Academia Parintilor (Pre)ocupati

o initiativa a Scolii Anastasia Popescu si a Gradinitelor Arc-en-Ciel

Scrisoare catre viitorii parinti ai Romaniei

logo_matricea-romaneasca

Dacă sunteţi ca mine, aveţi probabil puţin peste 30 de ani – şi vă întrebaţi ce să faceţi cu viitorul vostru. Lumea vă oferă, în aparenţă, o sumedenie de posibilităţi. Încă o bursă peste hotare, poate încă un master sau un doctorat. O carieră într-o corporaţie multinaţională, sau – dacă sunteţi temerari – una pe cont propriu. Poate o stabilire peste hotare, departe de dezamăgirea numită România. Viitorul e încă deschis dezbaterii, şi asta – dincolo de a vă speria – vă provoacă o plăcere absolută. Pentru că despre asta e libertatea, nu-i aşa? Despre drepturi, despre posibilităţi şi despre uşi deschise pe termen nedefinit.

Dar mai e despre ceva libertatea: despre responsabilităţi asumate. Or, asumarea de responsabilităţi, dragi colegi de generaţie, e un capitol la care mai aveţi de lucrat. În primul rând, începeţi prin a vă asuma ceea ce sunteţi: sunteţi români. Nu englezi, nu americani, nici măcar occidentali. Sunteţi români, adică o frumoasă ciudăţenie şi mixtură a istoriei, dar şi – esenţialmente – ţărani cu rădăcini adânci. Asta chiar dacă aveţi meeting-uri, training-uri, task-uri şi challenge-uri on a daily basis, toate menite să vă ţină sclavii no-questions-asked ai ciclului birou – pat – birou. Glia strămoşească, pentru care cei dinaintea noastră au murit şi s-au luptat să o apere mii de ani, nu e ruşine şi nici bagatelă. Trebuie să ştii ce eşti pentru a deveni mai mult, sau mai bine. Şi mai trebuie să îţi pese de ceea ce eşti.

Pe termen lung, mai rău decât să trăieşti printre conaţionalii tăi nu e decât un lucru: să fii înmormântat printre străini

Asumaţi-vă, apoi, prezentul, şi construiţi-vă viitorul. Veţi spune că nu aveţi pârghii. Dimpotrivă, le aveţi. Competenţa, deci atingerea unui nivel de excelenţă prin acumulare rodnică de cunoaştere, şi munca onestă vă vor scoate la suprafaţă – într-o societate românească a leneviei, a compromisului şi a scurtăturii. E, evident, mai facil să nu vă puneţi probleme: dacă sunteţi millennials tipici, încă staţi acasă, amânându-vă contribuţia la istorie. Se vorbeşte despre schimbarea pe care o va aduce cu ea noua generaţie din România. Or, nu-şi va schimba ţara cel care nu e capabil să îşi schimbe propria condiţie, propria optică despre viaţă. E uşor să înjuri Mioriţa ca piatra de moară ce ne-a tras în jos secole, reînnodând profeţia autoîmplinitoare a defetismului. Însă Mioriţa nu e despre un om resemnat, ci despre un om pregătit să se despartă de viaţă fiindcă e împăcat cu el însuşi, cu ceea ce lasă moştenire.

Veţi spune, sigur, că nimic nu se poate într-un sistem trucat, în care zarurile au fost aruncate. Faceţi abstracţie de politică! Voi sunteţi mai importanţi decât politicienii. Ei vor trece. Voi, nu, prin ceea ce lăsaţi în urmă. Fiţi obsedaţi de ceea ce lăsaţi după voi.

Voi, cei care încă nu aveţi copii (pentru că vă temeţi să vă asumaţi riscul, sau pentru că sunteţi de părere că n-are sens efortul), sunteţi – vă place sau nu – viitorii părinţi ai României. Sigur că familia nu e obligatorie – nici pe departe. Însă ea este crucială. “Familia este patria cea mică. Patria este familia cea mare”, spunea Caragiale. Este greu să îţi iubeşti ţara când nu ţi-ai lămurit încă sensul familiei, al comunităţii – mici sau mari – la care ai datoria morală să contribui, sensul abnegaţiei, al dăruirii dezinteresate.

Voi, cei care încă nu aveţi copii (pentru că vă temeţi să vă asumaţi riscul, sau pentru că sunteţi de părere că n-are sens efortul), sunteţi viitorii părinţi ai României

Vreau să vă mai spun încă trei lucruri. Primul: acolo unde nu răzbiţi, unde simţiţi că rezolvarea proximei probleme e dincolo de eforturile voastre, nu uitaţi să vă rugaţi pentru o rezolvare. Viaţa e plină de lucruri care depăşesc puterea noastră de înţelegere, de izbăviri miraculoase. Rugăciunea este decantarea sufletului de mizeriile cotidiene. Nici un contract din lume, nici o tehnologie nu face cât o umilă rugăciune.

Al doilea: divertismentul pe care îl aveţi la degetul mic este – prin definiţie – distractiv şi facil. Dar o viaţă nu se construieşte exclusiv pe divertisment (în schimb, se poate dărâma). Veţi înţelege asta – sper – cu timpul. Cu cât mai repede, cu atât mai bine.

Nu în ultimul rând, gândiţi-vă de trei ori când vreţi să vă părăsiţi ţara. Pe termen lung, mai rău decât să trăieşti printre conaţionalii tăi nu e decât un lucru: să fii înmormântat printre străini.

Teodor Burnar

sursa: http://www.matricea.ro

Advertisements
Leave a comment »

Nu va protejati copiii de emotiile negative! Invatati-i sa le recunoasca si sa le gestioneze.

father-says-i-am-sorry

– sursa: http://www.republica.ro

Peste doar câteva săptămâni, voi susține pentru prima dată o prezentare despre inteligența emoțională (EQ), concept care cu timpul s-a banalizat destul de mult și, cel mai probabil, în mințile multora dintre cei care mă citesc acum s-ar putea să apară întrebarea: Și ce mare scofală? Desigur că întrebarea este mai mult decât legitimă, doar că eu sunt de părere că, cel mai adesea, tratăm cu o prea mare lejeritate acest concept și avem tendința de a-l interpreta într-un mod eronat. Profesez în meseria de psiholog de mai bine de un deceniu și, până în acest an, m-am ținut departe de a vorbi public despre EQ. Am tot analizat datele culese din cercetări și, sincer, cred că este extrem de dificil să faci recomandări. Știți de ce? Fiindcă a vorbi despre puterea gestionării emoțiilor înseamnă a te vulnerabiliza suficient de mult încât să te deschizi față de toată paleta de emoții umane. Iar noi, oamenii, evităm cu brio vulnerabilizarea și durerea.

Sunt de părere că, dată fiind natura ființei umane, cei mai mulți dintre noi ar fi dispuși să plătească orice preț, doar să nu-și facă vizibilă vulnerabilitatea în fața celor dragi sau a celor care le sunt prin preajmă. Cei mai mulți oameni pe care-i știu au o afinitate vădită către emoțiile pozitive – le dorim în viețile noastre, vorbim despre ele și, cu toate acestea, ne este dificil să le trăim. Iar explicațiile la care au ajuns oamenii de știință cu privire la acest fenomen sunt următoarele: 1) nu putem alege să ne amorțim selectiv emoțiile; 2) chiar dacă pare imposibil de crezut, cea mai dificil de experimentat emoție este bucuria.

Acum e cazul să vă spun câteva cuvinte și despre mecanismele biologice și psihologice din spatele acestor concluzii. Cei mai mulți dintre noi au fost, într-un fel sau altul, educați să se țină la distanță de emoțiile negative. Vă mărturisesc că mulți ani (acum aș fi tentat a spune că prea mulți) am respins emoțiile dificile, convins că doar eu le am și preocupat de ceea ce ar putea ceilalți să gândească despre mine, dacă ar ști că le simt. Nu mai trebuie să subliniez că, uneori, emoțiile umane pot fi extrem de copleșitoare și este firesc ca mecanismele de supraviețuire să-și facă treaba, prin urmare, noi să evităm durerea. Dar se pare că a ne ține departe de emoțiile așa-numite negative nu este o soluție benefică pe termen lung, deoarece nu putem să închidem ușa de la pivniță peste ele și să ne comportăm ca și cum nimic nu s-a întâmplat.

Emoțiile își cer drepturile, iar dacă nu le permitem să existe, nici ele nu ne permit să funcționăm. Pentru mulți dintre pacienții care vin la mine în terapie – cu dependențe, probleme de anxietate, depresie, tulburări de comportament alimentar sau renumitul burnout – se adeverește acest tipar, potrivit căruia a fugi de emoții înseamnă a fugi de ceea ce ne face vii și funcționali, în relațiile noastre personale și profesionale. Mai mult decât atât, selectivitatea în ceea ce privește emoțiile pare să nu fie o opțiune. Oricât de mult și-ar dori un părinte ca micuțul căruia i-a dat viață să resimtă doar fericire și bucurie, acest lucru este imposibil, dacă nu-i oferă celui mic posibilitatea de a se întâlni și cu cealaltă cohortă de emoții (mai puțin pozitive): frică, furie, frustrare, tristețe, vinovăție etc.

de Gaspar Gyorgy

Cititi continuarea articolului aici

Leave a comment »

Te certi des cu partenerul de viata? Iata 5 efecte negative asupra copilului tau

Unhappy siblings sitting in kitchen with their parents who are f

– sursa: http://www.sfatulparintilor.ro

Toate familiile au discutii in contradictoriu. “Ciocniri” verbale despre cine trebuia sa scoata rufele din masina de spalat sau sa duca gunoiul sunt comune in cele mai multe cupluri. Problemele apar insa atunci cand unele conflicte se intensifica si pierzi controlul situatiei.

Nu toti copiii resimt imediat efectele negative ale unei discutii pe tonalitati “inalte” intre mami si tati, dar atunci cand acestea devin o regula sau unele dintre ele dureaza mult si par sa nu se mai termine niciodata, abia atunci apar efecte negative asupra sanatatii mentale si emotionale a copiilor –efecte ce nu tin cont de statutul social, economic sau cultural al familiei respective.

Adultii deseori detin controlul asupra conflictelor dintre ei; s-au mai certat, stiu ca aceste certuri nu duc la ceva prea devastator pentru ei; unii si-au format chiar un mod de trai din a se mai ciondani un pic si a-si elibera tensiunile de peste zi astfel. Dar, din pacate, multi omit sau chiar nu stiu ce inseamna aceste scene pentru sanatatea emotionala a copilului din preajma.

Iata in continuare principalele 5 efecte negative pe care scandalurile dintre parinti le au asupra copilului care asista la ele – de la cele mai mici la cele mai mari si serioase – conform specialistilor in psihologie de la tlchowstuffworks.com.

 

Efect negativ nr 1: Copilul poate sa nu stie sa se descurce intr-o situatie conflictuala

Poate fi in regula sa te mai ciondanesti ocazional in fata copilului pe subiecte minore ca miza. Pe cine pacalim? Nu traim intr-o lume perfecta. Cand ele apar, discutiile din familie pot fi o ocazie de a-i arata copilului cum se comunica si cum sa invete si el sa gestioneze un conflict verbal cu cineva. Poti fi un model pentru el folosind mai degraba argumente constructive decat distructive in timpul conflictului.

Arta de a avea opinii diferite de cineva consta in a incerca sa ramai calm, respectuos, sa gestionezi problema si sa iti sustii punctul de vedere chiar daca asta poate insemna sa iei pentru un timp distanta fata de cel cu care te certi, ca sa nu escaladeze emotiile intr-o cearta cumplita.

Cand va certati in fata copilului, neaparat sa va cereti scuze unul altuia la sfarsit si tot in fata lui sa va si impacati. Daca nu veti face asa, copilul nu va invata sa stapaneasca situatiile conflictuale din viata sa.

 

Efectul negativ nr 2: Copilul devine stresat si ingrijorat

Oamenii mari cred ca un copil nu are de ce sa fie stresat ca ei se cearta; in fond, nu e despre el, nu il priveste pe el si in foarte multe cazuri parintii certareti nici nu intentioneaza sa se desparta, deci sa afecteze viata copiluluilor. Cu toate astea, cand parintii se cearta, mediul din familie devine toxic din punct de vedere emotional, iar pentru copii asta inseamna suparare si mult stress pe care ei nu stiu sa il recunoasca si sa il gestioneze. Mintea lor e plina de intrebari: ce se va intampla de data asta? Oare parintii ma mai iubesc? Oare parintii mei vor divorta? Cu mine ce se va intampla?

Conform unui studiu realizat de Kids Health, aproximativ 25% dintre copiii chestionati au spus ca au devenit violenti cand s-au simtit stresati, coplesiti si suparati pe parinti: au lovit, au muscat sau s-au dat cu capul de ceva. Cand copiii sunt la varsta scolii, parintii si profesorii trebuie sa urmareasca diversi indicatori de interiorizare (de regula la fete) sau de agresivitate (deregula la baieti) ca semne ale tulburarilor lor cauzate de stresul din familie.

La copilul prescolar trebuie sa se identifice semnele de ingrijorare din sufletul lui urmarind daca face accese de istericale specifice acestei varste mai des decat ceilalti copii.

Cititi continuarea aici

 

 

Leave a comment »

Copiii prind injuraturile din zbor. Iata ce ai de facut in acest caz.

 

cearta

sursa: http://www.sfatulparintilor.ro

Sa recunoastem: vrem nu vrem, copiii prind din zbor injuraturile si cuvintele vulgare auzite in jur si… de multe ori adultii  se tavalesc pe jos de ras cand aud ingerasul vorbind birjareste. De fapt, unul din primele cuvinte rostite de fratele meu a fost unul de nereprodus, pentru ca unchiului meu i s-a parut foarte amuzant sa-l invete acel cuvant. Si mai am astfel de exemple. Daca i-ai explicat copilului ca e un cuvant urat si ca nu trebuie sa-l foloseasca si el continua s-o faca, ce metode adopti ca sa-l dezbari de obiceiul prost? Expertii in parenting de la GALTime.com ne dau cateva idei.

Prima ar fi sa nu reactionezi nicicum, mai ales atunci cand copilul evident te testeaza, stiind ca e un cuvant urat. De multe ori, daca nu obtin nicio reactie, copiii isi vor pierde interesul pentru acele cuvinte si nu le vor mai folosi. Suna bine, dar… daca nu functioneaza? Ii mai explici o data ca e un cuvant urat, pe care nici adultii n-ar trebui   sa-l foloseasca si ii oferi un substitut (“fir-ar sa fie!”, “da-o-ncolo!”, “las-o jos!”, “du-te si lasa-ma!”), ocazie cu care iti poti lasa imaginatia sa zburde si chiar poti face un joc in care sa inventati impreuna expresii amuzante dar inocente, cu care sa inlocuiasca vorbele urate atunci cand vor sa-si exprime furia sau frustrarea.

Daca ai un copil mai mare si vulgaritatile i-au intrat in obisnuinta sau le foloseste ca sa te sfideze, amendeaza-l! Pune pe masa din bucatarie un borcan in care sa il obligi sa adauge o suma fixa, stabilita la inceput, pentru fiecare injuratura folosita. Ca sa fie totul corect, fa cate un borcan similar si pentru restul membrilor familiei (pentru ca nici noi nu suntem sfinti, toti mai scapam cate o injuratura) si faci din curatarea limbajului un proiect de familie. In felul acesta copilul nu se va simti persecutat sau nedreptatit. Cand se umplu borcanele puteti folosi banii pentru o iesire cu toata familia, la film, la restaurant, la iarba verde… depinde de cat de mare e taxa pe injuratura si… cat de greu va e tuturor sa renuntati la obiceiul prost.

Cititi aici continuarea articolului

 

Leave a comment »

Antiparenting – Savatie Bastovoi

savatie

Academia Parintilor (Pre)ocupati  va propune cateva ganduri asternute de pr. Savatie Bastovoi in volumul sau, ”Antiparenting – sensul pierdut al paternitatii”:

“Majoritatea adultilor vorbesc despre copilarie de parca ei n-ar fi fost niciodata copii.[…]
Cel mai important lucru pe care l-am invatat de la parintii mei este ca un copil trebuie sa fie bun, priceput si modest. Talentele trebuie dezvoltate si respectate. Oamenii care se pricep la ceva sint demni de admiratie si e bine sa invatam de la ei. Cititul si exercitiul stau la baza priceperii.”

Iată modelul în care parintele a fost crescut:
”Daca un copil citeste, picteaza sau croseteaza, el nu trebuie intrerupt – toti ceilalti trebuie sa-i ofere conditii pentru studiu.[…] Suportul e obligatoriu. Baietii trebuie sa fie puternici si priceputi, fetele frumoase si cuminti. Apara-i pe cei slabi, fii darnic si marinimos. Nu ride de saraci si de bolnavi. Santajul, minciuna, frica, invidia, zgircenia si laudarosenia sint lucruri rusinoase.”
”Eu fac diferenta intre un om infrint si un om care a suferit o infringere. Exista oameni care, desi au trecut prin multe infringeri, totusi nu s-au frint. Dar sint si oameni care s-au frint dupa prima infringere. De fapt, experienta arata ca cel care nu s-a frint din prima are toate sansele sa nu se fringa niciodata.”
Leave a comment »

Copiii nu ar trebui sa detina telefoane inteligente pana la varsta de 12 ani

copiltableta

sursa:

http://m.romanialibera.ro/societate/sanatate/copiii-nu-ar-trebui-sa-detina-telefoane-inteligente-pana-la-varsta-de-12-ani–dependenta-de-tehnologie-ajunge-sa-fie-tratata-la-psihiatrie–3000-de-cazuri-intr-un-singur-spital-446821

Copiii nu ar trebui să dețină telefoane inteligente până la vârsta de 12 ani. Dependența de tehnologie ajunge să fie tratată la Psihiatrie. 3000 de cazuri într-un singur spital.

Medicii trag un semnal de alarmă: de la un an la altul creşte numărul copiilor români dependenţi de tehnologie, care au nevoie de tratament de specialitate.

 

De exemplu, numai la Spitalul Universitar de Psihiatrie din Iaşi, într-un singur an, au fost internaţi peste 3000 de copii cu tulburări emoţionale şi de comportament provocate de utilizarea excesivă a tabletelor şi telefoanelor inteligente.

Andrei este unul dintre pacienții internați la Spitalul Universitar de Psihiatrie din Iași. A ajuns aici din cauza jocurilor pe calculator. Stătea zile şi nopti la Internet Cafe. Trei luni a lipsit de la școală.

Pentru Andrei și pentru ceilalți copii dependenți de tehnologie, tratamentul e de lungă durată. Izolați de familie, sunt învățați să deseneze, să citească, să se joace în aer liber.

Adriana Panaitescu, medic neuropsihiatrie infantilă, Spitalul Socola, Iași: “Decondiționarea se face doar prin măsuri care uneori sunt foarte neplăcute pacientului. E o suferință sevrajul.”

Până la vârsta de 12 ani, copiii NU ar trebui să aibă acces la telefoane inteligente și tablete, atrag atenția specialiștii. Prea mult timp petrecut în fața ecranelor îi face pe cei mici agitaţi și impulsivi. Ei se izolează, apar tulburări de somn şi de alimentaţie.

Florentina Căuia,  psiholog: “Putem evita aceste traumatisme pe viața – pentru că asta sunt – dacă facem totul cu măsură. Cumpăram ce trebuie pentru vârstele copilului.”

Medicii îi avertizează pe părinți că dependența de tehnologie a copiilor se poate trata numai în spital.

– de Mihai Diac (Romania Libera)

Iata aici o emisiune importanta pe aceeasi tema, la Trinitas Tv:

Leave a comment »

Viata e grea, dar poate fi si frumoasa, cateodata…

mama_si_copilul

 

 

sursa: https://www.literaturadeazi.ro/panoramic/viata-e-grea-dar-poate-fi-si-frumoasa-cateodata

 

“Pentru o viata sanatoasa, consumati zilnic fructe si legume.’’

Pentru o viata sanatoasa, consumati zilnic minimum 2 litri de lichide.”

Pentru o viata sanatoasă, faceti miscare cel putin 30 de minute in fiecare zi.”

Pentru o viata sanatoasa, respectati mesele principale ale zilei”;

Pentru sanatatea dumneavoastra evitati excesul de sare, zahar si grasimi.

Cam astea erau frazele pe care le auzeam tot timpul in finalul fiecărui calup de publicitate de la posturile de radio fixate pe aparatul vorbitor din masina. Pe drumurile patriei, asteptand ca reclamele sa se incheie o dată, imi ramaneau, fara sa vreau, in minte aceste fraze „pline de sanatate” si de povete, mai mult sau mai putin intelepte. Fireste ca nu consideram ca ar trebui luate in seama.

Apoi am facut o pauza relativ lunga de drumuri. De curand, insa, am avut parte din nou de ele. Dar nu si de indemnurile de mai sus.

Ceea ce am auzit acum era dintr-un cu totul alt registru, mult mai grav, mult mai responsabil si raspundea multor intrebări (retorice?) pe care mi le pusesem in ultima vreme, după diferite discutii cu profesori sau parinti.

Mesajul a fost: „Pentru sanatatea emotionala a copilului dumneavoastra, petreceti cat mai mult timp cu el.Iar pe acesta l-am retinut. Si m-a socat.

Dintr-o epocă de trista amintire (ca să folosesc un termen cunoscut si folosit atat ironic, cat si serios), „decreteii” au ramas relativ nostalgici dupa felul in care-si petreceau timpul liber si vacantele (uneori, prea lungi). Pe langă faptul ca se lauda ca, pe atunci, beau apa de la toate cismelele, ca nu ii punea nimeni sa poarte casca si genunchere cand se dadeau cu bicicleta sau cu trotineta, ca zburau pe tobogane chiar daca pe jos, in locurile de joacă, era ciment, ei isi aduc aminte cat se saturasera sa tot stea cu parintii, cat de mult le placea in tabere, chiar daca erau cu specific pionieresc, deoarece asa puteau sa se simta (mai) liberi. Pentru ca parintii lor chiar isi petreceau timpul cu ei. Nu considerau, de exemplu, ca daca au 15 ani, sunt deja mari si… „ia sa ma mai bucur si eu de viata ca am stat suficient cu copiii!”. Dar, mai ales, nu era o corvoada pentru ei.

Spuneam mai sus ca am avut multe discutii cu profesori si parinti. Primii se plang de agitatia elevilor, de lipsa lor de concentrare, de faptul ca nu mai citesc, ca nu sunt interesati de absolut nimic, ca sunt obraznici si greu de suportat. Nu toti, dar multi dintre ei. Profesorii buni, insa, remarcau dorinta copiilor de tandrete, de discutii, de ocrotire, de punere in valoare, de explicatii amanuntite ale fiecarui fenomen sau sentiment.

Iar parintii… Ei, aici era (si este) o problema. Pe de o parte, parintii au pretentii foarte mari. De ce copilul meu a luat 7 la lucrare? Nu puteti sa-i dati 10?” Iar pe de alta parte ei sunt, desigur, foarte ocupati. Sa produca bani, sa aiba succes in cariera, sa se afirme stand la serviciu cat mai mult timp… „De-aia i-am înscris la scoala privata si dau o groaza de bani acolo – sa se ocupe de el.” Revin seara acasa, după ce-si culeg odraslele de pe la vreun after school, si sunt extrem de obositi. Nu au chef sau timp sa asculte „povestile fara sens” ale copiilor – nici despre scoala (ce nota ai luat?), nici despre colegi, nici despre baiatul sau fata care le e drag/a, chiar dacă (sau tocmai pentru ca) au 5 ani. Le-au cumparat laptop, tableta, smartphone – „ia, joaca-te cu ele, mama, ca eu sunt obosita si n-am chef de prostiile tale”. Iar ei stau cu ochii in device-uri, firește. E interesant, le ofera o lume… Si totusi…

Apoi vin vacantele. „Vai, draga, am fost in concediu cu ala mic si am venit mai obosita decat am plecat. Trebuie sa mergem cateva zile doar noi doi, sa simt si eu ca respir. Sa nu ma mai bata nimeni la cap in permanenta.” Iar aceasta fraza am auzit-o nu de-acum, ci de foarte, foarte multi ani. Chiar de pe vremea cand multinationalele nu poposira incă pe meleagurile noastre sau erau foarte slab reprezentate.

Fireste, exista multi „teoreticieni” ai relatiilor parinti-copii in toată lumea. Unii sunt specializati, iar altii sunt, pur si simplu, atotstiutori de felul lor. Cei mai multi dintre ei explica doct cat e de bine sa-ti lași copilul singur, sa se descurce, sa nu fie legat de fusta mamei (sau de pantalonii tatalui, după caz) etc. etc. Pedagogi desavarsiti dau lectii, de fapt, despre cum sa stai cat mai departe de copilul propriu pentru a fi mai usor de manipulat sau cine-stie din ce alte motive.

Nu sunt „de moda veche”, nu sustin ca trebuie sa-i sufli in ceafa copilului, dar cred ca e nevoie sa fii acolo, langa el, de cate ori este nevoie, si nu numai. Avem putine constante in viata, iar exemplele de urmat sunt si mai reduse. De aceea, un parinte, prin tot ceea ce poate insemna un model, este binevenit (si indicat) in formarea personalitatii aceluia caruia i-a dat viata. Copilul nu citeste? Intreaba-te daca te-a vazut vreodata citind sau vorbind despre vreo carte. Copilul nu e politicos? Gandeste-te daca i-ai spus vreodata care sunt regulile de „supravietuire” în lumea dezlantuita. Copilul e permanent nelinistit? Adu-ti aminte cand l-ai mangaiat ultima data, soptindu-i incet, la ureche, ca viata e grea, dar poate fi si frumoasa, cateodată.

Nu e asa de important sa-i dezvolti spiritul competitiv – se vor gasi destui care sa faca asta. Tu trebuie (da, trebuie!) sa-i dai incredere. Sa stie ca, indiferent ce se va-ntampla, cineva va fi langa el sa-i asculte povestile, framantarile specifice varstei, prostiile. Sa-l incurajeze. Sa rada si sa planga cu el.

In zilele noastre, exista, desigur, multe probleme, iar acum nu ma refer la cele despre supraviețuire. Unde ne facem vacantele, ce fel de masina sau laptop avem, ce naționalitate sa aiba bona, care sa fie limba de studiu la liceul pe care-l va urma fiul sau fiica, la ce facultate (din strainatate, obligatoriu) sa studieze urmasul. Si multe altele, din aceeasi categorie. Uitand, de cele mai multe ori, ca el/ea este un OM. Iar oamenii au nevoie de dragoste, de intelegere, de prietenie, de conversatie, de sprijin. Si de amintiri. Pentru ca noi, la un moment dat, nu vom mai fi, iar ei, copiii nostri, vor ramane (aproape) singuri pe lume. Si chiar daca vor lacrima, momentele petrecute cu mama si cu tata vor fi, poate, cele mai valoroase, cele la care se vor intoarce cand vor voi sa zambeasca, sa planga sau sa caute o explicatie pentru cele mai banale clipe ale existentei. Iar daca nu le vor gasi, vor fi si mai singuri, si mai goi, si mai tristi.

E foarte greu sa fii parinte. Cel mai greu, de fapt. Iar daca, intr-o clipa de pasiune sau nebunie, v-ati asumat acest rol, nu-l jucati prost. Sunteti actorul principal, scenaristul si, in acelasi timp, si regizorul. Este singurul spectacol unde lipsa de talent este fatala. Iar „a doua reprezentatie” nu va mai avea loc.

Pentru sanatatea emotionala a copilului dumneavoastra, petreceti cat mai mult timp cu el.

Odilia Rosianu – redactor sef Literatura de azi (www.literaturadeazi.ro)

Leave a comment »

De ce?… De ce? Sau resursele polisemantismului

dir-mona-serbanescu

  • profesor Mona Serbanescu, presedinte-director general Liceul Pedagogic Ortodox Anastasia Popescu

„Nu exista arta mai frumoasa decat arta educatiei. Pictorul si sculptorul fac doar figuri fara viata, dar educatorul creeaza un chip viu; uitandu-se la el, se bucura si oamenii, se bucura si Dumnezeu. ” (Sfantul Ioan Gura de Aur)

 

Intrebarea ”de ce ?” o auzim cu bucurie cand, tatici si mamici fiind,  avem surpriza sa constatam ca ”cel mic” sau ”cea mica” incep sa problematizeze si doresc sa descopere raspunsuri la nedumeririle lor interioare sau la cele pe care le rostesc,  mai soptit, ori mai raspicat.

Apoi, avalansa ”de ce” – urilor ii face adesea pe parinti sa bata in retragere, uneori chiar sa reprime curiozitatea copiilor, pentru care intrebarile se inlantuie logic si par a nu avea sfarsit. Copiii doresc sa descopere  de ce este intuneric noaptea, de unde vin ingerii, de ce nu pot si ei sa zboare, sau ”unde se duce  mancarimea, cind iti trece”. Intr-o lume tot mai deschisa, cu acces la mereu mai multe imagini, ei au dorinta sa gaseasca explicatii – si le cer –  atunci cand nu-si pot da singuri raspunsurile. Uneori, se multumesc cu lamuriri conventionale, pe care cei mari le folosesc doar ca sa iasa din incurcatura, fie ca nu cunosc raspunsul, fie ca acesta necesita un timp prea indelungat de documentare, ori deoarece, pur si simpu, intrebarea celui mic se refera la aspecte pe care adultul le considera neadecvate varstei copilului, si  probabil, chiar pe el, pe omul mare, il ia prin surprindere, de cele mai multe ori. Care sunt pasii de urmat pentru a-l calauzi atunci pe micul curios spre descoperirea lumii?

Rabdarea, in primul rand! Dorinta de  a-l indruma pe copil, de a-l ocroti, de a raspunde curiozitatii sale, fara sa ii lezezi sensibilitatea. Iubirea neconditionata. Nu poti, parinte fiind, sa dai raspuns ”de ce”-ului copilului tau decat daca ai credinta, nadejde si dragoste.

Insa, atunci cand ”cel mic” porneste catinel spre scoala, de cele mai multe ori, parintii rasufla usurati: Gata! De acum se ocupa ”doamna”, ori ”domnul”! Asadar, provocarea lui ”de ce” ajunge la cadrele didactice, care, la randul lor, se afla in aceeasi dilema. ”Daca ma intreaba ceva ce nu este in programa, ori in manual?”. Sunt multe situatiile cand copilul caruia nu i s-a raspuns renunta sa mai puna intrebari. Primele sale calauze, parintele si  educatoarea, invatatoarea, profesoara, ori profesorul, langa  care se afla adesea preotul duhovnic, pot face sa creasca dorul de  a afla si de  a cerceta al copilului. Cum au remarcat atatia pedagogi, de la Aristofan si Plutarch, la Montaigne si la Maria Montessori, ”Copilul este un foc ce trebuie aprins, nu un pocal in care torni necontenit!” Uneori, insa, ”focul” acesta se stinge incet-incet, pe masura ce copilul creste, lucru, sa zicem asa, ”de-a mirare”, cata vreme tainele lumii sunt tot mai captivante, cand inaintezi pe calea descoperii. Insa aici intervin dascalii, unii mai destoinici, mai dornici sa deschida mintea elevilor lor, altii, ”cu capul in carte”, iar nu ”cu cartea in cap”, uitand ca au un singur model de Invatator, pe Hristos si refuzand sa ofere cheile care deschid cufarul cu minuni al materiei pe care ei se simt pe deplin stapani; si atunci elevilor le ramane ridicarea din umeri: ”eu la asta nu ma pricep”, ”asta nu-i de mine”, ”nu inteleg si gata!”.

Un scriitor francez contemporan, Daniel Pennac, trecand in revista propriile ”Necazuri cu scoala”, marturiseste: ”Am crezut mereu ca scoala inseamna mai intai profesorii.”, ceea ce poate aduce in discutie, desigur, importanta mijloacelor noi de invatamant, oportunitatea dorintei de a aseza copiii in fata calculatoarelor si a tabletelor. ”De ce”-ul copilului poate primi mai iute un raspuns gratie lor, dar este acesta suficient pentru ei? Melancolia, dorul, tristetea, teama, sau neincrederea nu pot fi rezolvate in absenta acelorasi trei piloni ai sufletului, nadejdea, credinta si dragostea!

Paradoxal, peste ani, parintele reia ”de ce”-urile propriului copil, transferandu-le in alt registru;  incearca astfel sa isi mentina statutul de superioritate in relatia parinte – copil, ori sa isi arate grija, doar ca intr-un mod, adesea, respins de fostul prichindel, ajuns acum adolescent; intrebarea pierde naivitatea primordiala si devine caustica, enervanta, sacaitoare, gata sa rupa puntea intre generatii, in loc sa o consolideze. ”Tinerii nostri fragili” si, de multe ori, debusolati, raspund repezit, ori se inchid in ei. ”De ce”-ul acesta nu inlocuieste nici dragostea, nici nadejdea si, cu atat mai putin, credinta! Semantica intrebarilor sustine, o data in plus, ca de neinlocuit raman firele nevazute  care leaga Copilul si  Parintele,  Invatacelul si  Invatatorul, cele care ne alcatuiesc, in fond, chipul si care ne pot da raspuns intrebarilor.

Leave a comment »

Cum poti sa iti ajuti copilul sa aiba succes la scoala

copil_teme

Inceperea scolii este un moment important pentru copii, dar si pentru parinti. Majoritatea parintilor considera succesul scolar o prioritate in viata copiilor si isi doresc sa contribuie cat mai mult la acesta. Iata cateva lucruri concrete pe care le poti face pentru a-ti ajuta copilul sa aiba succes la scoala.

Contacteaza cadrul didactic atunci cand ai nelamuriri sau intrebari

Poti propune cadrului didactic sa comunicati online prin intermediul grupurilor de discutii, unde toti parintii din clasa pot fi informati de noutati sau puteti stabili intalniri periodice pentru a discuta despre evolutia copilului tau. De asemenea, nu ezita sa intrebi cum poate fi contactat in caz de urgente sau nelamuriri.

Nu spune lucruri negative despre cadrele didactice ale copilului tau

Daca intr-adevar nu esti de acord cu deciziile sau comportamentele cadrului didactic, poti sa iti exprimi parerea in comunicarea cu acesta, aducand argumente referitoare la comportament, nu la persoana cadrului didactic. In acelasi fel poti comunica si cu cel mic despre invatatoarea sau profesorii sai.

Asigura-te ca cel mic doarme suficient in fiecare noapte

Somnul este esential pentru invatare. Copiii care dorm suficient se pot concentra mai bine, pot invata mai repede si, in general, se pot bucura mai mult de activitatile educationale.

Responsabilizeaza copilul cu privire la temele pentru acasa si invatare

Ai incredere in abilitatile copilului tau de a face fata activitatii scolare si incurajeaza-l sa isi faca temele in mod independent. Incurajeaza-l sa iti ceara ajutorul dupa ce a incercat singur sa rezolve o tema, iar atunci cand il ajuti, orienteaza-l catre descoperirea solutiei pe cont propriu, fara a rezolva tu cerinta. Explica-i faptul ca educatia, formala si informala, are rolul de a-l ajuta sa isi dezvolte abilitatile astfel incat, atunci cand va deveni adult, sa poata avea o viata implinita. De aceea, invatarea este o activitate care il priveste direct si din care el castiga cel mai mult, nu parintii sai.

Vorbeste cu copilul tau despre ce face la scoala

Poti sa formezi un obicei in care sa petreceti cateva minute impreuna si sa povestiti despre cum a fost ziua voastra, pentru copil la scoala, pentru tine la munca. Povesteste-i copilului felul in care ai rezolvat probleme, lucruri care te-au amuzat sau felul in care ai negociat solutii. Adreseaza-i intrebari specifice despre orele pe care le-a avut in ziua respectiva, despre colegii cu care e prieten sau despre lucrurile care l-au amuzat la scoala. In timp, daca va formati un obicei din aceasta conversatie, va fi mai usor sa comunici cu el despre acest subiect.

Citeste impreuna cu copilul tau in fiecare zi

Pana invata sa citeasca el insusi, ii poti citi povestea de seara, iar apoi puteti citi seara impreuna 30 minute, fiecare din cartea lui sau amandoi din aceeasi carte, depinde de preferinte. Este important sa incurajezi acest obicei de la cele mai mici varste, dar si sa te vada pe tine citind frecvent. Nu il obliga pe copil sa citeasca atunci cand nu isi doreste si nu ii impune anumite carti, lasa-l pe el sa le aleaga.

Incurajeaza copilul sa faca miscare in mod regulat

Copiii activi fizic au o atentie si memorie mai buna si invata mai repede. Afla mai multe despre beneficiile pe care le aduce miscarea fizica invatarii si, daca ai un copil cu inclinatii sportive, permite-i sa se inscrie la un sport. Daca ai un copil nu foarte interesat de sport, incurajeaza-l sa se joace in aer liber (miscarea este inevitabila in acest context) si faceti miscare in familie (biciclete, role, plimbari lungi).

Incurajeaza independenta copilului tau. Copiii autonomi invata mai bine, arata cercetarile. Cu alte cuvinte, copiii care sunt ajutati sa invete sa aiba grija de ei insisi, sa isi organizeze singuri activitatile si sa isi stabileasca obiectivele, se simt mai competenti si mai motivati sa depuna eforturi pentru a evolua.


Limiteaza timpul petrecut de copil in fata televizorului sau calculatorului

La varste mici, este foarte usor pentru copii sa ramana ore intregi in fata tabletei, telefonului sau televizorului. Nu este nevoie sa excluzi complet aceste activitati, dar este important ca ele sa nu fie modalitatea predominanta de relaxare a copilului. Asigura-te ca are la indemana si alte activitati (sport, lectura, activitati artistice, socializare) care sa ii permita sa se relaxeze si sa invete lucruri noi.

In final, nu uita ca succesul scolar nu este singurul lucru pe care este bine sa ti-l doresti pentru copilul tau. Notele bune nu garanteaza intotdeauna succesul la maturitate. Competentele sociale, echilibrul sau emotional, motivatia intrinseca, curajul si perseverenta sunt aspecte ale dezvoltarii sale care ii vor asigura implinirea in viata, atat in copilarie, cat si la maturitate.

  • sursa: http://www.suntparinte.ro/succesul-scolar
Leave a comment »

Liceul Pedagogic, o noua perspectiva…

  • prof. Mona Serbanescu, Presedinte – Director general Scoala “Anastasia Popescu”

Motto: “J’ai toujours pensé que l’école, c’était d’abord les professeurs” (Chagrin d’école– Daniel Pennac)

Cu peste douazeci de ani in urma, apareau in peisajul scolii romanesti, mai intai Gradinita Arc-en-Ciel, apoi, cand copiii au crescut, Scoala Anastasia Popescu, purtand numele celei dintai profesoare de religie a celor mici.

Formula, cu totul noua, a acestor unitati de invatamant particular, propunea, avant la lettre, asezarea, in prim-planul tuturor activitatilor si intereselor scolii, a elevului, cu nevoile, talentul, neimplinirile, ezitarile, izbanzile sale, precum si o viziune crestin-ortodoxa in care se oglindea cu discretie, intreaga viata a comunitatii.

Ca atare, primul impact al acestei viziuni a fost asupra dascalilor si asupra parintilor, pe care, trebuie sa o spunem, i-a uimit la inceput curajul programului gradinitei si apoi al scolii, de a aborda predarea a trei limbi straine – franceza, germana si engleza – tuturor copiilor, in programul comun, ca si indrazneala de a aduce in salile de grupa si de clasa mai multi profesori, care sa predea, fiecare in parte, disciplinele in care era specializat, in timp ce educatoarei si invatatoarei le reveneau doar coordonarea colectivelor de copii si sarcina de a realiza integrarea informatiilor in proiecte multi si transdisciplinare.

Copiii au crescut, au ajuns la varsta gimnaziului, iar scoala a crescut odata cu ei. S-au adunat multe premii la concursuri si olimpiade, proiecte, reviste scrise in si pentru scoala, premii nationale si internationale.

Parintii intrebau acum daca nu este cazul sa proiectam liceul. Nu era o decizie usor de luat, cata vreme absolventii clasei a VIII-a strangeau, an de an, buchete din note de 10 la Evaluarea Nationala si isi propuneau sa nu abandoneze studiul limbilor straine, dar sa continue aprofundarea, mai cu seama, a stiintelor exacte. Liceele glorioase ale Capitalei ii primeau cu bratele deschise, iar parintii si profesorii isi faceau un titlu de mandrie din aceste reusite.

Si totusi, unii copii si-ar fi dorit altceva. Mai multa intelegere din partea profesorilor nou intalniti. Mai multa caldura. Mai multa empatie. Reveneau la scoala, se alintau din nou alaturi de dascalii care ii stiau de mici si, nu de putine ori, se alaturau echipei de profesori pentru proiectele noi, in Scolile de Vara, ori in tabere. Erau cei mai priceputi voluntari. Puteau fi cei mai buni profesori. Si iata ca gandul acesta a prins contur: de ce nu, un liceu pedagogic, care sa duca mai departe valorile scolii – valorile de credinta, de respect pentru copii, de grija pentru tot ce ne inconjoara…

Si iata ca, incepand din anul scolar 2016-2017, Liceul Pedagogic desprins din Scoala Gimnaziala Anastasia Popescu isi deschide prima clasa, intampinand primii elevi pe care si   i-ar dori viitori dascali dedicati, iubitori si atenti la nevoile copiilor care le vor fi invatacei. Intaia promotie va purta numele distinsei profesoare Laetitia Leonte, pedagogul- model, care si-a dedicat intreaga viata valorilor fundamentale pe care le reunesc Biserica, Familia si Scoala.

Tinerii care impartasesc valorile credintei, ale iubirii pentru traditiile romanesti, ale respectului pentru creatia lui Dumnezeu, sunt asteptati cu bucurie de confratii lor mai mari, care le vor fi calauze pe parcursul celor patru ani de liceu.

Impreuna vor descoperi nu doar literatura si stiintele, ci si jocurile copilariei, tainele pedagogiei si ale didacticii, bogatia mestesugurilor traditionale, eleganta dansului popular, mladiera cantului si armoniile pianului, ori ale viorii.  Vor deslusi de la inaintasa lor, profesoara Anastasia Popescu, felul in care ii pot apropia pe cei mici de Hristos, vor face cunostinta cu mari pedagogi romani, ori de pe alte meleaguri, isi vor slefui expresia in limbile straine pe care, acum, vor avea prilejul sa le aprofundeze si sa le practice nemijlocit.

Viata de licean va fi plina de bucurie si de impliniri, vazand ca pot darui deja celor mai mici ca ei din tot ce stiu si pot acum pune in practica, daca antreneaza noianul de cunostinte care, astfel, nu mai raman doar la nivel teoretic, ci pot prinde contur, pot deveni viata.

Cand, la finalul liceului, vor gandi spre ce cariera se pot indrepta, unii dintre tineri vor putea alege sa inceapa deja sa lucreze, chiar in gradinita si scoala ai caror absolventi sunt, putand astfel fi, din punct de vedere material, deja independenti. Isi vor urma studiile, in paralel cu aceasta activitate, care le poate permite suficienta libertate pentru studiu.

Daca vor prefera sa fie doar studenti, tot ce au acumulat de-a lungul liceului le va fi de un folos real, mai cu seama pentru cei care se vor orienta catre filologie, ori stiinte socio-umane. Si daca, in fine, vor prefera o cariera intr-o cu totul alta directie, nu putem ignora beneficiul pe care anii de liceu au a-l aduce la implinirea fiecaruia ca persoana si personalitate, ajutandu-i in structurarea propriilor valori, in fundamentarea familiei si chiar in parcursul de viitori parinti, cunoscatori indeaproape ai psihologiei copilului.

Ne vom bucura pentru reusita fiecaruia si ii asteptam acum cu inimile deschise pe viitorii nostri liceeni!

 

Leave a comment »