Academia Parintilor (Pre)ocupati

o initiativa a Scolii Anastasia Popescu si a Gradinitelor Arc-en-Ciel

CUVÂNTUL DOAMNEI DIRECTOR GENERAL MONA ŞERBĂNESCU LA ÎNCHEIEREA ANULUI ŞCOLAR 2011 – 2012

Dragi părinţi şi dragi elevi,

La finalul acestui an şcolar, întregul personal al şcolii mi se alătură pentru a vă mulţumi, dumneavoastră, dragi părinţi, pentru contribuţia importantă la încheierea acestui an cu rezultate remarcabile, în aşa fel încât el să devină un an de referinţă în existenţa elevilor şi a şcolii.

Implicarea părinţilor în viaţa şcolară a copiilor lor este, fără îndoială, garanţia succesului lor atât academic, cât şi social. Tocmai de aceea vă suntem atât de recunoscători.

Ţin în mod deosebit să îi felicit pe absolvenţii clasei a VIII-a “Prinţul Constantin” şi să le urez un viitor cât mai frumos în liceele unde îşi vor continua studiile. Sperăm că vor păstra în inimile lor un loc pentru amintirile minunate legate de Grădiniţele “Arc-en-Ciel” şi de Şcoala “Anastasia Popescu”, pentru că, în ceea ce ne priveşte, ei vor face mereu parte din familie.

Doresc, de asemenea, să le mulţumesc profesoarelor care au contribuit la reuşita lor, doamna Daniela Corpaci, la matematică – elevii noştri obţinând trei note de 10 la evaluarea naţională – şi doamna Sanda Ghioaldă, la limba română – disciplină la care toţi elevii clasei au obţinut note unitar foarte mari, precum şi intregii echipe didactice a clasei.

Nu pot uita să adresez felicitari echipei de Mind Lab a şcolii, formate din Anca Negoiu, Alexandru Olteanu, Max Coman şi Mircea Bucur, coordonată şi antrenată de domnişoara Ana Gheorghiu, care a reuşit în acest an să obţină nu numai locul I pe ţară, a cincea oară consecutiv, ci şi medalia de bronz şi cupa pentru locul al III-lea la Olimpiada Internaţionala, desfăşurată la jumătatea lunii iunie, într-o competiţie unde i-am avut adversari pe elevii israelieni, maghiari, italieni, brazilieni, pentru a-i aminti numai pe cei mai buni.

Felicitări trebuie să primească şi elevii care au dus la bun sfârşit proiectul şcolar Comenius bilateral – “Je découvre, je me découvre”, derulat timp de doi ani cu şcoala “El Salvador” din Torrelavega, Spania, precum şi profesoarele care au coordonat proiectul,  doamna director educaţional Sanda Ghioaldă şi “Mademoiselle” Cristina Diana Mariş.

Şi, fiindcă suntem la capitolul “Proiecte Comenius”, doresc să îi mulţumesc  şi să îl felicit pe asistentul nostru, Luigi Grifone, care a făcut parte din colectivul didactic al şcolii noastre pe parcursul acestui an şcolar, a participat la activităţi, la orele de curs şi a pus în practică un proiect şcolar valoros, postul de radio “St(art) FM”, pe care elevii noştri l-au apreciat şi doresc să îl continue în anul şcolar viitor. În acest sens, le mulţumesc şi le felicit pentru implicarea deosebită pe profesoarele Oana Borcea – desemnată mentor al asistentului Comenius – şi Sanda Ghioaldă,  care a coordonat şi acest proiect la nivelul şcolii.

Urmează o listă lungă de mulţumiri şi felicitări pentru elevii care au participat şi au obţinut locuri fruntaşe la Olimpiadele de limbi străine, de matematică, şi la concursuri cum sunt Euclid, Arhimede, ori Plus-Minus Poezia, precum şi pentru profesorii lor, care s-au implicat în mod deosebit în pregătirea copiilor: Oana Mîrzan, Alexandra Butmălai, Mihnea Bălănescu, Andra Dorobanţu, Smaranda Ţurlete, Elena Negoiu, Carla Păun, Domnica Sandu, Ana-Maria Negrilă, Tania Şendroiu, Mara Şendroiu, Anca Negoiu, şi profesorii de la catedrele de matematică şi limba romană, cei de limbi străine – Despina Merca, Cristina Diana Mariş, Marina Teodora Cioc, Emanuela Vlaicu, fără să uit colectivul de cadre didactice de la clasele primare, unde, la concursurile şcolare, am obţinut adesea punctaje maxime, iar zece elevi din clasa I “Prinţul Stefan” au ajuns la faza pe ţară a concursului de matematica Euclid, în timp ce o parte a elevilor din clasa a IV-a “Domniţa Ancuţa” au devenit rezolvitori de probleme din Gazeta matematica junior.

Nu pot să nu-i felicit pe elevii care au trecut cu brio examenul Cambridge de la finalul anului – Andra Dorobanţu, Domnica Sandu, Mircea Bucur, Mara Ciuntu, Ana-Maria Negrilă, Max Coman, Matei Vasilache, pregătiţi într-un timp record de doamna profesoară Mianda Rizea.

Îi felicit pe componenţii trupei de dans care au obţinut trofeul concursului “Prietenii dansului” – 2012, ca şi pe cel care i-a pregatit, prof. Marius Dobre, îi felicit pe elevii care au obţinut premii la Concursul de arte plastice şi decorative, coordonat de artistul plastic Maria-Roxana Cioată, iar, dintre câştigători, pe Alexandru Kozma, de la Grădiniţele Arc-en-Ciel, care a obţinut Trofeul concursului pentru categoria sa de vârstă; îi  felicit pe elevii care au obţinut Diplome de Merit şi de Excelenţă, precum şi Premii Speciale pentru interpretare şi compoziţie la concursul muzical “Pro piano” – Marie-Jeanne Tachev, Ilinca Uţă (Grădiniţele Arc-en-Ciel), Atena Vinţan, Alexia Pătraşcu, Andra Mehedinţu, Andrei Dumitrescu şi Elena Negoiu – îndrumaţi de profesoarele Cornelia Iurevici şi Graţiela Nichita.

Nu în ultimul rând, ne mândrim cu performanţele sportive ale elevilor Şcolii « Anastasia Popescu », un capitol la care mai mult decât oriunde implicarea familiei este esenţială. Numesc doar trei campioni: Sonia Purcăroiu, care a obţinut diverse premii şi Cupa României la patinaj artistic pentru categoria ei de vârstă, Vlad Chiorpec, deţinătorul multor locuri pe podium, printre care, cel mai recent, acela de Campion naţional la atletism juniori – 60 m garduri, şi, în fine, Irina Mateescu, încununată cu un mănunchi de premii la echitaţie, dintre care amintesc doar premiul I la Concursul naţional de călărie – dresaj Cupa Steaua – Bucureşti.

În speranţa că nu am nedreptăţit pe nimeni prin omisiune, doresc să le mulţumesc şi colegilor care s-au implicat în diverse proiecte naţionale şi internaţionale, sau celor care au aplicat cu succes pentru vizite de studiu sau diverse formări: Cosmin Costache, Petriţa Vlaicu, Nicoleta Nedelescu, Roxana Pricope, Mariana Dudnicov, Oana Borcea, Marina Teodora Cioc, Cristina-Diana Mariş, Sanda Ghioaldă, coordonatorul de proiecte şi programe.

Dragi părinţi, vă doresc o vacanţă minunată, vă invit să ne vizitaţi la Şcoala de vară şi să îi încurajaţi pe copiii dumneavoastră în activităţi de benevolat, pentru care, după cum ştiţi, primesc punctaje suplimentare şi vă îndemn ca în călătoriile dumneavoastră estivale să îi puneţi în situaţia de a practica limbile străine pe care le studiază în şcoală.

Dragi copii, dragi părinţi, dragi colegi, să ne revedem sănătoşi, la capătul unei vacanţe binemeritate, pentru deschiderea anului şcolar viitor!

Leave a comment »