Academia Parintilor (Pre)ocupati

o initiativa a Scolii Anastasia Popescu si a Gradinitelor Arc-en-Ciel

Iubire condiţionată / Iubire necondiţionată

Iubirea condiţionată
Ce înseamnă iubirea condiţionată? Atribuirea sentimentelor, în funcţie de un anumit comportament. Cu toţii avem nevoie să primim din partea celor din jur afecţiune, aprobare, acceptare şi admiraţie. Copiii cu atât mai mult au nevoie de acestea, pentru a-şi forma o imagine de sine pozitivă, o stimă de sine crescută. Când părinţii oferă afecţiunea, aprobarea sau admiraţia faţă de copii în funcţie de comportamentul acestora, putem spune că vorbim de iubire condiţionată. Acelaşi lucru îl putem extinde  şi în ceea ce-i priveşte pe copiii din colectivităţi (grădiniţă sau şcoală): copiii cuminţi sunt apreciaţi, lăudaţi de educatori care interacţionează pozitiv cu ei, în timp ce copiii “răi” sunt criticaţi, pedepsiţi şi etichetaţi ca “obraznici”- altfel spus, respinşi.

Există condiţii tipice pentru care copiii primesc afecţiune din partea adulţilor? Răspunsul este: da – există.
“Fii bun”, “Fii cuminte”, “Fii ca celălalt (fratele sau sora ta)”, “Fii recunoscător”, sunt doar câteva dintre cerinţele părinţilor faţă de copiii lor. Comparaţiile sunt  un mod subtil de a respinge o persoană. Când îl compari pe copil cu un alt copil, îi comunici, de fapt, că ai prefera să fie altfel sau să fie altcineva. Când iubirea este condiţionată, comportamentul copilului devine mai important decat persoana lui şi decât relaţia dintre părinte şi copil.
Care sunt consecinţele unei iubiri condiţionate? Ce va acumula copilul, în urma iubirii condiţionate?
Copilul care a primit iubire condiţionată din partea părinţilor va învăţa:
– să se teamă de eşec;
– să evite situaţii noi;
– să se conformeze doar pentru a fi acceptat de cei din jur;
– să îşi ascundă adevaratele dorinţe, preocupări, preferinţe pentru a primi aprobarea celor din jur;
– să dorească să fie ca celălalt, pentru a-i face pe plac părintelui;
– să fie dependent de performanţă (şcolară, socială, etc.).

Asfel, apare raţionamentul copilului: “Nu valorez nimic dacă nu sunt bun, dacă nu obţin cele mai bune rezultate, dacă nu am succes în ceea ce fac, etc.”

Iubirea necondiţionată

Iubirea  necondiţionată este considerată de majoriatea dintre noi un ideal de neatins. Ea presupune să acţionăm şi să reacţionăm în mod deschis faţă de o persoană pe care o iubim fară a fi influentaţi de tiparele noastre obişnuite de percepţie.

În general, meritele şi valoarea persoanei sunt judecate prin prisma comportamentelor sale. Existenţa noastră, însă, începe cu mult înainte să apară comportamentul, ceea ce înseamnă că micuţii sunt iubiţi de către părinţi pentru simplu fapt că ei există. Pe măsură ce copilul creşte, părintele consideră că trebuie să aibă mai multe aşteptări de la el. Dacă aceste aşteptări îi sunt înşelate, atunci furia sau frustrarea îl determină pe părinte să-şi retragă afecţiunea faţă de copil. Comportamentul copilului este modalitatea prin care el explorează lumea, o percepe, sau învaţă despre ea. Emoţiile şi gândurile copilului sunt rezultatul interacţiunii sale cu ceea ce-l înconjoară, de aceea a-l judeca sau a-l pedepsi pentru toate acestea este nederept. Este important să îi explici copilului două lucruri esenţiale:

– valoarea sa ca fiinţă umană nu depinde doar de comportamentul, emoţiile şi gândurile sale;

– copilul are dreptul (libertatea) să simtă, să gândească orice, dar nu are şi libertatea de a face orice, pentru că acţiunile sale care îi rănesc pe cei din jur, sunt sancţionate.

Cum înveţi copilul să fie responsabil, dacă îl iubeşti necondiţionat?
Mulţi părinţi aleg să îşi retragă afecţiunea faţă de copil pentru a-i da anumite “lecţii”: să fie responsabil, să nu mintă, să fie generos, etc. Din acelaşi motiv, comunicarea cu copilul se transformă din dialog în îndrumări, porunci, admonestări, etichetări, etc. Care este alternativa acestora?

–    Dialogul – atunci cand copilul se poartă iresponsabil. De exemplu, atunci când şi-a făcut tema în grabă, întreabă-l ce părere are el însuşi despre temă şi ce crede că va spune profesorul/învăţătorul. Dacă există o relaţie deschisă între părinte şi copil şi dacă acesta nu se teme de tine, va recunoaşte sincer că nici el nu este mulţumit de temă şi că nu a depus suficient efort pentru ea. Arată-i că înţelegi nevoia sa de a se juca sau relaxa, dar că tema este prioritară, trebuie realizată cu atenţie şi că abia apoi se va putea juca. Explică-i faptul că, dacă i-ai permite să se comporte iresponsabil şi să nu suporte nici un fel de consecinţe, te-ai purta ca şi cum nu îl iubeşti.

–    Lauda pentru efortul depus, pentru comportament și nu lauda adresată persoanei. Este preferabil să îi spui copilului “Mulţumesc că m-ai ajutat să fac curat în casă.”, în loc de: “Eşti un copil bun, mă ajuţi când sunt obosit.” Când etichetezi copilul ca bun, inteligent sau cuminte în urma unor anumite comportamente, îi transmiţi că îl apreciezi doar când face anumite acţiuni şi că afecţiunea ta este condiţionată de acestea.

Concluzia: Iubeşte-ţi copilul aşa cum ţi-ai dori tu însuţi să fii iubit.

Psih. Ileana Zărnescu

 

 

Leave a comment »