Academia Parintilor (Pre)ocupati

o initiativa a Scolii Anastasia Popescu si a Gradinitelor Arc-en-Ciel

Cum imi ajut copilul cu probleme de anxietate

1anxietatelacopii_87457

Probabil ca multi dintre parintii care s-au confruntat cu fricile copiilor lor, frici care depasesc normalitatea, au apelat la tot felul de strategii. De regula, parintele apeleaza la solutiile care-i sunt la indemana, dar nu intotdeauna acestea sunt si cele mai utile in aceasta situatie. Vom enumera cateva dintre strategiile la care apeleaza parintele. Unele dintre ele sunt eficiente, altele nu:

  1. Oferiţi incurajari excesive copilului (de exemplu: „Totul va fi bine”).
  2. Spuneţi copilului exact cum sa abordeze situatia.
  3. Empatizaţi cu anxietatea lui, disecand in detaliu ce va sperie şi va face anxios si pe dumneavoastra.
  4. Sunteţi dur cu copilul si nu permiteţi sa evite situatia.
  5.  Nu-l lasaţi sa se confrunte cu situatiile dificile sau nu-i permiteti sa le evite.
  6. Il incurajati sa decida independent cum sa faca fata in mod constructiv anxietatii sale.
  7. Ignorati anxietatea copilului.
  8. Va pierdeti rabdarea.

Tot ceea ce am enumerat mai sus ne poate induce ideea ca este foarte dificil sa fii părintele unui copil ce se poate confrunta foarte des cu frici care depasesc normalitatea. Cu siguranta, asa este si de multe ori simtim ca nimic din ceea ce facem sau spunem nu-l ajuta pe copil.

Mai este nevoie sa ştim ca nu exista metode bune sau gresite in a ne comporta  in aceste situatii. In plus, fiecare copil si fiecare familie este diferita. Totusi, exista anumite lucruri pe care parintii le pot face, pentru a reduce pe termen lung anxietatea pe care o resimte copilul.

In continuare, vom arata care sunt strategiile ce mentin sau contribuie la mentinerea anxietatii copilului:

  1. Oferirea de încurajări excesive (ex: „totul va fi bine” sau „nu trebuie să te temi”). Încurajările sunt o formă de atenţie pozitivă pentru copilul dumneavoastră. Acest lucru înseamnă că, ori de câte ori el devine anxios, încurajându-l, de fapt îi recompensaţi anxietatea.
  2. Oferirea de prea multe indicaţii. Atunci când copilul este anxios, unii părinţi încearcă să preia controlul şi să „dirijeze” copilul. Altfel spus, părintele îi spune ce să facă, cum să se comporte şi ce să spună în situaţia de care îi este teamă, sau chiar va face anumite lucruri în locul copilului.
  3. Părintele permite sau încurajează evitarea. Copilul anxios evită numeroase activităţi, iar părintele permite sau încurajează acest comportament.
  4. Vă pierdeţi răbdarea. Din păcate, este foarte uşor ca părintele să-şi piardă răbdarea, în cazul unui copil anxios. Nimic din ceea ce faceţi sau ce spuneţi nu pare să-l ajute. În situaţia în care părintele îşi pierde răbdarea, este bine ca acesta să ceară ajutorul unui alt adult, care să îl  îndepărteze pe părinte o clipă de această situaţie, pentru a-şi ordona gândurile.

Strategiile eficiente, care reduc anxietatea copilului, sunt:

  1. Recompensarea comportamentului curajos. Recompensele se încadrează în două mari categorii: materiale şi non-materiale. Recompensele materiale sunt cele la care majoritatea dintre noi ne gândim imediat: jucării, premii, etc. Recompensele non-materiale includ: laude, acordarea de atenţie şi interes din partea părintelui. Atenţia parentală este o recompensă extrem de puternică. Pentru a fi eficiente, recompensele trebuie să aibă semnificaţie pentru copil.
  2. Ignorarea comportamenteor nedorite. Acest comportament este, de fapt, reversul strategiei anterioare. Aceasta înseamnă să nu acordaţi atenţie comportamentului anxios al copilului şi să-i acordaţi atenţie (să-l lăudaţi) doar atunci când comportamentul anxios a încetat.
  3. Prevenirea evitării. Evitarea situaţiilor care generează teamă este una dintre principalele cauze ale anxietăţii la copii. Prin evitarea situaţiilor de care se tem, copiii nu învaţă niciodată că pot face faţă anxietăţii, că situaţia nu este cu adevărat periculoasă şi că sunt mai puternici decât credeau.
  4. Cum să comunicaţi eficient, cu empatie. Atunci când se discută cu copilul despre lucrurile care îi provoacă nelinişte, este important ca părintele să-şi exprime empatia şi înţelegerea într-o manieră calmă şi relaxată. Copilul are nevoie să se simtă ascultat, înţeles şi susţinut, însă la fel de important este  ca el să fie încurajat să rezolve constructiv această problemă, în loc să se concentreze pe cât de rău se simte.
  5. Îndemnarea copiilor să facă faţă situaţiilor în mod constructiv. Folosind această strategie, părintele îşi încurajează copilul să găsească soluţii pentru a gestiona în mod constructiv o situaţie care îi provoacă anxietate.
  6. Modelarea comportamnetului curajos. Copiii învaţă să se comporte prin observarea celorlalţi (mai ales a părinţilor). De aceea tot ceea ce face sau spune părintele are o importanţă sporită, pentru că serveşte drept model copilului.

Ce face un părinte atunci când copilul său se sperie? Raspunsul este simplu: „nimic”. Nu este posibil să înlăturăm toată anxietatea copilului. La un moment dat cu toţii ne simţim anxioşi, dar cu toţii trebuie să învăţăm să depăşim momentele respective. Deşi este greu, trebuie să învăţăm să acceptăm că există situaţii în care copiii noştri se simt speriaţi. Partea bună este că putem încerca o serie de lucruri pentru a reduce anxietatea copilului:

– Este nevoie să analizăm ceea ce tocmai a spus copilul; să verificăm dacă tocmai am înţeles problema corect, să empatizăm cu problema lui, dar calm.

– Ne asigurăm că nu preluăm sarcina copilului, ci mai degrabă îl ajutăm să găsească modalităţi proprii de a se simţi mai bine. Este nevoie ca micuţul să se gândească la toate modalităţile posibile pentru a-şi reduce anxietatea, apoi el trebuie lăudat şi valorizat pentru efortul pe care îl face.

– Împreună cu copilul se analizează fiecare idee sau strategie pe care a generat-o copilul, una câte una, şi pentru fiecare el este lăudat.

– Încurajăm copilului să folosească gândirea de tip detectiv (acesta găseşte toate dovezile care au legătură cu gândul îngrijorat).

Toate aceste lucruri nu sunt tocmai simple, dar pentru a putea depăşi aceste momente dificile merită să luptăm alături de copilul nostru.

– psihoterapeut  Ileana Zărnescu

Leave a comment »