Academia Parintilor (Pre)ocupati

o initiativa a Scolii Anastasia Popescu si a Gradinitelor Arc-en-Ciel

De ce sunt violenţi copiii şi ce trebuie făcut

on May 9, 2012

articol preluat de pe site-ul www.sfatulparintilor.ro

Educaţia copiilor reprezintă pentru părinţi una dintre cele mai importante aspecte şi creşterea şi dezvoltarea armonioasă a viitorului adult. Şi, oricât de mult s-ar strădui unii părinţi să-şi educe copiii, iată că apar unele incidente care te fac să te întrebi DE CE? Cum de s-a ajuns în astfel de situaţii?

(…)

Potrivit unor studii realizate de o echipa de cercetători de la Institutul Karolinska şi de la Universităţile Stockholm şi Uppsala, s-a decoperit că pulsul copiilor înregistrează fluctuaţii semnificative în timpul jocurilor bazate pe violenţă, dar şi pe durata somnului. Oamenii de ştiinţă susţin că sistemul nervos poate fi afectat în timpul unui joc video violent, fără ca o persoană să-şi dea seama de acest lucru.

La concluzii similare au ajuns cercetătorii americani şi japonezi potrivit cărora copiii care au acces la jocuri video violente dezvoltă tendinţa de a fi agresivi fizic luni întregi după aceea, indiferent de mediul cultural şi ţara din care provin. Rezultatele studiului au fost publicate în jurnalul de specialitate Pediatrics şi arată că, în ciuda diferenţelor culturale sau a ratei criminalităţii din anumite state, copiii sunt afectaţi în mod egal de jocurile video agresive.

Potrivit unor estimări făcute de cercetători din Marea Britanie, până la vârsta de 18 ani, un copil vede la televizor nu mai puţin de 16.000 de crime si peste 200.000 de scene de violenţă. Aşa că nu-i de mirare ca viitorul adult să sufere de tulburări de comportament. Specialişti din Statele Unite întăresc concluzia colegilor britanici. Ei spun că un copil de 4 ani care stă aproximativ 5 ore pe zi in faţa televizorului este mult mai violent decât un copil de aceeaşi vârstă care se uită la programele TV doar doua ore pe zi. De asemenea, trei ore pe zi in faţa televizorului creşte cu 30 la sută riscul ca un micut să aibă tulburări de comportament. De asemenea, actele de violenţă surprinse de copii cu coada ochiului, in timp ce părinţii se uită la ştiri, la filme, la reality-show-uri pot afecta dezvoltarea armonioasă a acestora. Chiar dacă par că se joacă si că nu sunt atenţi, ar fi bine să ocoliţi astfel de programe TV dacă cei mici sunt prin preajmă. Ei pot avea probleme de somn, coşmaruri, fobii etc.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: