu inseamna ca el nu trebuie sa urmeze reguli. Poti fi un parinte intelegator, insa si copilul trebuie sa stie care sunt asteptarile tale in ceea ce priveste comportamentul lui.

Leave a comment »

Copiii nostri ne percep asa cum suntem cu adevarat, nu cum am vrea sa fim, nu cum le zicem ca suntem. Vad dincolo de mastile noastre.

- articol preluat de pe site-ul http://www.academiaheidi.ro

Oltea Tudose viseaza la o lume plina de oameni relaxati, fericiti, plini de iubire, sanatosi, multumiti din adancul lor, conectati cu sine. O lume in care copiii sunt intampinati cu iubire neconditionata, intelegere si in care sunt tratati de la egal la egal de catre parinti. O lume in care parintii ofera copiilor lor spatiul sa fie ei insisi, miracole vii, plini de creativitate si fericire, expresii autentice ale sinelui lor si exemple de urmat pentru noi, parintii lor si adultii in general. Lucreaza cu oamenii de cativa ani, in special cu mamele prin sedintele de consultanta in alaptare, si e foarte interesata de parentingul bazat pe empatie si pe relatii democratice.

Academia Heidi: Draga Oltea, esti mamica a doi copii de ceva vreme. Cum a inceput rolul asta in viata ta? Te-ai pregatit? A venit de la sine? Te-a luat prin surprindere?
Oltea Tudose: Constient mi-am ales rolul de mama cu cateva saptamani inainte sa raman gravida cu primul nostru copil. A fost un moment minunat in relatia noastra de cuplu in care ne-am creat relatia si am ales venirea in familia noastra a copiilor nostri. Tin minte ca vorbeam cu sotul meu ca ne dorim sa ne crestem copiii intr-un spatiu de iubire neconditionata, libertate si expresie de sine. Stiam ca nu stim nici noi cum se simt lucrurile astea dar ne-am spus ca e o oportunitate extraordinara sa invatam, si sa invatam impreuna cu copiii nostri.

Academia Heidi: Care crezi ca e rolul parintelui in viata copilului si cum ti se pare ca e acesta privit si asumat in societatea noastra?
Oltea Tudose: Pe mine ma inspira sa le arat copiilor ca sunt umana, ca imi recunosc greselile si ca invat sa lucrez cu mine, ca ma descopar, ca doresc sa ma cunosc in profunzimile mele. Mama perfecta nu exista, cred eu. Am trecut si eu putin prin acea faza, norocul meu ca mi-am dat repede seama ca nu e modelul pe care sa il preia si copiii mei de la mine. Cautarea perfectiunii este una din sursele nefericirii pentru ca niciodata nu sunt perfecta, intotdeauna pot fi mai buna, si mai buna. Prefer un model care cauta, care lucreaza cu sine. De asemenea prefer modelul care cauta sa traiasca viata cu bucurie si libertate. si aspectul la care lucrez eu si care la copiii nostri, in general cat sunt foarte mici este foarte dezvoltat, este sa imi ascult corpul, intuitia, nevoile, emotiile si sa iau in considerare ceea ce simt. stiu ca e greu uneori de pastrat echilibrul intre ce simtim noi, adultii, si ce cer copiii nostri insa chiar cred ca multe se rezolva cu empatie si iubire.

Academia Heidi: stim ca ai fost la cursuri de educatie pentru parinti. De ce ai vrut sa faci asta? Noi am auzit de multe ori “Ce cursuri, dom’le? Ai nostri nu ne-au crescut bine si fara atatea cursuri si carti de parenting!” Tu ce parere ai?
Oltea Tudose: Am fost la cursuri si conferinte de parenting pentru ca sunt pasionata de dezvoltarea mea personala si spirituala. Si pentru ca exista oameni pasionati de astfel de subiecte care au cercetat si au lucrat cu ei insisi in domeniul lor. Cand cineva vorbeste cu pasiune despre o tema, lucrurile devin inspirante. Si intotdeauna gasesc aspecte care mi se potrivesc, aspecte de imbunatit, de schimbat la mine care ies la iveala cu astfel de ocazii. Sunt oportunitati de introspectie, la fel cum am zilnic nenumarate astfel de oportunitati in interactiunea cu copiii mei. Modelul societatii noastre nu este neaparat si cel potrivit mie sau copiilor mei, nu stiu nici cum va arata lumea peste 20-30-50 de ani. De aceea pentru mine e foarte important sa ii sprijin pe copiii mei sa se cunoasca, sa se simta bine cu ei insisi, sa stie sa isi gaseasca fericirea in cine sunt ei, sa o creeze pentru ei. si in comunicarea dintre noi si in a empatiza unii cu altii sta cheia. De aceea m-au inspirat atat de mult cursurile de comunicare nonviolenta cu Monica Reu sau cele despre joc si emotii cu Otilia Mantelers. Acolo am descoperit ca nu exista o “formula” pe care ar putea sa o aplice orice parinte pe orice copil, ci ca simtind profund, ascultandu-ne copiii si pe noi insine, luand in considerare emotiile si nevoile tuturor avem sanse sa gasim strategii bune pentru toata lumea, conform cu modul in care suntem fiecare facuti. Nu simt nevoia sa judec pe nimeni, toti parintii vor ce e mai bun pentru copiii lor, si dau ce stiu ei ca e “mai bun”. Copiii nostri ne percep asa cum suntem cu adevarat, nu cum am vrea sa fim, nu cum le zicem ca suntem, vad dincolo de mastile noastre. A avea copii este pentru multi dintre noi momentul in care descoperim autenticitatea, realizam ca orgoliul nu isi are rostul. si merita sa fim deschisi ca sa facem schimbarile in noi din care sa ne bucuram si noi si copiii nostri, ca sa devenim “mai buni” nu din punctul de vedere al competitiei ci din cel al iubirii.

Academia Heidi: Ce inseamna pentru tine, concret, sa fii un parinte implicat?
Oltea Tudose: Pentru mine, un fel de definitie a cuvantului “parinte” este a fi in conectare cu copilul, a crea o stare de conectare in familie in cele mai concrete moduri. Facem tot felul de lucruri in casa impreuna, in bucatarie, ne jucam, lucram, discutam, citim impreuna. Dar tot in rolul de parinte implicat sunt si la gradinita unde sunt copiii mei, Gradinita Waldorf Christophori din Bucuresti, unde impreuna cu alti parinti si educatoare facem ca acest proiect sa existe in continuare spre folosul copiilor nostri in primul rand. Si in cele mai multe proiecte din viata mea ii iau in considerare pe copiii nostri.

Academia Heidi: Cum te simti petrecand timp cu copiii tai si care e activitatea voastra preferata?
Oltea Tudose: Ma simt foarte bine petrecand timp cu copiii mei si de asemenea simt deseori nevoia de timpul meu cu mine sau de timpul meu cu sotul meu. De aceea mi-a fost mai usor de cand mi-am dat seama ca pot sa aleg sa fiu 100% cu copiii, sau cu mine, sau cu sotul meu, etc. Atunci cand aleg sa fiu cu totul si cu totul prezenta la copii, se simte, eu ma simt bine, copiii se simt ascultati, luati in considerare, se simt iubiti si eu primesc iubirea lor. Deseori mergem cu bicicletele impreuna, de obicei pe drumul de acasa la gradinita, si asta ne face tuturor mare placere. Mai sunt si activitati pe care le fac doar cu cate unul dintre copii, cu baietelul meu citim din cartile care il intereseaza pe el sau discutam lucruri care ne pasioneaza pe amandoi, construim din lemne, sau pur si simplu glumim si radem, inventam glume pe care le stim doar noi doi, secrete. Cu fetita mea facem prajiturele, desenam impreuna, decoram baldachinul ei, ne facem una alteia codite. Ce e important e ca tot ce facem e de fapt o oportunitate de a fi impreuna.

Academia Heidi: Ce ai invatat tu de la copiii tai pana acum?
Oltea Tudose: Am invatat foarte multe: de la fetita mea am invatat ca feminitatea este innascuta si ca nu e nevoie sa o caut, ca pot sa port hainele “de petrecere” oricand, ca e bine sa imi exprim emotiile oricat de tare i-as deranja pe ceilalti (aici inca mi-e greu si nu vreau sa deranjez pe nimeni, prefer sa gestionez situatiile “ca un om mare” dar ea isi ia in considerare furiile si supararile si le exprima). De la baiatul meu am invatat ca “daca ai strans mult plans in tine, trebuie sa il plangi pana cand se termina plansul de iesit afara tot”, am invatat conectarea cu sine si cu Dumnezeu cu simplitate si joc, invat prietenia neconditionata. De curand am vazut cum el poate si vrea sa le ofere prietenilor lui o bucurie atunci cand poate, cand nu i se incalca limitele lui, in mod neconditionat, cu iubire. Mai invat de la amandoi zi de zi ca am dreptul sa imi cunosc si respect limitele mele si ca supararea poate sa imi treaca foarte repede.

Academia Heidi: Ce valori ti-ar placea sa le transmiti copiilor tai si cum faci concret lucrul asta?
Oltea Tudose: Am scris despre valorile noastre si mai sus putin. In plus, pintre valorile mele mai sunt: bucuria de viata, recunostinta si conectarea cu sine. Cum fac asta? Le exersez eu cat pot de mult, in viata mea de zi cu zi, iar ei sunt curiosi, ma intreaba, ma observa. Cu copiii de altfel e foarte frumos, pentru ca ei preiau totul de la parintii lor, cel putin cat sunt mici. De aceea ziceam mai sus si ca orgoliul nu isi are rostul. si cand stiu ca ei preiau totul, as vrea sa vindec in mine tot ce nu mi-as dori sa le preia copiii mei. Impreuna cu sotul meu, avem valori comune despre care noi doi vorbim des si credem amandoi ca noi le “exersam” si copiii le “imita”, si ca nu e nevoie sa le tinem prelegeri despre valorile noastre.

Academia Heidi: Exercitiu de imaginatie. Copiii tai au implinit 18 ani si iti trimit cate o scrisoare in care vorbesc despre relatia lor cu tine si despre impactul pe care l-ai avut asupra lor pana la acel moment. Ce ti-ar placea sa scrie mai exact?
Oltea Tudose: M-as bucura mult sa stiu ca se bucura in modul cel mai deplin si mai benefic de libertatea din ei, ca sunt conectati cu ei insisi, ca se bucura de pasiunile lor. As vrea sa imi spuna ca se simt iubiti, ca simt intotdeauna iubirea noastra, a parintilor. sa imi spuna ca sunt fericiti cu ei insisi, ca se bucura de viata, ca rad si se joaca in modurile cele mai potrivite lor. Ca isi respecta viata, corpul, emotiile, intuitiile. si m-as mai bucura sa aflu ca stiu sa isi creeze relatiile cele mai pline de comunicare. Iar in relatiile de cuplu ca stiu sa isi creeze relatii pline de iubire neconditionata, de sprijin, de crestere impreuna. Si sigur ca m-as bucura ca si atunci sa ne faca la fel de multa placere sa FIM impreuna asa cum ne place acum.

Leave a comment »

Alis Anagnostakis – Universitatea Alternativa

- articol preluat de pe site-ul http://www.universitateaalternativa.ro

Se spune ca drumul fiecaruia este ghidat de valorile pe care le are. Acestea se formeaza in primii 7-8 ani de viata, iar familia are un rol masiv in construirea lor. Din valori apar convingerile, apoi parerile - practic, intreaga noastra perceptie a lumii e fundamentata pe ele.

Alis e trainer si coach. Pana sa ajunga sa faca asta, a trecut printr-o ambasada si mai multe corporatii.  Aici si-a dat seama ca ii displacea profund ideea de a avea un sef. Si asa a realizat ca una dintre valorile ei e libertatea. A durat destul de mult pana sa isi ia inima in dinti si sa renunte la slujba de birou – demisia era o desprindere clara de plasa de siguranta a unui loc de munca traditional.

Primul proiect pe cont propriu a fost deschiderea unui restaurant, la care a renuntat destul de repede, pentru ca, asa cum ne-a povestit, singura ei “simpatie cu bucataria” e ca ii place mancarea. “Trebuie sa definesti de ce faci ceea ce faci”, a adaugat apoi. “Job-ul trebuie sa raspunda valorilor tale si sa aiba un sens.”

Apoi si-a dat seama ca a-ti cauta misiunea e la fel cu a alege intre cararile intortocheate ale unei paduri. Si se pare ca nu prea conteaza ce carare alegi, atata timp cat oricare dintre ele te duce catre un far – misiunea ta.

Oamenii nu se schimba decat daca inteleg “de ce”-urile. Valorile.

Valorile ni le construim in primii 7-8 ani de viata. Familia are un rol masiv in construirea lor, chiar daca nu avem cum sa ne dam seama de asta. Din valori apar convingerile, apoi parerile – practic, intreaga noastra perceptie a lumii e fundamentata pe ele. Important de stiut e insa faptul ca perceptia este, de fapt, o proiectie individuala: daca ai impresia ca lumea e plina de pericole si de oameni rai, e evident ca ai sa vezi mereu doar partile negative, ignorandu-le pe cele pozitive sau privindu-le cu suspiciune. Si invers, daca dai prioritate lucrurilor bune din jur, vei avea o perceptie diferita, optimista.

Dupa ce constientizezi insa valorile tale si ierarhia lor, ele devin o busola care sa te ajute in a alege oamenii pe care vrei sa ii ai aproape si proiectele in care sa te implici.

Leave a comment »

Educatie pozitiva. Sfaturi pentru disciplina prescolarilor.

- articol preluat de pe http://www.sfatulparintilor.ro

 Ce faci cand copilul vrea sa se joace cu ceva “interzis”?

Atunci cand ai in casa un copil mic, cel mai sigur mod de a preveni accidentele nu este sa-i spui tot timpul “NU face X”, “NU te duce acolo”, “NU trage de Y”, ci sa iei toate masurile necesare pentru eliminarea “ispitelor”.  Acopera prizele cu dispozitive speciale, pune cablurile astfel incat copiii sa nu ajunga la ele, “ascunde” orice alt obiect care ii pune sanatatea si viata in pericol, astfel incat copilul sa nu se enerveze ca nu se poate juca cu respectivul obiect. Ideal ar fi sa nu existe deloc cuvintele “NU”, “Stai”, “Stop” si sa se foloseasca alternative descriptive. De exemplu, daca cel mic are tendinta de a pune mana pe aragaz in timpul functionarii, in loc sa-i spui “NU pune mana ca te arzi”, “Stai cuminte!” sau “STOP!”, spune-i “E fierbinte!” si ofera-i altceva in schimb, ceva ce “are voie” sa atinga.  In loc sa-i spui copilului “NU atinge”, pune-l sa stea cu mainile la spate, in timp ce se uita la respectivul obiect. In acest fel copilul va invata sa priveasca, sa analizeze orice obiect, fara a fi tentat sa-l atinga. Poti invata, de asemenea, copiii regula “Atinge putin”. Ii inveti cum sa atinga doar cu degetul aratator respectivul obiect, astfel incat sa nu fie tentati sa ia obiectul in mana, dar totusi sa-si satisfaca curiozitatea de a-l atinge. Si in acelasi timp sa le si descrii senzatia: “Vezi, este rece/cald, aspru/fin etc.).

Sunt de asemenea cazuri cand nu este nimic in neregula ca cei mici sa se joace cu ceva “interzis” atat timp cat este supravegheat. Asezi copilul langa tine, si-l lasi sa tina obiectul (de exemplu un telefon sau un radio etc.) in brate, sa-l analizeze. Poti sa-i spui “uite, il atingem usor” si ii si arati ce inseamna “il atingem usor”. Daca, sa zicem, vrea sa atinga cutitul, atunci cea mai buna modalitate este sa-i distragi atentia. “Heei, ia uite, un mar delicios, hai sa-l mancam”. Mai poti sa-i spui “Asta nu este pentru… (numele copilului), asta este pentru mami/tati, sa taie paine” sau “Asta nu este o jucarie, uite aici o jucarie pe care care o poti folosi”. Daca este posibil, ii poti oferi o alternativa “sigura” a obiectului dorit: un cutit de jucarie, un telefon de jucarie etc. Daca este tentat de cartile din biblioteca, ofera-i spatiul lui in biblioteca, unde sa fie in siguranta si de unde isi poate lua propriile carti si/sau jucarii. Ii poti spune “Esti deocamdata prea mic pentru acele carti. Acelea sunt pentru oameni mari, dar uite ai si tu aici, partea ta, locul in care poti sa te joci linistit!”.

Cum il faci sa se opreasca dintr-o activitate care trebuie incheiata?

E ora de culcare sau de masa, insa cel mic continua sa se joace si nu vrea sa se opreasca. Iata o situatie cu care multi dintre parinti se confrunta. Iata ce tactici poti aplica: Incureajeaza copilul sa spuna “pa-pa” obiectelor. “Pa-pa masinuto, e timpul sa merg la culcare” sau “Pa-pa mingiuto, e timpul sa merg la masa. Foloseste o alta jucarie “vorbitoare” care sa-i distraga atentia. Transmite-i un avertisment: “(numele copilului)… peste X minute trebuie sa mancam/sa mergem la culcare”. Pentru un copil mai mare, numaratul pana la 10 functioneaza foarte bine. “Poti sa te mai joci pana numar la 10 si apoi mergem la masa / la culcare etc.”, “Va trebui sa iesi din cada pana termin de numarat pana la 10” etc. Nu e indicat sa mituiesti, insa poti sa-i oferi putin timp petrecut impreuna dupa ce face ce i-ai cerut. De exemplu: “Dupa ce strangi jucariile, vom merge putin in parc” (si-l poti ajuta sa stranga jucariile).

Ce faci cand copilul te loveste sau isi bate fratele/sora etc.?

Cand copilul se manifesta intr-un mod mai violent, primul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa-i explici ca doare atunci cand loveste pe cineva sau vreun animal. Si nu este permis sa lovesti pe cineva. Insa, si aici trebuie sa-i oferi alternativa. “Oamenii nu se lovesc, oamenii se imbratiseaza”, de exemplu. Incearca sa nu exagerezi cand spui “AU”, s-ar putea ca cel mic sa-si inchipuie ca e ceva distractiv si atunci va repeta fapta. Arata-i cum se atinge usor si ce inseamna “usor”. Pe masura ce invata sa vorbeasca, explica-i ca poate atrage atentia prin cuvinte si nu prin lovituri. Invata-l sa spuna “Sunt furios!”, “Sunt ranit!”, sa verbalizeze starile si nu sa le manifeste prin violenta.

Fii un bun exemplu si nu-ti lovi copilul sau nu lovi pe cineva chiar si “in gluma” in fata copilului. De exemplu, daca sotul/sotia a spus ceva amuzant si-l (o) lovesti sau ciupesti spunandu-i “Ce amuzant(a) esti!”, copilul poate primi mesajul ca e ceva cu care se poate juca.

Fii atent ce programe TV urmareste copilul tau, dar si copiii cu care se joaca. Atunci cand face ceva care necesita “perioada de cumintire”, aceasta nu trebuie asociata cu o pedeapsa, ci cu un moment de calmare, de linistire, in care copilul sa-si disipeze energia negativa. Acest lucru poate insemna si ca se poate joaca cu jucaria preferata sau ca poate citi o carte (daca este mai mare). Orice activitate care-i face placere si-l calmeaza este binevenita. Nu-l lasa niciodata sa planga sau sa fie furios. Nu-l lasa niciodata singur daca este speriat. Pe masura ce va creste va invata sa-si controleze singur starile de furie si suparare facand activitati placute, care sa-l calmeze.

Daca copilul continua sa te loveasca, ultima alternativa este sa-l tii in brate pana cand se opreste. Lasa-l sa fie furios, lasa-l sa planga si spune-i ca este normal sa fii din cand in cand si furios, si nervos, dar ca nu este Ok sa loveasca pe cineva ca sa se “calmeze”. Reasigura-l de iubirea ta, imbratiseaza-l tot timpul.

Ce faci cand arunca cu jucariile?

Atunci cand copilul a facut o “pasiune” pentru zgomotul produs de o jucarie cand cade, ideal este sa-i distragi atentia. Pune muzica, dansati impreuna, faceti baloane de sapun si, in acest timp, ascunde jucaria. Mai poti sa-i spui “Masinuta nu se arunca, uite cum se joaca cu masinuta!” si ii exemplifici ce are de facut. Daca loveste mingea cu putere in casa, ii spui: “Mingea se loveste asa afara. In casa se rostogoleste, uite cum”. Tot timpul trebuie sa-i oferi o alternativa pentru a sti ce este permis si ce nu. Daca nu se opreste din aruncat, spune-i ca jucaria se supara si ca va pleca pentru o vreme. Ascunzi jucaria undeva si o mai scoti peste cateva zile. De asemenea, invata copilul sa manifeste prin cuvinte furia si explica-i faptul ca aruncarea lucrurilor la nervi nu este o optiune.

Acestea sunt cateva elemente pe care le poti incerca in cresterea si educarea copilului tau. Pentru unii parinti au functionat, este posibil sa fie bune si pentru tine. Important este ca, indiferent ce face copilul, nevoile lui sa fie pe primul plan. Copilul trebuie sa se simta in siguranta, iubit si respectat.

sursa: http://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/educatie-pozitiva-sfaturi-pentru-disciplina-prescolarilor-situatii-concrete
 

Leave a comment »

Parinti responsabili, parinti implicati in dezvoltarea emotionala a copiilor

Dragi parinti,                                                                                       parintiresponsabili

Pentru ca suntem la inceputul unui nou an scolar si pentru ca orice inceput poate fi mai dificil, ne-am dori sa-l parcurgem impreuna, cu bune, cu mai putin bune, dar formand o echipa pentru ca cei pe care ii iubim – copiii – sa creasca frumos.

Pentru a avea o imagine completa asupra educatiei unui copil, este necesar sa privim cat se poate de atent, atat la ceea ce se intampla in scoala, cat si dincolo de scoala. Este important sa acordam o atentie egala, atat profesorului, cat si parintelui, acesta din urma fiind primul si nelipsitul dascal din viata unui copil. Comportamentul de la scoala al copilului este puternic influentat ce ceea ce se intampla acasa. Daca cei doi (parintele si scoala) nu formeaza o echipa in ceea ce priveste educatia unui copil, rezultatul nu va fi cel asteptat.

Parintii si profesorii trebuie sa isi uneasca fortele si sa formeze parteneriate de lucru. Si unii si ceilalti trebuie sa stie care este diferenta dintre cuvintele care demoralizeaza si cele care dau curaj; dintre cuvintele care incita la confruntare si cele care conduc la cooperare; dintre cuvintele care il pun pe copil in imposibilitatea de a gandi sau de a se concentra si cuvintele care descatuseaza dorinta fireasca de a invata.

Exista o legatura directa intre ceea ce simt copiii si felul in care se comporta. Atunci cand ceea ce simt e corect, se poarta corect. Cum sa-i ajutam sa simta corect? Acceptandu-le sentimentele!

Iata cateva crampeie din pretioasele sfaturi catre parinti si profesori pe care le transmite, prin scrierile, sale psihologul Augusto Cury:

A educa inseamna a calatori spre  lumea celuilalt, fara a patrunde vreodata in ea. Inseamna a folosi ceea ce traim pentru a ne transforma in ceea ce suntem. Cel mai bun educator nu este cel care controleaza, ci cel care elibereaza. Nu este cel care corecteaza comportamente, ci cel care indeamna la reflectie. Nu este cel care care observa ceea ce este tangibil, ci cel care vede invizibilul. Nu este cel care renunta cu usurinta, ci cel care stimuleaza continuu, un nou inceput.[...] Educatorul excelent imbratiseaza, atunci cand toti resping; incurajeaza, cand toti condamna;  ii aplauda pe cei care n-au urcat niciodata pe podium; vibreaza la curajul de a concura, al celor care au ramas pe ultimele locuri. Nu cauta propia sa stralucire, ci se face mic, pentru a-i face mari pe fiii, elevii si colegii sai de serviciu. [...] Invatatorul excelent nu este cel care stie mai mult, ci cel care este mai constient de cat nu stie. Nu este cel dornic sa-i invete pe altii, ci cel avid de a invata. Nu este cel care isi declara reusitele, ci cel care isi recunoaste propriile esecuri. Nu este cel care aduna informatii in memorie, ci cel care isi largeste modul de a vedea, de a reactiona si de a fi.

 

Psih. Ileana Zarnescu (psihoterapie cognitiv – comportamentala)

Leave a comment »

De ce tot mai greu se inteleg oamenii astazi?

- Dr. Virgiuliu Gheorghe, bioetician (articol preluat din ziarul “Lumina” nr. 40/2013)

 

images-stories-2013-07-06_virgiliu_gheorghe-134.32835820896x150Observam tot mai mult ca oamenii se inteleg din ce in ce mai greu, fie ca e vorba despre familie, fie de relatiile cu prietenii  sau de serviciu. De fapt, oamenii nu realizeaza ca ceea ce se intampla se datoreaza intr-o masura tot mai mare aparitiei unor grave probleme de comunicare. De ce ne intelegem tot mai greu? Pe ce se bazeaza intelegerea noastra?

Se intemeiaza pe ceea ce avem launtric comun, fie ca dat de constiinta, fie ca de experienta de viata. Nu poti sa impartasesti cuiva ceva ce e complet strain de experienta lui.  Nu intelege! Cand vorbim despre ceva anume, ne intelegem si vorbim despre acelasi lucru tocmai pentru ca avem aceeasi experienta. Sunt doua tipuri de experiente comune. Una ce tine de ceea ce am fost facuti noi, cum suntem construiti noi. De exemplu, cand unui copil ii vorbesti despre un lucru ca e bun sau rau, intelege foarte usor, pentru ca are ceva in el care ii lumineaza acel inteles.  E vorba despre ceva aprioric, cum spunea Kant, categoriile bine-rau, frumos-urat. In psihologie, de la Noam Chomsky incoace, se vorbeste despre niste matrici generatoare, constitutive constiintei noastre care genereaza structurile fundamentale de limbaj si categoriile cognitiv-fundamentale. Deci le avem deja si ele nu fac decat sa se dezvolte prin experienta. Copilul are experienta aceasta a binelui. Stie, simte cand ii spui: “Aia nu e bine!”, el intelege. Deci, in primul rand, experienta comuna care ne favorizeaza intelegerea dintre noi este ceea ce tine de ontologic, de onthos, de cum am fost facuti noi, de ceea ce suntem noi, chip al lui Dumnezeu.

Alt  lucru care ar trebui sa fie comun si sa constituie o punte de intelegere dintre oameni este experienta pe care am avut-o din copilaria noastra si pana in momentul respectivei comunicari. Cu cat aceasta experienta este mai asemanatoare cu a celorlalti, cu atat comunicarea va functiona mai bine. Avem aici o experienta rezultata in urma relatiei noastre cu cei din familie, cu mama, cu tatal, cu bunicii, cu cei din comunitatea in care traim, a relatiei cu natura, cu cartile sau tot ceea ce inseamna educatie si viata din copilaria noastra si pana la maturitate.

Necazul pentru lumea de astazi este ca oamenii au din ce in ce mai putin o experienta cognitiva comuna. Aceasta, pentru ca intre noi si parintii nostri a intervenit cineva, intre noi si lume – natura si ceilalti oameni – s-a interpus ceva si chiar intre noi si noi insine s-a ridicat un zid, iar acesta este ecranul. Din ce in ce mai mult, experienta omului societatii mediatice este configurata televizionar, adica prin televizor si internet. Care este problema?

In momentul in care a aparut televiziunea, justificarea acesteia era aceea ca reflecta realitatea, un fel de oglinda in care se concentreaza ce este mai semnificatv din lumea care ne inconjoara. In timp, insa, cercetatorii  culturii televiziualului constata ca lumea tv sau lumea internetului este intr-o masura foarte mica o reflexie a lumii reale,  si, in cel mai bun caz, un punct de vedere subiectiv privind realitatea. Aceasta cand nu este o pura fictiune. Apare insa un alt fenomen: lumea reala devine din ce in ce mai mult o reflexie a lumii virtuale. Asta pentru ca evenimentele politice se construiesc la televizor si in general un eveniment care nu e reflecat mediatic e ca si cum nu ar exista. Oamenii se imbraca dupa cum vad la televizor, isi alcatuiesc agenda discutiilor cotidiene  tot pe marginea actualitatii mediatice si impartasesc majoritatea parerilor dominate de opinia publica. Astfel ca George Gregner, unul dintre cei mai mari sociologi ai comunicarii din toate timpurile, observa ca daca in trecut oamenii isi construiau imaginea interioara despre lume in baza experientei  din familie, comunitate, biserica si scoala, astazi aceasta imagine este configurata eminamente prin interactiunea cu mass-media. Omul modern, hranindu-se intr-o masura tot mai mare  din izvoarele lumii virtuale, ajunge ca in sangele lui sa circule tot mai mult ideile sau reprezentarile acesteia despre lume.

Si mi se va spunde din nou ca nu este nicio problema, ca lumea a evoluat, incat noua experienta umana e mult mai bogata si mai intensa. Aceste idei si altele asemanatoare se vehiculeaza in retorica justificativa a mediului virtual. Problema fundamentala este aceea ca una este realitatea si alta reprezentarea mai mult sau mai putin fidela a ei. In spatele realitatii, a zidirii, a faptuirii lui Dumnezeu intotdeauna se afla ratiunile prin care acestea sunt tinute in existenta de energiile dumnezeiesti. Acestea, prin impartasire, ne hranesc, ne bucura sufletul, ne dau nadejde, ne motiveaza. Caci prin toate aceste ratiuni simple, natural, mintea omului urca catre izvorul lor, catre Unul Dumnezeu.

In spatele lumii virtuale insa, se afla un conglomerat de reprezentari ale unor multimi de subiecte de constiinta: scenografi, regizori sau autori anonimi de pe internet. Astfel ca experienta omului mediatic, in loc sa afle un numitor comun in zidirea lui Dumnezeu, in ratiunile pe care El le-a pus in creatie, in Adevar, aceasta va fi imprastiata intr-o infinitate de opinii, o adevarata legiune, care reprezinta versiuni individualizate ale adevarului.  Iar unde sunt mai multe adevaruri nu este niciun adevar. Scufundati intr-o lume care nu este reala, cu mintea plina de tot felul de naratiuni, in limbaj duhovnicesc, idoli de gand, pentru omul prizonier al lumii virtuale va fi tot mai dificil sa comunice cu cei de langa el. Problema este una dintre cele mai importante cu care se confrunta si se vor confrunta psihologia si psihoterapia zilelor noastre. Conflictele, divorturile, insingurarea sunt urmarile logice ale pierderii reperului comun, a adevarului pus de Dumnezeu in zidirea sa, ca punct de referinta a comunicarii si intelegerii dintre noi. In acest context, singura solutie pe care o vad este revenirea la relatiile traditionale ale omului cu natura, cu ceilalti oameni si cu Dumnezeu, pazirea mintii in fata bombardamentului informational si, desigur, recuperarea in viata noastra a dimensiunii psihoterapeutice a vietii in Biserica. Experienta Absolutului, a unitatii adevarului in Hristos, este pana la urma cea mai buna terapie a imprastierii in legiunea de naratiuni si opinii care sfasie trupul umanitatii, si chiar al Bisericii lui Hristos in zilele noastre.

Leave a comment »

Ne dorim sa fim parinti constienti

         conscious-parenting  Probabil ca de multe ori ne-am pus intrebarea daca in meseria de parinte putem face greseli. Da,  pentru ca aceasta meserie este, poate, cea mai grea meserie din lume. Nimeni nu ne-a spus vreodata  ca rolul de  parinte este un rol usor. Traim o perioada in care suntem presati de diverse stresuri. In aceeasi masura si copiii nostri sunt supusi atator influente si atator surse de distragere, incat uneori gasim greu solutii pentru micutii nostri. De aceea este important ca noi, parintii sa avem reguli, pe care sa le respectam, pentru a le putea cere si copiilor nostri, reguli pe care ei sa le respecte.

            Se poate intimpla ca nu de fiecare data sa putem respecta regulile impuse de noi, dar atunci cind le incalcam sa recunoastem acest lucru si sa exersam din ce in ce mai mult, pentru a deveni cat mai consecventi cu noi insine.

            Iata cateva dintre ele:

1.      Sa fim coerenti

2.      Sa fim si sa gandim pozitiv

3.      Sa spunem adevarul

4.      Sa-l ajutam pe copil sa-si controleze comportamentul

5.      Totdeauna sa laudam comportamentul bun al copilului nostru

6.      Iubirea fata de copil sa fie neconditionata.

1.      Sa fim coerenti

Pentru  un copil, mai ales pentru un copil mic, este dificil sa inteleaga de ce o regula se schimba de la o zi la alta. Din perspectiva parintelui, schimbarea regulilor nu este ceva frustrant, dar pentru copil, da. El nu va intelege, de exemplu, de ce astazi are voie sa se joace cu anumite jucarii, sau sa mearga in parc, iar maine nu mai are voie sa faca acele lucruri. Coerenta inseamna modelare si aceasta se face prin ceea ce noi, parintii le spunem copiilor sa faca.

2.      Sa fim si sa gandim pozitiv

Majoritatea copiilor (mai ales cei mici) doresc sa fie rugati pentru a indeplini o sarcina. De ce sa nu recunoastem ca si noua, adultilor ne place sa fim rugati sa facem ceva pentru cineva. Si atunci, gandindu-ne la ce ne place noua, putem sa facem acelasi lucru pentru copiii nostri. Incurajati un comportament bun (manierat), prin a-i spune concret ce trebuie sa faca sau sa nu faca. De exemplu, daca doriti sa intre in casa este nevoie sa-i spuneti: „Trebuie sa mergi in casa pentru ca…”; daca micutul alearga prin casa,  iar dumneavoastra nu doriti sa incurajati acest comportament, atunci ii puteti spune: „Ai voie sa alergi afara, deci poti face acest lucru cand vom merge in parc”. A eticheta un copil ca fiind obraznic, egoist, lenes s.a., este daunator pentru imaginea de sine a copilului. Abordand un stil pozitiv in educatia sa, il puteti ajuta sa ajunga acolo unde s-a propus, mult mai usor, pentru ca el va avea incredere in el, va face alegeri bune pentru devenirea lui.

3.      Sa spunem adevarul

De  ce? Pentru ca noi, parintii, cerem copilului sa spuna adevarul, ceea ce este laudabil. Dar ni se poate intampla sa-l punem pe copil sa raspunda la telefon unei persoane pe care nu dorim sa o auzim si sa-i comunice acelei persoane ca mama sau tata nu sunt acasa. Acest lucru il va face pe copil sa devina confuz, afectandu-i stima de sine, pe de o parte, iar pe de alta parte il va face sa se comporte similar intr-o alta situatie, pentru ca, de regula, copilul face ceea ce vede si nu ceea ce ar trebui sa faca.

 4.      Sa-l ajutam pe copil sa-si controleze comportamentul

Copilul are nevoie sa fie ajutat sa-si inteleaga actiunile si sa accepte anumite moduri de a se comporta. Pana la urma el va putea sa-si controleze comportamentul interior. Il ajuta foarte mult sa inteleaga modul in care actiunile sale pot sa-i afecteze pe cei din jurul sau. Este nevoie sa-i aratam copilului modalitati prin care el isi poate exprima sentimentele. Trebuie sa se comunicati onest cu el, clar si adecvat varstei lui. Copilului trebuie sa i se permita sa-si exprime sentimentele. El are nevoie de ajutor pentru a gasi modalitati de exprimare si eliberare a emotiilor.

5.      Totdeauna sa laudam comportamentul bun al copilului nostru

Se intampla sa ignorati comportamentul bun al copilului si sa-l sanctionati pe cel rau? Sigur ca da. Este mult mai simplu pentru parinte sa ignore comportamentul bun, pentru ca acesta nu cauzeaza nici o problema. Nu ezitati, insa, sa laudati copilul pentru fiecare fapta buna pe care o face si, totodata, atunci cand greseste incercati sa-l determinati, ajutandu-l, sa gaseasca o solutie buna la o problema negestionata de el, apoi discutati despre situatia negestionata, pentru ca el sa-si inteleaga gresala si, in timp, sa nu o mai repete.

Copilul are nevoie sa fie ascultat. Parintele trebuie sa sprijine nevoile copilului, dar in acelasi timp trebuie sa ajutati copilul sa va satisfaca cererile. Este important sa va distrati cu copilul dumneavoastra. Parintele trebuie sa-i ofere copilului un mediu in care micutul este capabil sa reuseasca. Acest mediu trebuie sa includa activitati provocatoare, dar realizabile. Uneori este mai usor pentru copil sa realizeze doar o bucatica din ceea ce avea de facut, decat sa duca pana la capat misiunea lui. Laudati si aceasta mica bucatica.

6.      Iubirea fata de copil sa fie neconditionata

Acest lucru inseamna sa ne iubim copilul indiferent de actiunile sale, dar alegrile sunt ale lui si el trebuie invatat acest lucru. Dragostea pentru copil nu se bazeaza pe actiunile copilului. Fiecare copil este o combinatie unica, bazata pe personalitate, inteligenta, mod de acumulare. Parintele isi demonstraza iubirea prin increderea pe care i-o acorda micutului, dar si aratandu-i greselile facute, astfel incat micutul sa-si constientizeze greselile.

Psih. Ileana Zarnescu (psihoterapie cognitiv – comportamentala)

 

Leave a comment »

Copilul meu are probleme emotionale?

 skd256383sdc

Inteligenta emotionala a fost definita ca un set de abilitati in baza carora un individ poate discrimina si monitoriza emotiile proprii si ale celorlalti, precum si capacitatea acestuia de a utiliza informatiile detinute pentru a-si ghida propria gandire si propriul comportament.

De multe ori observăm ca reactiile emotionale ale copilului nu sunt exprimate firesc, sau isi manifesta inadecvat emotiile (prin nemultumire sau suferinta):

-          este trist, ingrijorat, sau temator;

-          are schimbari severe de pofta de mancare sau de somn;

-          manifesta dezinteres fata de activitatile scolare si/sau are performante scazute la invatatura;

-          se manifestă agresiv (fata de sine, de ceilalti, de animale, de obiecte);

-          pare că are foarte multă energie (hiperactivitate), e impulsiv si creează probleme;

-          nu se poate concentra;

-          isi petrece majoritatea timpului singur (autoizolare);

-          nu relationează, nu cooperează, nu isi face prieteni, nu comunica;

-          dezvoltă anumite fobii, sau face atac de panică;

-          dezvoltă diverse ticuri (gesturi repetitive, se balbaie, clipeste des etc.).

Daca exista astfel de manifestări la copilul tau, ele nu trebuie ignorate, ci copilul trebuie să fie ajutat sa treca peste aceste probleme.

În situatia in care nu exista nicio ameliorare, este nevoie sa apelati la un specialist, pentru a evita consecintele pe termen lung.

Psih. Ileana Zărnescu

Psihoterapie cognitiv-comportamentala

 

Leave a comment »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.