Academia Parintilor (Pre)ocupati

o initiativa a Scolii Anastasia Popescu si a Gradinitelor Arc-en-Ciel

Ce știe psihologul și ar fi bine să știți și dumneavoastră

Modelul A-B-C al problemelor emoţionale

Modelul A-B-C a fost creat de Albert Ellis (1994). Acesta a dezvoltat „Terapia Raţional-Emotivă şi Comportamentală” (REBT), ce se bazează pe presupunerea că ceea ce gândim determină în mod direct ceea ce simţim şi modul în care ne comportăm. Ellis a creat modelul A-B-C al problemelor emoţionale pentru a explica relaţia dintre evenimentele activatoare (A), convingerile (B) şi consecinţele emoţionale sau comportamentale (C).

Schema ar fi următoarea:

A (element activator) – emoţii, sentimente →B (convingeri) – gânduri →C (consecinţe emoţionale sau comportamentale).

Conform acestei teorii, evenimentul activator nu creează probleme emoţionale, deoarece doi oameni pot experimenta acelaşi eveniment, reacţionând diferit.

Mai degrabă ceea ce credem despre eveniment ne determină reacţii emoţionale şi comportamentale. Ellis susţine că emoţiile negative, disfuncţionale, sunt cauzate de gânduri absolutiste, rigide, pe care le etichetează ca iraţionale.

Gândurile iraţionale pot fi incluse în trei categorii:

a)    ar trebui, trebuie, este imperativ – care reflectă cerinţe nerealiste asupra situaţiilor sau oamenilor;

b)    estimarea valorii – care reflectă nevoia de performanţă şi de a câştiga aprobarea celorlalţi pentru a te considera o persoană valoroasă;

c)    nevoile absolutiste – care se referă la convingerea că e absolut nevoie ca viaţa să fie confortabilă şi lipsită de frustrare.

Pentru sănătatea psihică este important să înlocuim credinţele iraţionale cu cele raţionale, pentru că acestea din urmă au ca rezultat emoţii moderate, funcţionale.

Procesul prin care sunt identificate credinţele raţionale se numeşte disputare (D). Disputarea implică o varietate de tehnici de modificare a gândurilor, emoţiilor şi comportamentelor. Principalele metode de disputare includ detectarea credinţelor ilogice, nerealiste, punerea unor întrebări destinate contestării acestora etc. De asemenea, sunt utilizate şi diferite metode comportamentale, precum: oferirea de întăriri, trainingul abilităţilor, sarcini pentru acasă.

Odată ce credinţele iraţionale au fost identificate, emoţiile problematice vor fi reduse. Acest lucru nu înseamnă că oamenii (copiii) trec de la o stare de tristeţe profundă la cea de fericire, sau de la starea de furie la o iritare uşoară. Totuşi, intensitatea emoţiilor negative este diminuată pe măsură ce gândurile ilogice, iraţionale, sunt înlocuite cu cele raţionale.

Stadiile finale ale modelului A-B-C sunt: E – o nouă filosofie de viaţă, eficientă şi F – noi emoţii, care sunt funcţionale.

Psihoterapeut Ileana Zărnescu

Advertisements
Leave a comment »

Ne-am calificat la faza națională a Olimpiadei Mind Lab 2012!

Elevii Școlii Anastasia Popescu s-au clasat pe primul loc, obținând 23 din maximul de 24 puncte posibile, la faza pe capitală a Olimpiadei Mind Lab România 2012, care a avut loc sâmbătă, 24 martie, la hotelul J.W. Marriott. La aceasta intrecere au participat 13 echipe.

Anul acesta, echipa Mind Lab a Scolii Anastasia Popescu este formată din următorii elevi : Negoiu Anca – Abalone; Bucur Mircea – Quoridor; Coman Max – Dame (Checkers); Oletanu Alexandru – Octi

La faza națională a olimpiadei, care va avea loc pe 5 mai 2012 la Sibiu, vor participa:

Primele două echipe din București: Școala Anastasia Popescu și Școala nr 59.
Primele două echipe din Sibiu
Primele două echipe din Constanța
Primele două echipe din Timișoara
O echipă din Făgăraș
O echipă din Iași

În urma fazei naționale, va fi selectată echipa care va reprezenta România la Olimpiada Internațională Mind Lab, care, anul acesta, va avea loc în premieră în România. Aceasta se va desfășura în perioada 12-14 iunie la Sinaia.

Echipa Școlii Anastasia Popescu, coordonată de prof. Ana Gheorghiu, a câștigat patru ani consecutivi Trofeul Olimpiadei Naționale de Mind Lab, reprezentând astfel România la Olimpiada internațională unde, chiar dacă nu a urcat mereu pe podium, a obținut rezultate expecționale.

Dragii nostri, vă ținem pumnii! Succes !

Leave a comment »

Serbare de primăvară

Dragi părinți,

Sâmbătă, 24 martie va avea loc spectacolul de primăvară al Grădinițelor Arc-en-Ciel.

Serbarea  va fi găzduită în sala de spectacole a Facultății de Instalații din bld-ul Pache Protopopescu nr. 66.

Vă așteptăm cu drag!

Leave a comment »

Proba de Baraj Cangurul Lingvist

Proba de baraj la nivel național a concursului Cangurul Lingvist va avea loc sâmbătă 24 martie 2012 la Colegiul National Sf.Sava (Str.G-ral Berthelot, nr.23, sector 1), incepand cu ora 09:00.

La această probă sunt invitați să participe elevii care au obținut cele mai mari punctaje la nivel national la sectiunile Engleză și Franceză.

Elevii Școlii Anastasia Popescu calificați pentru această probă sunt:

  • Mârzan Oana Meda – cls a VIII-a – 233,25p – Cangurul Lingvist Engleză-Germană
  • Leibovici Alexander – cls a VIII-a – 240p – Cangurul Lingvist Engleză-Germană
  • Bucur Mircea – cls a VII-a – 209,25p – Cangurul Lingvist Engleză-Germană
  • Sandu Domnica – cls a VI-a – 190p – Cangurul Lingvist Engleză-Germană
  • Lazăr Ilinca – cls a V-a – 190p – Cangurul Lingvist Engleză-Germană
  • Cuzuc Teodora – cls a VII-a – 224,75p – Cangurul Lingvist Franceză-Spaniolă
  • Sandu Domnica – cls a VI-a – 195p – Cangurul Lingvist Franceză-Spaniolă

Vă ținem pumnii dragilor!

Leave a comment »

Buna Vestire – Invitație la vernisaj

Dragi mămici și bunici,

În traditia Grădinițelor „Arc-en-Ciel” și a Școlii „Anastasia Popescu”, înca din anul 1997, Ziua Mamei este sărbătorită în data de 25 martie, de Buna Vestire, pe care o considerăm a fi adevărata sărbătoare a femeii creștine.

Ca in fiecare an, Buna Vestire este întâmpinată cu o expoziție de icoane pe sticlă, lucrate de cei mici sub îndrumarea d-nei profesoare Maria Roxana Cioată – artist plastic.

Vernisajul va avea loc vineri, 23 martie, ora 17.00, in sediul cladirii ILION, din Str. Traian nr. 234.

Vă așteptăm cu drag.

Leave a comment »

Audiția Clasei de Pian și Vioara a Școlii Anastasia Popescu

Marti, 20 martie 2012, a avut loc Auditia clasei de pian și vioara organizată de Școala „Anastasia Popescu” si Grădinițele „Arc-en-Ciel”.

Evenimentul s-a desfășarat la Sala „Adrian Tomescu” a Colegiului Naţional „George Enescu”.

Felicitări tuturor celor 23 de elevi care, timp de mai bine de două ore, au încântat publicul cu piese atent alese din repertoriul marilor compozitori, sau chiar cu compoziții proprii.

Le mulţumim doamnelor profesoare Cornelia Iurevici şi Grațiela Nichita, care le sunt mereu aproape celor mici, îndrumându-i cu atenție și căldură.

This slideshow requires JavaScript.

Cu toții așteptăm deja cu nerăbdare audiția următoare!

Leave a comment »

Vorbe de copii

Mamele-s mame,

Copiii-s copii,

Tații sunt tați!

(Ilinca Radu, 6 ani)

Leave a comment »

Conferințele Academiei Părinților (Pre)ocupați

Academia Părinților (Pre)ocupați, susținută de Școala Anastasia Popescu și de Asociația “Grădinițele Arc-en-Ciel” a organizat luni, 12 martie o primă intalnire din seria Conferințelor Academiei.

Conferința a fost susținută de domnul Virgiliu Gheorghe, autorul lucrării “Efectele micului ecran asupra minții copilului”, precum și al altor studii legate de impactul calculatorului și al telefonului mobil asupra educației copiilor.

Conferința s-a bucurat de asemenea de prezența unor invitați speciali, ca doamna Măriuca Vulcănescu – fiica marelui om de cultură Mircea Vulcănescu și domnul Virgil Lăcraru, coordonatorul programelor Grădinița IT și Școala IT.

Pe parcursul conferinței, părinții au avut ocazia să afle în ce măsură folosirea calculatorului si a televizorului pot să fie benefice, sau din contră, distrugătoare în evoluția unui copil și care sunt măsurile pe care aceștia trebuie să le ia pentru a-și ajuta copiii să aibă o evoluție armonioasă în interiorul familiei.

This slideshow requires JavaScript.

Școala Anastasia Popescu și Grădinițele Arc-en-Ciel vă așteaptă cu drag și la următoarele conferințe ale Academiei Părinților (Pre)ocupați.

Leave a comment »

Ce știe psihologul și ar fi bine să știți și dumneavoastră

În articolul precedent am vorbit despre ceea ce reprezintă ”Inteligența Emoțională” și cum dezvoltarea competenţelor emoţionale şi sociale din viaţa preşcolară şi şcolară se găseşte într-o strânsă legătură cu inteligenţa emoţională din viaţa adultă. (n.e.)

Perioada cea mai indicată în dezvoltarea şi optimizarea competenţelor emoţionale şi sociale, esenţiale pentru funcţionarea şi adaptarea la viaţa adultă, este viaţa preşcolară. După cum amseubliniat adesea, aceast interval de timp oferă cele mai importante achiziţii în plan emoţional, social şi cognitiv pentru copil.

Competenţa emoţională reprezintă acea abilitate a unei persoane de a se adapta atât la propriile emoţii, cât şi la emoţiile celorlalţi, pe când competenţa socială se referă la abilitatea copiilor de a forma relaţii sociale  funcţionale cu ceilalţi copii şi cu adulţii din viaţa lor.

Copiii care prezintă deficienţe la nivelul competenţelor emoţionale şi sociale riscă să dezvolte probleme serioase, atât în timpul copilăriei, al adolescenţei, cât şi al vieţii adulte; ne referim aici la sănătatea mentală, dezvoltarea cognitivă, pregătirea pentru şcoală etc. Competenţele emoţionale precare expun copiii la riscul de a dezvolta diferite forme de psihopatologie, precum crize de furie necontrolată, agresivitate, anxietate, depresie etc.

În acelaşi timp, competenţele emoţionale influenţează pozitiv dezvoltarea cognitivă a copilului, pregătirea şi adaptarea la mediul şi cerinţele şcolare.

Competenţele emoţionale sunt strâns legate de competenţele sociale, deoarece gestionarea propriilor emoţii şi înţelegerea emoţiilor celorlalţi sunt  deosebit de importante pentru iniţierea şi menţinerea relaţiilor sociale.Copiii care prezintă deficienţe emoţionale pot fi marginalizaţi şi respinşi de colegii lor şi petrec mai mult timp jucându-se singuri. Aceasta duce la izolare şi la interacţiuni limitate cu copiii de vârsta lor.  Aceste neajunsuri sunt, la rândul lor, responsabile de limitarea contextelor  în care copiii pot învăţa competenţele sociale specifice vârstei, generând un cerc vicios care poate duce la agravarea şi cronicizarea problemelor de relaţionare .

În concluzie, dezvolatrea competenţelor  emoţionale are impact asupra celor sociale, care, la rândul lor, le influenţează pe cele emoţionale, motiv pentru care cele două tipuri de competenţe contribuie în egală măsură la dezvoltarea optimă a copiilor.

Psihoterapeut Ileana Zărnescu

Leave a comment »

Olimpiada de Franceză – Etapa pe municipiu (Martie 2012)

Mihnea Bălănescu (cl. a VIII-a): 82,9 puncte

Oana Mârzan (cl. a VIII-a): 81 puncte

Teodora Cuzuc (cl. a VII-a): 88 puncte

Ruxandra Dorobanțu (cl. a VII-a): 87 puncte

Smaranda Țurlete (cl. a VII-a): 83 puncte

Leave a comment »