Academia Parintilor (Pre)ocupati

o initiativa a Scolii Anastasia Popescu si a Gradinitelor Arc-en-Ciel

Antiparenting – Savatie Bastovoi

savatie

Academia Parintilor Preocupati  va propune cateva ganduri asternute de pr. Savatie Bastovoi in volumul sau, ”Antiparenting – sensul pierdut al paternitatii”:

“Majoritatea adultilor vorbesc despre copilarie de parca ei n-ar fi fost niciodata copii.[…]
Cel mai important lucru pe care l-am invatat de la parintii mei este ca un copil trebuie sa fie bun, priceput si modest. Talentele trebuie dezvoltate si respectate. Oamenii care se pricep la ceva sint demni de admiratie si e bine sa invatam de la ei. Cititul si exercitiul stau la baza priceperii.”

Iată modelul în care parintele a fost crescut:
”Daca un copil citeste, picteaza sau croseteaza, el nu trebuie intrerupt – toti ceilalti trebuie sa-i ofere conditii pentru studiu.[…] Suportul e obligatoriu. Baietii trebuie sa fie puternici si priceputi, fetele frumoase si cuminti. Apara-i pe cei slabi, fii darnic si marinimos. Nu ride de saraci si de bolnavi. Santajul, minciuna, frica, invidia, zgircenia si laudarosenia sint lucruri rusinoase.”
”Eu fac diferenta intre un om infrint si un om care a suferit o infringere. Exista oameni care, desi au trecut prin multe infringeri, totusi nu s-au frint. Dar sint si oameni care s-au frint dupa prima infringere. De fapt, experienta arata ca cel care nu s-a frint din prima are toate sansele sa nu se fringa niciodata.”
Leave a comment »

Copiii nu ar trebui sa detina telefoane inteligente pana la varsta de 12 ani

copiltableta

sursa:

http://m.romanialibera.ro/societate/sanatate/copiii-nu-ar-trebui-sa-detina-telefoane-inteligente-pana-la-varsta-de-12-ani–dependenta-de-tehnologie-ajunge-sa-fie-tratata-la-psihiatrie–3000-de-cazuri-intr-un-singur-spital-446821

Copiii nu ar trebui să dețină telefoane inteligente până la vârsta de 12 ani. Dependența de tehnologie ajunge să fie tratată la Psihiatrie. 3000 de cazuri într-un singur spital.

Medicii trag un semnal de alarmă: de la un an la altul creşte numărul copiilor români dependenţi de tehnologie, care au nevoie de tratament de specialitate.

 

De exemplu, numai la Spitalul Universitar de Psihiatrie din Iaşi, într-un singur an, au fost internaţi peste 3000 de copii cu tulburări emoţionale şi de comportament provocate de utilizarea excesivă a tabletelor şi telefoanelor inteligente.

Andrei este unul dintre pacienții internați la Spitalul Universitar de Psihiatrie din Iași. A ajuns aici din cauza jocurilor pe calculator. Stătea zile şi nopti la Internet Cafe. Trei luni a lipsit de la școală.

Pentru Andrei și pentru ceilalți copii dependenți de tehnologie, tratamentul e de lungă durată. Izolați de familie, sunt învățați să deseneze, să citească, să se joace în aer liber.

Adriana Panaitescu, medic neuropsihiatrie infantilă, Spitalul Socola, Iași: “Decondiționarea se face doar prin măsuri care uneori sunt foarte neplăcute pacientului. E o suferință sevrajul.”

Până la vârsta de 12 ani, copiii NU ar trebui să aibă acces la telefoane inteligente și tablete, atrag atenția specialiștii. Prea mult timp petrecut în fața ecranelor îi face pe cei mici agitaţi și impulsivi. Ei se izolează, apar tulburări de somn şi de alimentaţie.

Florentina Căuia,  psiholog: “Putem evita aceste traumatisme pe viața – pentru că asta sunt – dacă facem totul cu măsură. Cumpăram ce trebuie pentru vârstele copilului.”

Medicii îi avertizează pe părinți că dependența de tehnologie a copiilor se poate trata numai în spital.

– de Mihai Diac (Romania Libera)

Iata aici o emisiune importanta pe aceeasi tema, la Trinitas Tv:

Leave a comment »

Viata e grea, dar poate fi si frumoasa, cateodata…

mama_si_copilul

 

 

sursa: https://www.literaturadeazi.ro/panoramic/viata-e-grea-dar-poate-fi-si-frumoasa-cateodata

 

“Pentru o viata sanatoasa, consumati zilnic fructe si legume.’’

Pentru o viata sanatoasa, consumati zilnic minimum 2 litri de lichide.”

Pentru o viata sanatoasă, faceti miscare cel putin 30 de minute in fiecare zi.”

Pentru o viata sanatoasa, respectati mesele principale ale zilei”;

Pentru sanatatea dumneavoastra evitati excesul de sare, zahar si grasimi.

Cam astea erau frazele pe care le auzeam tot timpul in finalul fiecărui calup de publicitate de la posturile de radio fixate pe aparatul vorbitor din masina. Pe drumurile patriei, asteptand ca reclamele sa se incheie o dată, imi ramaneau, fara sa vreau, in minte aceste fraze „pline de sanatate” si de povete, mai mult sau mai putin intelepte. Fireste ca nu consideram ca ar trebui luate in seama.

Apoi am facut o pauza relativ lunga de drumuri. De curand, insa, am avut parte din nou de ele. Dar nu si de indemnurile de mai sus.

Ceea ce am auzit acum era dintr-un cu totul alt registru, mult mai grav, mult mai responsabil si raspundea multor intrebări (retorice?) pe care mi le pusesem in ultima vreme, după diferite discutii cu profesori sau parinti.

Mesajul a fost: „Pentru sanatatea emotionala a copilului dumneavoastra, petreceti cat mai mult timp cu el.Iar pe acesta l-am retinut. Si m-a socat.

Dintr-o epocă de trista amintire (ca să folosesc un termen cunoscut si folosit atat ironic, cat si serios), „decreteii” au ramas relativ nostalgici dupa felul in care-si petreceau timpul liber si vacantele (uneori, prea lungi). Pe langă faptul ca se lauda ca, pe atunci, beau apa de la toate cismelele, ca nu ii punea nimeni sa poarte casca si genunchere cand se dadeau cu bicicleta sau cu trotineta, ca zburau pe tobogane chiar daca pe jos, in locurile de joacă, era ciment, ei isi aduc aminte cat se saturasera sa tot stea cu parintii, cat de mult le placea in tabere, chiar daca erau cu specific pionieresc, deoarece asa puteau sa se simta (mai) liberi. Pentru ca parintii lor chiar isi petreceau timpul cu ei. Nu considerau, de exemplu, ca daca au 15 ani, sunt deja mari si… „ia sa ma mai bucur si eu de viata ca am stat suficient cu copiii!”. Dar, mai ales, nu era o corvoada pentru ei.

Spuneam mai sus ca am avut multe discutii cu profesori si parinti. Primii se plang de agitatia elevilor, de lipsa lor de concentrare, de faptul ca nu mai citesc, ca nu sunt interesati de absolut nimic, ca sunt obraznici si greu de suportat. Nu toti, dar multi dintre ei. Profesorii buni, insa, remarcau dorinta copiilor de tandrete, de discutii, de ocrotire, de punere in valoare, de explicatii amanuntite ale fiecarui fenomen sau sentiment.

Iar parintii… Ei, aici era (si este) o problema. Pe de o parte, parintii au pretentii foarte mari. De ce copilul meu a luat 7 la lucrare? Nu puteti sa-i dati 10?” Iar pe de alta parte ei sunt, desigur, foarte ocupati. Sa produca bani, sa aiba succes in cariera, sa se afirme stand la serviciu cat mai mult timp… „De-aia i-am înscris la scoala privata si dau o groaza de bani acolo – sa se ocupe de el.” Revin seara acasa, după ce-si culeg odraslele de pe la vreun after school, si sunt extrem de obositi. Nu au chef sau timp sa asculte „povestile fara sens” ale copiilor – nici despre scoala (ce nota ai luat?), nici despre colegi, nici despre baiatul sau fata care le e drag/a, chiar dacă (sau tocmai pentru ca) au 5 ani. Le-au cumparat laptop, tableta, smartphone – „ia, joaca-te cu ele, mama, ca eu sunt obosita si n-am chef de prostiile tale”. Iar ei stau cu ochii in device-uri, firește. E interesant, le ofera o lume… Si totusi…

Apoi vin vacantele. „Vai, draga, am fost in concediu cu ala mic si am venit mai obosita decat am plecat. Trebuie sa mergem cateva zile doar noi doi, sa simt si eu ca respir. Sa nu ma mai bata nimeni la cap in permanenta.” Iar aceasta fraza am auzit-o nu de-acum, ci de foarte, foarte multi ani. Chiar de pe vremea cand multinationalele nu poposira incă pe meleagurile noastre sau erau foarte slab reprezentate.

Fireste, exista multi „teoreticieni” ai relatiilor parinti-copii in toată lumea. Unii sunt specializati, iar altii sunt, pur si simplu, atotstiutori de felul lor. Cei mai multi dintre ei explica doct cat e de bine sa-ti lași copilul singur, sa se descurce, sa nu fie legat de fusta mamei (sau de pantalonii tatalui, după caz) etc. etc. Pedagogi desavarsiti dau lectii, de fapt, despre cum sa stai cat mai departe de copilul propriu pentru a fi mai usor de manipulat sau cine-stie din ce alte motive.

Nu sunt „de moda veche”, nu sustin ca trebuie sa-i sufli in ceafa copilului, dar cred ca e nevoie sa fii acolo, langa el, de cate ori este nevoie, si nu numai. Avem putine constante in viata, iar exemplele de urmat sunt si mai reduse. De aceea, un parinte, prin tot ceea ce poate insemna un model, este binevenit (si indicat) in formarea personalitatii aceluia caruia i-a dat viata. Copilul nu citeste? Intreaba-te daca te-a vazut vreodata citind sau vorbind despre vreo carte. Copilul nu e politicos? Gandeste-te daca i-ai spus vreodata care sunt regulile de „supravietuire” în lumea dezlantuita. Copilul e permanent nelinistit? Adu-ti aminte cand l-ai mangaiat ultima data, soptindu-i incet, la ureche, ca viata e grea, dar poate fi si frumoasa, cateodată.

Nu e asa de important sa-i dezvolti spiritul competitiv – se vor gasi destui care sa faca asta. Tu trebuie (da, trebuie!) sa-i dai incredere. Sa stie ca, indiferent ce se va-ntampla, cineva va fi langa el sa-i asculte povestile, framantarile specifice varstei, prostiile. Sa-l incurajeze. Sa rada si sa planga cu el.

In zilele noastre, exista, desigur, multe probleme, iar acum nu ma refer la cele despre supraviețuire. Unde ne facem vacantele, ce fel de masina sau laptop avem, ce naționalitate sa aiba bona, care sa fie limba de studiu la liceul pe care-l va urma fiul sau fiica, la ce facultate (din strainatate, obligatoriu) sa studieze urmasul. Si multe altele, din aceeasi categorie. Uitand, de cele mai multe ori, ca el/ea este un OM. Iar oamenii au nevoie de dragoste, de intelegere, de prietenie, de conversatie, de sprijin. Si de amintiri. Pentru ca noi, la un moment dat, nu vom mai fi, iar ei, copiii nostri, vor ramane (aproape) singuri pe lume. Si chiar daca vor lacrima, momentele petrecute cu mama si cu tata vor fi, poate, cele mai valoroase, cele la care se vor intoarce cand vor voi sa zambeasca, sa planga sau sa caute o explicatie pentru cele mai banale clipe ale existentei. Iar daca nu le vor gasi, vor fi si mai singuri, si mai goi, si mai tristi.

E foarte greu sa fii parinte. Cel mai greu, de fapt. Iar daca, intr-o clipa de pasiune sau nebunie, v-ati asumat acest rol, nu-l jucati prost. Sunteti actorul principal, scenaristul si, in acelasi timp, si regizorul. Este singurul spectacol unde lipsa de talent este fatala. Iar „a doua reprezentatie” nu va mai avea loc.

Pentru sanatatea emotionala a copilului dumneavoastra, petreceti cat mai mult timp cu el.

Odilia Rosianu – redactor sef Literatura de azi (www.literaturadeazi.ro)

Leave a comment »

De ce?… De ce? Sau resursele polisemantismului

dir-mona-serbanescu

  • profesor Mona Serbanescu, presedinte-director general Liceul Pedagogic Ortodox Anastasia Popescu

„Nu exista arta mai frumoasa decat arta educatiei. Pictorul si sculptorul fac doar figuri fara viata, dar educatorul creeaza un chip viu; uitandu-se la el, se bucura si oamenii, se bucura si Dumnezeu. ” (Sfantul Ioan Gura de Aur)

 

Intrebarea ”de ce ?” o auzim cu bucurie cand, tatici si mamici fiind,  avem surpriza sa constatam ca ”cel mic” sau ”cea mica” incep sa problematizeze si doresc sa descopere raspunsuri la nedumeririle lor interioare sau la cele pe care le rostesc,  mai soptit, ori mai raspicat.

Apoi, avalansa ”de ce” – urilor ii face adesea pe parinti sa bata in retragere, uneori chiar sa reprime curiozitatea copiilor, pentru care intrebarile se inlantuie logic si par a nu avea sfarsit. Copiii doresc sa descopere  de ce este intuneric noaptea, de unde vin ingerii, de ce nu pot si ei sa zboare, sau ”unde se duce  mancarimea, cind iti trece”. Intr-o lume tot mai deschisa, cu acces la mereu mai multe imagini, ei au dorinta sa gaseasca explicatii – si le cer –  atunci cand nu-si pot da singuri raspunsurile. Uneori, se multumesc cu lamuriri conventionale, pe care cei mari le folosesc doar ca sa iasa din incurcatura, fie ca nu cunosc raspunsul, fie ca acesta necesita un timp prea indelungat de documentare, ori deoarece, pur si simpu, intrebarea celui mic se refera la aspecte pe care adultul le considera neadecvate varstei copilului, si  probabil, chiar pe el, pe omul mare, il ia prin surprindere, de cele mai multe ori. Care sunt pasii de urmat pentru a-l calauzi atunci pe micul curios spre descoperirea lumii?

Rabdarea, in primul rand! Dorinta de  a-l indruma pe copil, de a-l ocroti, de a raspunde curiozitatii sale, fara sa ii lezezi sensibilitatea. Iubirea neconditionata. Nu poti, parinte fiind, sa dai raspuns ”de ce”-ului copilului tau decat daca ai credinta, nadejde si dragoste.

Insa, atunci cand ”cel mic” porneste catinel spre scoala, de cele mai multe ori, parintii rasufla usurati: Gata! De acum se ocupa ”doamna”, ori ”domnul”! Asadar, provocarea lui ”de ce” ajunge la cadrele didactice, care, la randul lor, se afla in aceeasi dilema. ”Daca ma intreaba ceva ce nu este in programa, ori in manual?”. Sunt multe situatiile cand copilul caruia nu i s-a raspuns renunta sa mai puna intrebari. Primele sale calauze, parintele si  educatoarea, invatatoarea, profesoara, ori profesorul, langa  care se afla adesea preotul duhovnic, pot face sa creasca dorul de  a afla si de  a cerceta al copilului. Cum au remarcat atatia pedagogi, de la Aristofan si Plutarch, la Montaigne si la Maria Montessori, ”Copilul este un foc ce trebuie aprins, nu un pocal in care torni necontenit!” Uneori, insa, ”focul” acesta se stinge incet-incet, pe masura ce copilul creste, lucru, sa zicem asa, ”de-a mirare”, cata vreme tainele lumii sunt tot mai captivante, cand inaintezi pe calea descoperii. Insa aici intervin dascalii, unii mai destoinici, mai dornici sa deschida mintea elevilor lor, altii, ”cu capul in carte”, iar nu ”cu cartea in cap”, uitand ca au un singur model de Invatator, pe Hristos si refuzand sa ofere cheile care deschid cufarul cu minuni al materiei pe care ei se simt pe deplin stapani; si atunci elevilor le ramane ridicarea din umeri: ”eu la asta nu ma pricep”, ”asta nu-i de mine”, ”nu inteleg si gata!”.

Un scriitor francez contemporan, Daniel Pennac, trecand in revista propriile ”Necazuri cu scoala”, marturiseste: ”Am crezut mereu ca scoala inseamna mai intai profesorii.”, ceea ce poate aduce in discutie, desigur, importanta mijloacelor noi de invatamant, oportunitatea dorintei de a aseza copiii in fata calculatoarelor si a tabletelor. ”De ce”-ul copilului poate primi mai iute un raspuns gratie lor, dar este acesta suficient pentru ei? Melancolia, dorul, tristetea, teama, sau neincrederea nu pot fi rezolvate in absenta acelorasi trei piloni ai sufletului, nadejdea, credinta si dragostea!

Paradoxal, peste ani, parintele reia ”de ce”-urile propriului copil, transferandu-le in alt registru;  incearca astfel sa isi mentina statutul de superioritate in relatia parinte – copil, ori sa isi arate grija, doar ca intr-un mod, adesea, respins de fostul prichindel, ajuns acum adolescent; intrebarea pierde naivitatea primordiala si devine caustica, enervanta, sacaitoare, gata sa rupa puntea intre generatii, in loc sa o consolideze. ”Tinerii nostri fragili” si, de multe ori, debusolati, raspund repezit, ori se inchid in ei. ”De ce”-ul acesta nu inlocuieste nici dragostea, nici nadejdea si, cu atat mai putin, credinta! Semantica intrebarilor sustine, o data in plus, ca de neinlocuit raman firele nevazute  care leaga Copilul si  Parintele,  Invatacelul si  Invatatorul, cele care ne alcatuiesc, in fond, chipul si care ne pot da raspuns intrebarilor.

Leave a comment »

Cum poti sa iti ajuti copilul sa aiba succes la scoala

copil_teme

Inceperea scolii este un moment important pentru copii, dar si pentru parinti. Majoritatea parintilor considera succesul scolar o prioritate in viata copiilor si isi doresc sa contribuie cat mai mult la acesta. Iata cateva lucruri concrete pe care le poti face pentru a-ti ajuta copilul sa aiba succes la scoala.

Contacteaza cadrul didactic atunci cand ai nelamuriri sau intrebari

Poti propune cadrului didactic sa comunicati online prin intermediul grupurilor de discutii, unde toti parintii din clasa pot fi informati de noutati sau puteti stabili intalniri periodice pentru a discuta despre evolutia copilului tau. De asemenea, nu ezita sa intrebi cum poate fi contactat in caz de urgente sau nelamuriri.

Nu spune lucruri negative despre cadrele didactice ale copilului tau

Daca intr-adevar nu esti de acord cu deciziile sau comportamentele cadrului didactic, poti sa iti exprimi parerea in comunicarea cu acesta, aducand argumente referitoare la comportament, nu la persoana cadrului didactic. In acelasi fel poti comunica si cu cel mic despre invatatoarea sau profesorii sai.

Asigura-te ca cel mic doarme suficient in fiecare noapte

Somnul este esential pentru invatare. Copiii care dorm suficient se pot concentra mai bine, pot invata mai repede si, in general, se pot bucura mai mult de activitatile educationale.

Responsabilizeaza copilul cu privire la temele pentru acasa si invatare

Ai incredere in abilitatile copilului tau de a face fata activitatii scolare si incurajeaza-l sa isi faca temele in mod independent. Incurajeaza-l sa iti ceara ajutorul dupa ce a incercat singur sa rezolve o tema, iar atunci cand il ajuti, orienteaza-l catre descoperirea solutiei pe cont propriu, fara a rezolva tu cerinta. Explica-i faptul ca educatia, formala si informala, are rolul de a-l ajuta sa isi dezvolte abilitatile astfel incat, atunci cand va deveni adult, sa poata avea o viata implinita. De aceea, invatarea este o activitate care il priveste direct si din care el castiga cel mai mult, nu parintii sai.

Vorbeste cu copilul tau despre ce face la scoala

Poti sa formezi un obicei in care sa petreceti cateva minute impreuna si sa povestiti despre cum a fost ziua voastra, pentru copil la scoala, pentru tine la munca. Povesteste-i copilului felul in care ai rezolvat probleme, lucruri care te-au amuzat sau felul in care ai negociat solutii. Adreseaza-i intrebari specifice despre orele pe care le-a avut in ziua respectiva, despre colegii cu care e prieten sau despre lucrurile care l-au amuzat la scoala. In timp, daca va formati un obicei din aceasta conversatie, va fi mai usor sa comunici cu el despre acest subiect.

Citeste impreuna cu copilul tau in fiecare zi

Pana invata sa citeasca el insusi, ii poti citi povestea de seara, iar apoi puteti citi seara impreuna 30 minute, fiecare din cartea lui sau amandoi din aceeasi carte, depinde de preferinte. Este important sa incurajezi acest obicei de la cele mai mici varste, dar si sa te vada pe tine citind frecvent. Nu il obliga pe copil sa citeasca atunci cand nu isi doreste si nu ii impune anumite carti, lasa-l pe el sa le aleaga.

Incurajeaza copilul sa faca miscare in mod regulat

Copiii activi fizic au o atentie si memorie mai buna si invata mai repede. Afla mai multe despre beneficiile pe care le aduce miscarea fizica invatarii si, daca ai un copil cu inclinatii sportive, permite-i sa se inscrie la un sport. Daca ai un copil nu foarte interesat de sport, incurajeaza-l sa se joace in aer liber (miscarea este inevitabila in acest context) si faceti miscare in familie (biciclete, role, plimbari lungi).

Incurajeaza independenta copilului tau. Copiii autonomi invata mai bine, arata cercetarile. Cu alte cuvinte, copiii care sunt ajutati sa invete sa aiba grija de ei insisi, sa isi organizeze singuri activitatile si sa isi stabileasca obiectivele, se simt mai competenti si mai motivati sa depuna eforturi pentru a evolua.


Limiteaza timpul petrecut de copil in fata televizorului sau calculatorului

La varste mici, este foarte usor pentru copii sa ramana ore intregi in fata tabletei, telefonului sau televizorului. Nu este nevoie sa excluzi complet aceste activitati, dar este important ca ele sa nu fie modalitatea predominanta de relaxare a copilului. Asigura-te ca are la indemana si alte activitati (sport, lectura, activitati artistice, socializare) care sa ii permita sa se relaxeze si sa invete lucruri noi.

In final, nu uita ca succesul scolar nu este singurul lucru pe care este bine sa ti-l doresti pentru copilul tau. Notele bune nu garanteaza intotdeauna succesul la maturitate. Competentele sociale, echilibrul sau emotional, motivatia intrinseca, curajul si perseverenta sunt aspecte ale dezvoltarii sale care ii vor asigura implinirea in viata, atat in copilarie, cat si la maturitate.

  • sursa: http://www.suntparinte.ro/succesul-scolar
Leave a comment »

Liceul Pedagogic, o noua perspectiva…

  • prof. Mona Serbanescu, Presedinte – Director general Scoala “Anastasia Popescu”

Motto: “J’ai toujours pensé que l’école, c’était d’abord les professeurs” (Chagrin d’école– Daniel Pennac)

Cu peste douazeci de ani in urma, apareau in peisajul scolii romanesti, mai intai Gradinita Arc-en-Ciel, apoi, cand copiii au crescut, Scoala Anastasia Popescu, purtand numele celei dintai profesoare de religie a celor mici.

Formula, cu totul noua, a acestor unitati de invatamant particular, propunea, avant la lettre, asezarea, in prim-planul tuturor activitatilor si intereselor scolii, a elevului, cu nevoile, talentul, neimplinirile, ezitarile, izbanzile sale, precum si o viziune crestin-ortodoxa in care se oglindea cu discretie, intreaga viata a comunitatii.

Ca atare, primul impact al acestei viziuni a fost asupra dascalilor si asupra parintilor, pe care, trebuie sa o spunem, i-a uimit la inceput curajul programului gradinitei si apoi al scolii, de a aborda predarea a trei limbi straine – franceza, germana si engleza – tuturor copiilor, in programul comun, ca si indrazneala de a aduce in salile de grupa si de clasa mai multi profesori, care sa predea, fiecare in parte, disciplinele in care era specializat, in timp ce educatoarei si invatatoarei le reveneau doar coordonarea colectivelor de copii si sarcina de a realiza integrarea informatiilor in proiecte multi si transdisciplinare.

Copiii au crescut, au ajuns la varsta gimnaziului, iar scoala a crescut odata cu ei. S-au adunat multe premii la concursuri si olimpiade, proiecte, reviste scrise in si pentru scoala, premii nationale si internationale.

Parintii intrebau acum daca nu este cazul sa proiectam liceul. Nu era o decizie usor de luat, cata vreme absolventii clasei a VIII-a strangeau, an de an, buchete din note de 10 la Evaluarea Nationala si isi propuneau sa nu abandoneze studiul limbilor straine, dar sa continue aprofundarea, mai cu seama, a stiintelor exacte. Liceele glorioase ale Capitalei ii primeau cu bratele deschise, iar parintii si profesorii isi faceau un titlu de mandrie din aceste reusite.

Si totusi, unii copii si-ar fi dorit altceva. Mai multa intelegere din partea profesorilor nou intalniti. Mai multa caldura. Mai multa empatie. Reveneau la scoala, se alintau din nou alaturi de dascalii care ii stiau de mici si, nu de putine ori, se alaturau echipei de profesori pentru proiectele noi, in Scolile de Vara, ori in tabere. Erau cei mai priceputi voluntari. Puteau fi cei mai buni profesori. Si iata ca gandul acesta a prins contur: de ce nu, un liceu pedagogic, care sa duca mai departe valorile scolii – valorile de credinta, de respect pentru copii, de grija pentru tot ce ne inconjoara…

Si iata ca, incepand din anul scolar 2016-2017, Liceul Pedagogic desprins din Scoala Gimnaziala Anastasia Popescu isi deschide prima clasa, intampinand primii elevi pe care si   i-ar dori viitori dascali dedicati, iubitori si atenti la nevoile copiilor care le vor fi invatacei. Intaia promotie va purta numele distinsei profesoare Laetitia Leonte, pedagogul- model, care si-a dedicat intreaga viata valorilor fundamentale pe care le reunesc Biserica, Familia si Scoala.

Tinerii care impartasesc valorile credintei, ale iubirii pentru traditiile romanesti, ale respectului pentru creatia lui Dumnezeu, sunt asteptati cu bucurie de confratii lor mai mari, care le vor fi calauze pe parcursul celor patru ani de liceu.

Impreuna vor descoperi nu doar literatura si stiintele, ci si jocurile copilariei, tainele pedagogiei si ale didacticii, bogatia mestesugurilor traditionale, eleganta dansului popular, mladiera cantului si armoniile pianului, ori ale viorii.  Vor deslusi de la inaintasa lor, profesoara Anastasia Popescu, felul in care ii pot apropia pe cei mici de Hristos, vor face cunostinta cu mari pedagogi romani, ori de pe alte meleaguri, isi vor slefui expresia in limbile straine pe care, acum, vor avea prilejul sa le aprofundeze si sa le practice nemijlocit.

Viata de licean va fi plina de bucurie si de impliniri, vazand ca pot darui deja celor mai mici ca ei din tot ce stiu si pot acum pune in practica, daca antreneaza noianul de cunostinte care, astfel, nu mai raman doar la nivel teoretic, ci pot prinde contur, pot deveni viata.

Cand, la finalul liceului, vor gandi spre ce cariera se pot indrepta, unii dintre tineri vor putea alege sa inceapa deja sa lucreze, chiar in gradinita si scoala ai caror absolventi sunt, putand astfel fi, din punct de vedere material, deja independenti. Isi vor urma studiile, in paralel cu aceasta activitate, care le poate permite suficienta libertate pentru studiu.

Daca vor prefera sa fie doar studenti, tot ce au acumulat de-a lungul liceului le va fi de un folos real, mai cu seama pentru cei care se vor orienta catre filologie, ori stiinte socio-umane. Si daca, in fine, vor prefera o cariera intr-o cu totul alta directie, nu putem ignora beneficiul pe care anii de liceu au a-l aduce la implinirea fiecaruia ca persoana si personalitate, ajutandu-i in structurarea propriilor valori, in fundamentarea familiei si chiar in parcursul de viitori parinti, cunoscatori indeaproape ai psihologiei copilului.

Ne vom bucura pentru reusita fiecaruia si ii asteptam acum cu inimile deschise pe viitorii nostri liceeni!

 

Leave a comment »

Cat timp au voie copiii la TV, calculator sau tableta?

copii+tv

Dulciurile şi accesul la TV  sunt cele două mari subiecte pe care generaţiile din familia noastră au opinii diferite. Noi, părinţii, restricţionăm, în timp ce bunicii permit. Că doar o ciocolată în plus nu ne-a omorât nici pe noi când eram mici, cu atât mai puţin statul la desene. Mai ales că astea de acum sunt mai frumoase, sunt şi educative, ce rău pot face? Ei bine, se pare că pot şi chiar fac rău, depinde de cum îi sunt oferite copilului.

Influenţa media asupra dezvoltării neurocognitive a copilului a fost tema celei de a treia ediţii a Maratonului de Sănătate, organizat de Secom în parteneriat cu Mămica Urbană. A fost cea mai interesantă, frumoasă şi caldă ediţie de până acum, în opinia mea, poate pentru că s-a bucurat de prezenţa a două femei extraordinare – Doamna Doctor Raluca Teleanu, medic primar neurologie pediatrică, șef secție Neurologie Pediatrică “Spitalul Victor Gomoiu”, un doctor cum rar mi-a fost dat să văd şi să ascult şi Mirela Retegan, fondatoarea Zurli, despre care nu cred că mai este nevoie să vă spun prea multe, găsiţi povestea a ceea ce face ea în multe din articolele blogului.

Mirela a deschis seara cu dezinvoltura ei caracteristică şi ne-a prezentat câteva jocuri de jucat în trafic cu copiii – o alternativă perfectă la tableta-baby-sitter şi care va apropia părintele de copil şi le va face călătoria mai uşoară. Am aflat cum se joacă două dintre jocurile prezentate pe proaspăt lansatul CD „Jocuri de jucat în trafic” – Cuvântul interzis şi Clopoţel. Cuvântul interzis – Un jucător pune întrebări şi celălalt răspunde, apoi rolurile se schimbă. Se stabileşte un cuvânt pe care cel care răspunde nu are voie sub nicio formă să îl folosească. Evident că cel care pune întrebări le va formula în aşa fel încât răspunsul să fie greu de dat fără folosirea cuvântului interzis. De exemplu, cuvântul interzis este primăvara, iar posibile întrebări – În ce anotimp se topeşte zăpada sau În ce anotimp este ziua mămicii. Clopoţel – unul din jucători pune întrebări, iar celălalt trebuie să răspundă la orice „clopoţel”. Noi îl jucăm foarte des cu Ana şi ea se amuză cel mai tare când o întrebăm dacă vrea jucării, îngheţată, etc., iar ea trebuie să se concentreze să nu greşească şi să spună altceva decât „clopoţel”. Ce am reţinut eu din prezentarea Mirelei, în afara jocurilor prezentate, a fost că atracţia copilului pentru TV şi alte electronice se manifestă atâta timp cât el nu primeşte atenţia necesară de la părinte. Ecranul nu îl amână, nu îl goneşte, nu îl ceartă, ci este disponibil acolo pentru el, oricând. Conectează-te 100% cu el şi vei bate orice gadget!

Doctor Raluca Teleanu a pornit de la datele statistice ale studiilor care ne spun că, săptămânal, copiii petrec 23 de ore în faţa televizorului (Studiul internaţional „EPODE pentru promovarea egalităţii în ceea ce priveşte starea de sănătate”, 2015) şi că 46% folosesc zilnic laptopul, 41% smartphone-ul, 33% desktop-ul şi 23% tableta (Studiul Net Children Go Mobile, realizat în perioada mai 2013-martie 2014). Dincolo de statistici, ce am reţinut eu din prezentarea doamnei doctor, care a fost dealtfel extrem de echilibrată şi nu a spus nicio clipă să interzicem copiilor folosirea gadget-urilor sau privitul la TV.

  • Privitul la TV creează oatitudine mentală pasivă, deoarece emisferul stâng al creierului este în repaos, ceea ce pe termen lung poate conduce la deficienţe în ceea ce priveşte gândirea logică şi analitică, în vorbire şi construirea frazei, în scris şi citit
  • Activitatea creierului pe parcursul privitului la TV este ALFA, adică în afara spaţului, fără orientare, aşa numitul „visat cu ochii deschişi”
  • Spre deosebire de citit, care dezvoltă imaginaţia, privitul la TV inhibă imaginaţia, deoarece prezintă totul de-a gata, pe tavă, iar privitorul nu mai trebuie să îşi imagineze nimic
  • 70% din întârzierile de limbaj cu care se confruntă doamna doctor în activitatea sa zilnică sunt cauzate de privitul excesiv la televizor.
  • La TV copiii suntsuprastimulaţi, pentru că totul este foarte alert şi colorat, devin hipertonici şi este evident că atunci când sunt reintroduşi în lumea reală se plictisesc foarte repede şi „nu au stare”. De aici şi atât de multe diagnostice de ADHD în ultima vreme.
  • Jocurile video pot fi benefice pentru copiiatâta timp cât nu se abuzează de ele şi cât ele sunt paşnice şi antrenează gândirea logică – de exemplu jocurile de strategie
  • Nu este indicat să le interzicem copiilor accesul la televizor, tabletă, telefon, calculator. Acestea reprezintă o realitate cotidiană şi de multe ori ele sunt şi instrumente de socializareşi discuţii între copii.
  • Creierul este modelabil şi remodelabil, ca răspuns la o experienţă
  • Emoţiile pot fi controlateşi este bine să îi învăţăm pe copii cum să facă acest lucru
  • Cele mai multe conexiuni la nivelul creierului se formează în primii trei ani de viaţă, aşa că este indicat ca până la această vârstă copilul să nu aibă acces la TV sau alte ecrane (laptop, tabletă, telefon, calculator)
  • Durata maximă de privit la televizor(tableta, telefon, laptop se cumulează şi ele în acest timp)este de 1 oră-maximum o oră şi jumătate pe zi
  • Sunt recomandate pauze de 15-20 de minute între reprizele de privit la TV, mai ales dacă se depăşeşte timpul recomandat
  • NU lăsaţi TV-ul să meargă încontinuu, pe principiul că oricum copilul nu se uită! Poate că nu se uită tot timpul în ecran, dar creierul recepţionează toate mesajele transmise
  • În loc să acordăm o atenţie excesivă acumulării de cunoştinţe şi dezvoltării IQ-ului, este de preferat să ne ocupăm în special de dezvoltarea inteligenţei emoţionale a copiilor, aceasta fiind fără limite.

Am mai aflat de la doamna doctor că există copii preponderent vizuali, cum este Ana, care vor fi captivaţi de prezenta ecranelor – aţi mai văzut copil de 1 an-2 uitându-se captivat la emisiuni politice? Ei bine, eu mă feream să mai intru cu Ana în restaurante sau locuri publice unde exista TV, pentru că pentru ea totul se oprea când vedea un ecran, indiferent de ceea ce rula. Aşa este şi acum, doar că se poate controla mai bine. Această caracteristică poate fi folosită în beneficiul copilului, în sensul că el poate învăţa foarte bine utilizând televizorul sau calculatorul – să privească documentare, lecţii de limbi străine, etc. Şi nu, dacă va sta captivat într-un ecran nu este din cauză că i se limitează accesul, ci din cauză că este preponderent vizual. Şi dacă se va uita non-stop la TV, tot atât de fascinat va fi.

În concluzie, privitul la TV şi accesul la telefon, tabletă, laptop nu sunt nocive, atâta timp cât nu sunt folosite în exces şi cât nu suplinesc prezenţa părintelui lângă copil. Acordaţi-le atenţie copiilor, vorbiţi cu ei, aflaţi ce îi frământă, învăţaţi-i să îşi controleze emoţiile şi ajutaţi-i să crească echilibrat!

drRalucaTeleanu

 

  • de Ioana Marinescu
Leave a comment »

Ratiunea valorilor in educatie

FlorinMicujpg

prof. Florin Micu

  • articol preluat din ziarul “Lumina”

Asistam astazi la o adevarata bulversare a valorilor sociale, dar mai ales educationale. Cresterea exponentiala a informatiilor, dar si a mijloacelor de comunicare tehnologice obliga la o schimbare de paradigma in ceea ce priveste efortul de formare a tinerei generatii. Prin educatie poate fi schimbat modul de reflectie asupra vietii, asupra lumii, asupra timpului pe care il traversam pe pamant.

Din nefericire, toate incercarile de imbunatatire si adaptare a educatiei la noile realitati si‑au dovedit limitele, provocand valuri de nemultumire sau drame individuale.

Un prim aspect educational este legat de ruptura interna intre stiinta si formarea personalitatii. Scoala, prin curriculumul ei, accentueaza mult prea mult rolul stiintei in detrimentul formarii personalitatii, si mai ales a devenirii sale. Stiinta, se stie, are o dinamica uluitoare, fapt care poate contrasta cu evolutia si dezvoltarea personalitatii umane. Uzura morala a stiintei este o realitate, iar ignorarea acestui adevar nu face decat sa mitizeze sau sa ideologizeze rolul stiintei in constiinta colectiva.

Un al doilea aspect al problemei se refera la ignorarea dimensiunii spirituale si morale in cresterea si educarea tinerei generatii. Defalcarea cunoasterii intr‑o structura curriculara hiperspecializata pe discipline (de cele mai multe ori depasita ca ratiune didactica) de inspiratie iluminista face ca tanarul sa nu poata intelege rostul sau in marele angrenaj al existentei. Mai concret spus, cel care nu‑si cunoaste radacinile spirituale si culturale va trai intr‑o permanenta dezorientare axiologica. Inca din Antichitatea crestina gasim referinte speciale la Sfintii Parinti asupra preluarii unor idei din cultura pagana.

Astfel, Sfantul Vasile cel Mare a indemnat la crearea unei simbioze intre traditia clasica si cea crestina atunci cand este abordata problema tinerei generatii.

Clement Alexandrinul considera ca filosofia antica a fost un pedagog catre Hristos. Arhiepiscopul Cezareei Capadociei in tratatul sau Catre tineri. Despre felul in care se poate avea folos de pe urma literaturii grecesti considera ca telul ultim al invataturii este pregatirea pentru dobandirea vietii vesnice prin virtuti formate pe pamant.

Pentru Sfantul Vasile cel Mare cultura si stiinta Antichitatii trebuie folosite cu grija fiindca pot contribui in mod substantial la intelegerea Scripturilor, premisa a formarii virtutilor si a dobandirii vietii vesnice. Studiul literaturii si filosofiei antice trebuie vazut ca o treapta catre inaltimea adevarului divin.

Acelasi Sfant Parinte indeamna tinerii sa culeaga precum albinele invataturile care‑i vor ajuta in viata, in mod special cele conforme cu invataturile Scripturii: „Astfel vom primi acele opere care sunt temelii ale binelui. Si, de vreme ce faptele vrednice ale vechilor intelepti antici s‑au pastrat, fie prin inlantuirea amintirii pana la noi, fie pazite in operele poetilor ori prozatorilor, sa nu ne lipsim de folosul cuprins in ele.”

La o radiografie imediata a realitatilor educationale constatam ca tinerii de astazi sunt victimele ignorantei, indiferentei, ale lipsei de cunostinte, ale lucrurilor care ii indeparteaza de la temeiul unei vieti virtuoase, morale. Nici vorba sa urmeze principiile sau sfaturile recomandate de Sfantul Vasile cel Mare din tezaurul literaturii profane, cum erau in vremea aceea Homer, Hesiod, Pitagora, Platon, Socrate, Aristotel si multi altii. Aplicarea acestui principiu pentru tanara generatie inseamna cercetarea si aprofundarea culturii si filosofiei moderne.

Pedagogia romaneasca trebuie sa se reintoarca la vechile principii si scopuri educationale atat de bine enuntate de marele pedagog Stefan Barsanescu, care afirma ca pedagogia trebuie sa urmeze calea culturii si nu a stiintei formale, adica sa slujeasca valorilor fundamentale ale umanitatii, bine, frumos, adevar, dreptate, si nu unor structuri psiholingvistice bazate pe stereotipii si prejudecati.

In acest sens este nevoie ca simbioza dintre cultura laica si cea religioasa sa devina temelia formarii morale si culturale a personalitatii tanarului. Atat timp cat educatia are in vedere o formare cognitiva si stiintifica si o ignorare a dimensiunii spirituale, tanarul va trai sentimentul unei neimpliniri sufletesti, al unei nevoi inscrise in adancurile sale din creatia sa. Consideram oportuna o valorizare intrinseca a traditiei, a mostenirii culturale. Crearea unui mediu de adaptare a copilului la traditia culturala si spirituala a comunitatii in care s‑a nascut si a crescut reprezinta un model educational autentic, generator de identitate, dar si de alteritate sanatoasa.

Integrarea tanarului in spatiul traditiei si spiritualitatii presupune o achizitie de valori, sentimente, convingeri care odata internalizate vor rodi, vor fi transmise nu atat sub forma istorica, cat mai ales sub forma trairii spirituale.

Noul model educational are in vedere o abordare dinamica a traditiei sub forma ei vie. Copilul va intra in contact nu numai cu informatiile didactice asupra trecutului, ci cu sentimentul de continuitate a valorilor comune, de intelegere a unui mod de viata a parintilor sau a generatiilor care i‑au premers. Un astfel de exercitiu educational va oferi ocazia tanarului sa se cunoasca pe sine mult mai bine, sa‑si constientizeze anumite comportamente sau moduri de interpretare a realitatii.

Prin educatie copilul va avea constiinta identitatii culturale a comunitatii, sa se simta mostenitor al acestui tezaur predat de parintii sai.

Omul este singura fiinta din univers care are constiinta nevoii de educatie, unde educatia exprima gandul ca omul este ceea ce devine si devine ceea ce este, mai concret, prin educatie sunt activate potentialitatile umane, iar pe de alta parte, omul este constient de ratiunea valorilor fiintei umane create de Dumnezeu.

 

Leave a comment »

Dragi parinti, e greu ca scoala sa va mai educe copiii, cand acasa vi-i educa televizorul

copii+tv

Ruxandra Cioc

– articol preluat de pe www.republica.ro

Propunerea de reforma in invatamantul romanesc a facut sa reizbucneasca aprinsele dezbateri pe tema scolii. In pozitionarea noastra vizavi de aceasta problema, invit la o discutie care sa porneasca de la o cunoastere realista a scolii, refuzand tratarea superficiala sau cuvintele mari.

Va voi prezenta punctul de vedere al unei persoane care nu are alta pasiune mai acaparanta decat aceea de a incerca sa faca educatie. Un argument care imi permite sa afirm ca mediul scolii mi-e bine cunoscut e acela ca am predat in mai multe scoli, de la unele centrale, la altele marginase, si am trecut atat prin sistemul de stat, cat si prin cel al scolii private. In prezent, as putea constitui obiect de experiment pedagogic, prin discrepanta incadrarii, deoarece predau la doua clase dintr-un liceu top 3 al Capitalei (o micro-universitate adolescentina), insa baza si majoritatea orelor le am la o mica scoala gimnaziala de cartier.

Deci cand vorbesc despre elevi, nu am in minte un model elitist. Ma intereseaza elevul la modul general, copilul acela pe care il trimitem la scoala cu un ghiozdan care-i rupe spatele si care se asaza in banca pentru ca e curios, creativ, vrea sa invete si crede ca merita sa stea acolo. Nu il trimitem la scoala pentru ca nu avem baby-sitter sau modalitate de umplere a timpului, ci pentru ca avem asteptari de la scoala ca il va educa, ca ii va intari sistemul de gandire, ca ii va incuraja creativitatea si il va pregati pentru viitor.

 

Mai intai as spune ca, intr-o dezbatere, conflictele izbucnesc din pricina unei intelegeri diferite a termenilor. Este cazul ilustrat si in iluzia optica denumita rata lui Wittgenstein, prin care filosoful german arata, alegoric, doua moduri de a vedea si a gandi. Privind spre dreapta, se contureaza un cap de iepure, dar concentrand privirea spre stanga, ne apare un cap de rata. Doua persoane pot recepta lucruri cu totul diferite, in functie de directia in care privesc. La fel, e foarte important sa definim ce asteptari avem de la scoala. Dinspre ce directie privim? Ce asteptari avem? De ordin strict cognitiv? De ordin moral? De ordin social?

Putem experimenta la nesfarsit, rezultatul va fi unul modest pentru ca scoala e un educator de mana a treia. Azi primul rang e detinut de internet si televiziune, al doilea de familie si al treilea de scoala.

Daca principala noastra asteptare este ca scoala sa dea oameni civilizati si daca ne vom tot uita in societate pentru a masura aceste rezultate, atunci vom fi mereu nemultumiti. Si avand definit acest barometru social, desigur ca vom fi dezamagiti si vom tot reforma (fiecare ministru anulandu-l pe celalalt), poate-poate vom obtine acel cetatean civilizat, empatic, tolerant si moral pe care ni-l dorim. Inutil. Putem experimenta la nesfarsit, rezultatul va fi unul modest pentru ca scoala e un educator de mana a treia. Azi primul rang e detinut de internet si televiziune, al doilea de familie si al treilea de scoala. Iar distanta dintre primul loc si al doilea este colosala. Influenta familiei a scazut nebanuit de mult, lucru pe care parintii il afla, de regula, cu maxima surprindere, tarziu.

 

Azi multi copii nu mai sunt oglinda parintilor, ci oglinda modelelor de la TV

Ca diriginta, am intalnit multi parinti foarte rezonabili, oameni civilizati si validati social, dar copiii lor isi luasera setul de valori din cu totul alte parti decat din familie. Azi multi copii nu mai sunt oglinda parintilor, ci oglinda modelelor pe care si le iau din cultura media ori din anturaj. De unde si drama la care, cu ochii in lacrimi, parintii ii fac adesea partasi pe diriginti. Desigur, este pana la urma vina parintilor ca permit aceasta expunere excesiva la alte medii (virtuale sau de anturaj) carora le deleaga, involuntar, sarcina educarii copilului. Fiind realisti, vom intelege ca scoala are cel mult un efect ameliorativ, dupa viitura naprasnica de violenta si vulgaritate care trece, de regula, peste mintile elevilor. Minti atat de gingase! Nu vreau ca acest adjectiv sa sune siropos, dar nu ar trebui sa avem de nimic mai multa grija amestecata cu respect, ca de gingasia acestor suflete.

In schimb, de la gradinita le permitem expunerea la filmulete (de grafica exceptionala, de acord) in care trupuri umane sunt facute zob, iar decorul este invadat de monstri, razboaie, peisaje apocaliptice. Ca detaliu lingvistic neasteptat (prin natura meseriei rezonez la aspectul lingvistic), desenele animate au dus si la recuperarea unor termeni altfel usor invechiti. Auzeam printre copii mai mici, rostita apasat, jignirea „nemernicule!”. Cine mai foloseste astazi acest cuvant, in afara de acea voce care dubleaza desenele animate si care incearca sa gaseasca traduceri eufemistice? De la groapa de nisip din parc s-ar putea strange material pentru o teza de doctorat in lingvistica. De exemplu, aici se pot auzi chemari de tipul „Hei, amice, vino sa ne jucam!”, cu o fidela ritmare de Disney channel si cu reinvierea acelui caragialian „amice”. Oricum, ce am ilustrat mai sus apare ca minim pericol. Sa privim spre adolescenta, unde cu greu mesajul scolii (si al familiei) mai este acceptat de elevi, interesati extrem de mult de aspect fizic (aceeasi presiune media si de grup), epatare financiara, divertisment, recompensa imediata. Foarte multi dintre copiii nostri au scopuri imediate si nesemnificative, iar daca mai invata, o fac de regula pentru recompense rapide (nota), fiindu-le greu sa priveasca intr-un viitor indepartat, greu sa inteleaga ca invata pentru urmatorul ciclu de invatamant sau pentru integrarea lor profesionala. Ei devin niste copii care nu isi mai contureaza astfel de sperante, pentru ca societatea le ofera permanent modele de oameni care au reusit in absenta scolii si a educatiei, in general. Multi dintre copiii nostri au suspendat cu totul aceste proiectii despre ei insisi ca adulti integrati in viata profesionala. Sunt interesati doar de prezent, de la care cer in principal divertisment si pozitionare favorabila in anturaj. Iar cand mai au totusi planuri de termen lung, multi se viseaza programatori de jocuri video, cantareti, actori, dansatori de succes (fara sa realizeze ca in bransa artistilor pe care ei ii admira si urmaresc asiduu se patrunde totusi foarte greu si circumstantial, la noroc).

 

Daca familia nu intervine, asumandu-și sarcina educarii, ci o deleaga televizorului, atunci mare lucru nu mai e de facut. Este o inegalitate totala de forte, amintind doar faptul ca discursul profesorului nu poate fi niciodata la fel de seducator și persuasiv ca discursul ecranului. Atunci in zadar vrem sa transferam in seama școlii sarcina educarii copilului. In aceasta triada cu mare joc de forte, cultura media-familie-școala, se stabilesc coalizari diferite, de la caz la caz. In principiu, familia și școala ar trebui sa fie aliate. Uneori, familia se opune vehement școlii, din varii motive (contestarea profesionalismului cadrului didactic, nemultumiri legate de evaluare, de volum de munca la teme etc), dar exista și marele pericol sa se intample și invers, ca școala sa devina dușmana familiei, cand continuturile programelor contravin principiilor de moralitate și educatie predate in familie. Consider ca pe acest delicat teritoriu s-a inaintat rareori in istorie (și ar fi bine sa nu repetam greșeala) prin transferarea catre școala a unei agende politice. (vezi predarea comunismului marxist in școala romaneasca).

In dorinta aceasta de a reforma școala, trebuie sa cantarim rational, privind foarte atent spre realitatea concreta a școlii. Problema care se ridica acum este aceea ca, incercand sa il recuperam pe elevul dezinteresat și necivilizat, vom distruge elevii interesati, care vor ieși din școala mult mai slab pregatiti decat ies azi. Elevul dezinteresat oricum nu va fi sedus de o noua programa, oricat am incerca sa o simplificam, sa o cosmetizam și sa o modernizam, pentru ca acel elev este produsul fasonat de societatea de consum și de anturaj, in conditiile in care familia lui a abdicat, din naivitate sau lipsa de timp, din sarcina de a-l educa. Elevul dezinteresat poate fi un elev cu o inteligenta foarte ridicata, dar care are definite alte scopuri și are alta motivatie. Mi se pare o dovada de realism și ratiune ca profesorul sa inteleaga ca exista zone unde competenta lui se oprește. Sunt date pe care școala este in imposibilitatea de a le modifica (mediul social al elevului, familia, optiunea de petrecere a timpului extra-școlar etc). Desigur, ca profesor dedicat (nu am cunoscut alt gen in cei zece ani de cand predau, pentru ca numai atașamentul fata de copii te poate tine aici), nu vei renunta niciodata la a incerca masuri de ameliorare și la a lupta pentru o cat de mica schimbare pozitiva.

Solutia? Dupa critica, ar trebui sa incerc și o minima conturare de scenariu optimist. Desigur, bajbai eu insami in acest delicat domeniu care este educatia, deci nu imi permit sa dau judecati definitive. O inteleapta vorba romaneasca afirma, aproximativ, ca cizmarul are in picioare ghetele rupte, iar invatatorul are acasa copii needucati. E o temere proprie. Așadar, noi inșine ne marturisim neputintele. Aș zice insa ca familia trebuie sa iși recupereze locul pierdut și sa faca educatie, nelasand-o pe seama tabletei și nici macar pe seama școlii. Iar, in ceea ce ne privește, aș spune ca e necesar sa avem un cadru legal care sa ne lase sa ne facem treaba, o programa profesionista și cinstita (fara scopuri ascunse) și o ierarhie de control care sa ne ajute sa progresam. Asta inseamna ca trebuie valorificata resursa umana, pentru ca omul sfintește locul. Poate nu ar fi rau sa se investeasca in continua perfectionare, prin cursuri (gratuite și profesioniste), carti, permise la muzee (in Franta profesorii au intrare gratuita la orice obiectiv cultural), abonamente decontate la reviste de specialitate, vizite educative in școli-pilot etc. Si, mai ales, poate nu ar fi rau ca societatea sa se socoteasca in aceeași tabara cu profesorii, daca nu pentru rezultatele lor, atunci macar pentru dedicare. In cancelariile prin care am trecut, am intalnit multi profesori. Cu metodele unora am simtit ca nu rezonez, dar nu am cunoscut niciunul care sa nu fie dedicat meseriei și copiilor.

Dar, de fapt, aici este marea problema, a metodei de predare, nu a programei și a planurilor cadru! Pentru ca sunt multe de spus, voi incerca sa revin cu un articol in care sa expun parerile mele și ale unora dintre colegi in privinta metodelor de predare.

 

 

Leave a comment »

4 sfaturi pentru a-ti face copiii sa citeasca

Una dintre cele mai importante sarcini ale unui parinte responsabil este sa trezeasca in copiii sai dorinta de a citi. Obiectivul poate fi mai greu sau dimpotriva foarte usor, in functie de firea fiecarui copil. Unii dintre ei incep sa buchiseasca talcul primelor litere, in vreme ce altii, indiferent de efortul depus de parinte, nu au nicio tragere de inima sa puna mana pe carte. In cazul acestor micuti, un parinte trebuie sa dea dovada de creativitate si sa apeleze la diverse trucuri pentru a le trezi interesul astfel incat sa inceapa sa citeasca diverse povesti.

Iata 4 sfaturi sa-ti faci copiii sa citeasca.

1. Subliniaza cuvintele cu markerul

Acest truc este perfect pentru a-i invata pe cei mici cum se scrie corect un cuvant. Si tot ce ai nevoie este de un marker, o lanterna si de un pachet de post it-uri. Pune aceste hartii in camera copilului, undeva unde sa le poata vedea cu usurinta si incurajeaza-l sa citeasca pe litere cuvantul seara, dupa ce s-a bagat in pat, in timp ce-l lumineaza cu lanterna. Copiii iubesc sa se joace cu fascicolul de lumina, iar repetarea literelor ii va face sa le recunoasca usor atunci cand le gasesc intr-o carte. In plus, prin aceasta metoda, copilul va putea memora mai usor literele alfabetului, culorile si cum se pronunta corect.

2. Aranjeaza un loc pentru lectura

Un astfel de loc serveste pentru doua obiective: ofera un spatiu in care copilul sa se concentreze pe citit si, in al doilea rand, ofera cuiva un locsor de relaxare. Locul pentru lectura este cu atat mai important pentru copiii care impart aceeasi camera si, astfel, poate fi folosit si ca spatiu pentru inspiratie si visare. Nu uita sa aduci acolo cateva carti, in special cu personajele preferate ale celui mic.

3. Transforma lectura intr-un eveniment de familie

Poti crea un club de carte lunar care sa aiba loc in sufrageria familiei si unde fiecare vorbeste despre cartile pe care le-a citit in ultima vreme sau despre care le citeste in acum. Pentru ca evenimentul sa starneasca interesul copiilor in club ii pot astepta si cateva dintre prajiturelele lor preferate. Transforma totul intr-o joaca, mai intai copilul trebuie sa faca o scurta prezentare a povestii dupa care ceilalti ii pot pune intrebari legate de persoanajele sau actiunea cartii si ce sentimente il incearca in timp ce lectureaza.

4. Negociati

Daca copilul isi doreste ca in vacanta sa mearga un pic mai tarziu la culcare o poate face daca timp de 10 minute inainte de a se baga in pat citeste cateva pagini din cartea de povesti care ii place. Daca nu este de acord cu lectura atunci va merge la culcare imediat. Asadar, daca vrea sa primeasca ceva, el insusi trebuie sa ofere ceva. In acest caz, sa citeasca o poveste.

 

Leave a comment »