Academia Parintilor (Pre)ocupati

o initiativa a Scolii Anastasia Popescu si a Gradinitelor Arc-en-Ciel

Educatie pozitiva. Sfaturi pentru disciplina prescolarilor.

– articol preluat de pe http://www.sfatulparintilor.ro

 Ce faci cand copilul vrea sa se joace cu ceva “interzis”?

Atunci cand ai in casa un copil mic, cel mai sigur mod de a preveni accidentele nu este sa-i spui tot timpul “NU face X”, “NU te duce acolo”, “NU trage de Y”, ci sa iei toate masurile necesare pentru eliminarea “ispitelor”.  Acopera prizele cu dispozitive speciale, pune cablurile astfel incat copiii sa nu ajunga la ele, “ascunde” orice alt obiect care ii pune sanatatea si viata in pericol, astfel incat copilul sa nu se enerveze ca nu se poate juca cu respectivul obiect. Ideal ar fi sa nu existe deloc cuvintele “NU”, “Stai”, “Stop” si sa se foloseasca alternative descriptive. De exemplu, daca cel mic are tendinta de a pune mana pe aragaz in timpul functionarii, in loc sa-i spui “NU pune mana ca te arzi”, “Stai cuminte!” sau “STOP!”, spune-i “E fierbinte!” si ofera-i altceva in schimb, ceva ce “are voie” sa atinga.  In loc sa-i spui copilului “NU atinge”, pune-l sa stea cu mainile la spate, in timp ce se uita la respectivul obiect. In acest fel copilul va invata sa priveasca, sa analizeze orice obiect, fara a fi tentat sa-l atinga. Poti invata, de asemenea, copiii regula “Atinge putin”. Ii inveti cum sa atinga doar cu degetul aratator respectivul obiect, astfel incat sa nu fie tentati sa ia obiectul in mana, dar totusi sa-si satisfaca curiozitatea de a-l atinge. Si in acelasi timp sa le si descrii senzatia: “Vezi, este rece/cald, aspru/fin etc.).

Sunt de asemenea cazuri cand nu este nimic in neregula ca cei mici sa se joace cu ceva “interzis” atat timp cat este supravegheat. Asezi copilul langa tine, si-l lasi sa tina obiectul (de exemplu un telefon sau un radio etc.) in brate, sa-l analizeze. Poti sa-i spui “uite, il atingem usor” si ii si arati ce inseamna “il atingem usor”. Daca, sa zicem, vrea sa atinga cutitul, atunci cea mai buna modalitate este sa-i distragi atentia. “Heei, ia uite, un mar delicios, hai sa-l mancam”. Mai poti sa-i spui “Asta nu este pentru… (numele copilului), asta este pentru mami/tati, sa taie paine” sau “Asta nu este o jucarie, uite aici o jucarie pe care care o poti folosi”. Daca este posibil, ii poti oferi o alternativa “sigura” a obiectului dorit: un cutit de jucarie, un telefon de jucarie etc. Daca este tentat de cartile din biblioteca, ofera-i spatiul lui in biblioteca, unde sa fie in siguranta si de unde isi poate lua propriile carti si/sau jucarii. Ii poti spune “Esti deocamdata prea mic pentru acele carti. Acelea sunt pentru oameni mari, dar uite ai si tu aici, partea ta, locul in care poti sa te joci linistit!”.

Cum il faci sa se opreasca dintr-o activitate care trebuie incheiata?

E ora de culcare sau de masa, insa cel mic continua sa se joace si nu vrea sa se opreasca. Iata o situatie cu care multi dintre parinti se confrunta. Iata ce tactici poti aplica: Incureajeaza copilul sa spuna “pa-pa” obiectelor. “Pa-pa masinuto, e timpul sa merg la culcare” sau “Pa-pa mingiuto, e timpul sa merg la masa. Foloseste o alta jucarie “vorbitoare” care sa-i distraga atentia. Transmite-i un avertisment: “(numele copilului)… peste X minute trebuie sa mancam/sa mergem la culcare”. Pentru un copil mai mare, numaratul pana la 10 functioneaza foarte bine. “Poti sa te mai joci pana numar la 10 si apoi mergem la masa / la culcare etc.”, “Va trebui sa iesi din cada pana termin de numarat pana la 10” etc. Nu e indicat sa mituiesti, insa poti sa-i oferi putin timp petrecut impreuna dupa ce face ce i-ai cerut. De exemplu: “Dupa ce strangi jucariile, vom merge putin in parc” (si-l poti ajuta sa stranga jucariile).

Ce faci cand copilul te loveste sau isi bate fratele/sora etc.?

Cand copilul se manifesta intr-un mod mai violent, primul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa-i explici ca doare atunci cand loveste pe cineva sau vreun animal. Si nu este permis sa lovesti pe cineva. Insa, si aici trebuie sa-i oferi alternativa. “Oamenii nu se lovesc, oamenii se imbratiseaza”, de exemplu. Incearca sa nu exagerezi cand spui “AU”, s-ar putea ca cel mic sa-si inchipuie ca e ceva distractiv si atunci va repeta fapta. Arata-i cum se atinge usor si ce inseamna “usor”. Pe masura ce invata sa vorbeasca, explica-i ca poate atrage atentia prin cuvinte si nu prin lovituri. Invata-l sa spuna “Sunt furios!”, “Sunt ranit!”, sa verbalizeze starile si nu sa le manifeste prin violenta.

Fii un bun exemplu si nu-ti lovi copilul sau nu lovi pe cineva chiar si “in gluma” in fata copilului. De exemplu, daca sotul/sotia a spus ceva amuzant si-l (o) lovesti sau ciupesti spunandu-i “Ce amuzant(a) esti!”, copilul poate primi mesajul ca e ceva cu care se poate juca.

Fii atent ce programe TV urmareste copilul tau, dar si copiii cu care se joaca. Atunci cand face ceva care necesita “perioada de cumintire”, aceasta nu trebuie asociata cu o pedeapsa, ci cu un moment de calmare, de linistire, in care copilul sa-si disipeze energia negativa. Acest lucru poate insemna si ca se poate joaca cu jucaria preferata sau ca poate citi o carte (daca este mai mare). Orice activitate care-i face placere si-l calmeaza este binevenita. Nu-l lasa niciodata sa planga sau sa fie furios. Nu-l lasa niciodata singur daca este speriat. Pe masura ce va creste va invata sa-si controleze singur starile de furie si suparare facand activitati placute, care sa-l calmeze.

Daca copilul continua sa te loveasca, ultima alternativa este sa-l tii in brate pana cand se opreste. Lasa-l sa fie furios, lasa-l sa planga si spune-i ca este normal sa fii din cand in cand si furios, si nervos, dar ca nu este Ok sa loveasca pe cineva ca sa se “calmeze”. Reasigura-l de iubirea ta, imbratiseaza-l tot timpul.

Ce faci cand arunca cu jucariile?

Atunci cand copilul a facut o “pasiune” pentru zgomotul produs de o jucarie cand cade, ideal este sa-i distragi atentia. Pune muzica, dansati impreuna, faceti baloane de sapun si, in acest timp, ascunde jucaria. Mai poti sa-i spui “Masinuta nu se arunca, uite cum se joaca cu masinuta!” si ii exemplifici ce are de facut. Daca loveste mingea cu putere in casa, ii spui: “Mingea se loveste asa afara. In casa se rostogoleste, uite cum”. Tot timpul trebuie sa-i oferi o alternativa pentru a sti ce este permis si ce nu. Daca nu se opreste din aruncat, spune-i ca jucaria se supara si ca va pleca pentru o vreme. Ascunzi jucaria undeva si o mai scoti peste cateva zile. De asemenea, invata copilul sa manifeste prin cuvinte furia si explica-i faptul ca aruncarea lucrurilor la nervi nu este o optiune.

Acestea sunt cateva elemente pe care le poti incerca in cresterea si educarea copilului tau. Pentru unii parinti au functionat, este posibil sa fie bune si pentru tine. Important este ca, indiferent ce face copilul, nevoile lui sa fie pe primul plan. Copilul trebuie sa se simta in siguranta, iubit si respectat.

sursa: http://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/educatie-pozitiva-sfaturi-pentru-disciplina-prescolarilor-situatii-concrete
 

Advertisements
Leave a comment »

Parinti responsabili, parinti implicati in dezvoltarea emotionala a copiilor

Dragi parinti,                                                                                       parintiresponsabili

Pentru ca suntem la inceputul unui nou an scolar si pentru ca orice inceput poate fi mai dificil, ne-am dori sa-l parcurgem impreuna, cu bune, cu mai putin bune, dar formand o echipa pentru ca cei pe care ii iubim – copiii – sa creasca frumos.

Pentru a avea o imagine completa asupra educatiei unui copil, este necesar sa privim cat se poate de atent, atat la ceea ce se intampla in scoala, cat si dincolo de scoala. Este important sa acordam o atentie egala, atat profesorului, cat si parintelui, acesta din urma fiind primul si nelipsitul dascal din viata unui copil. Comportamentul de la scoala al copilului este puternic influentat ce ceea ce se intampla acasa. Daca cei doi (parintele si scoala) nu formeaza o echipa in ceea ce priveste educatia unui copil, rezultatul nu va fi cel asteptat.

Parintii si profesorii trebuie sa isi uneasca fortele si sa formeze parteneriate de lucru. Si unii si ceilalti trebuie sa stie care este diferenta dintre cuvintele care demoralizeaza si cele care dau curaj; dintre cuvintele care incita la confruntare si cele care conduc la cooperare; dintre cuvintele care il pun pe copil in imposibilitatea de a gandi sau de a se concentra si cuvintele care descatuseaza dorinta fireasca de a invata.

Exista o legatura directa intre ceea ce simt copiii si felul in care se comporta. Atunci cand ceea ce simt e corect, se poarta corect. Cum sa-i ajutam sa simta corect? Acceptandu-le sentimentele!

Iata cateva crampeie din pretioasele sfaturi catre parinti si profesori pe care le transmite, prin scrierile, sale psihologul Augusto Cury:

A educa inseamna a calatori spre  lumea celuilalt, fara a patrunde vreodata in ea. Inseamna a folosi ceea ce traim pentru a ne transforma in ceea ce suntem. Cel mai bun educator nu este cel care controleaza, ci cel care elibereaza. Nu este cel care corecteaza comportamente, ci cel care indeamna la reflectie. Nu este cel care care observa ceea ce este tangibil, ci cel care vede invizibilul. Nu este cel care renunta cu usurinta, ci cel care stimuleaza continuu, un nou inceput.[…] Educatorul excelent imbratiseaza, atunci cand toti resping; incurajeaza, cand toti condamna;  ii aplauda pe cei care n-au urcat niciodata pe podium; vibreaza la curajul de a concura, al celor care au ramas pe ultimele locuri. Nu cauta propia sa stralucire, ci se face mic, pentru a-i face mari pe fiii, elevii si colegii sai de serviciu. […] Invatatorul excelent nu este cel care stie mai mult, ci cel care este mai constient de cat nu stie. Nu este cel dornic sa-i invete pe altii, ci cel avid de a invata. Nu este cel care isi declara reusitele, ci cel care isi recunoaste propriile esecuri. Nu este cel care aduna informatii in memorie, ci cel care isi largeste modul de a vedea, de a reactiona si de a fi.

 

Psih. Ileana Zarnescu (psihoterapie cognitiv – comportamentala)

Leave a comment »

De ce tot mai greu se inteleg oamenii astazi?

– Dr. Virgiuliu Gheorghe, bioetician (articol preluat din ziarul “Lumina” nr. 40/2013)

 

images-stories-2013-07-06_virgiliu_gheorghe-134.32835820896x150Observam tot mai mult ca oamenii se inteleg din ce in ce mai greu, fie ca e vorba despre familie, fie de relatiile cu prietenii  sau de serviciu. De fapt, oamenii nu realizeaza ca ceea ce se intampla se datoreaza intr-o masura tot mai mare aparitiei unor grave probleme de comunicare. De ce ne intelegem tot mai greu? Pe ce se bazeaza intelegerea noastra?

Se intemeiaza pe ceea ce avem launtric comun, fie ca dat de constiinta, fie ca de experienta de viata. Nu poti sa impartasesti cuiva ceva ce e complet strain de experienta lui.  Nu intelege! Cand vorbim despre ceva anume, ne intelegem si vorbim despre acelasi lucru tocmai pentru ca avem aceeasi experienta. Sunt doua tipuri de experiente comune. Una ce tine de ceea ce am fost facuti noi, cum suntem construiti noi. De exemplu, cand unui copil ii vorbesti despre un lucru ca e bun sau rau, intelege foarte usor, pentru ca are ceva in el care ii lumineaza acel inteles.  E vorba despre ceva aprioric, cum spunea Kant, categoriile bine-rau, frumos-urat. In psihologie, de la Noam Chomsky incoace, se vorbeste despre niste matrici generatoare, constitutive constiintei noastre care genereaza structurile fundamentale de limbaj si categoriile cognitiv-fundamentale. Deci le avem deja si ele nu fac decat sa se dezvolte prin experienta. Copilul are experienta aceasta a binelui. Stie, simte cand ii spui: “Aia nu e bine!”, el intelege. Deci, in primul rand, experienta comuna care ne favorizeaza intelegerea dintre noi este ceea ce tine de ontologic, de onthos, de cum am fost facuti noi, de ceea ce suntem noi, chip al lui Dumnezeu.

Alt  lucru care ar trebui sa fie comun si sa constituie o punte de intelegere dintre oameni este experienta pe care am avut-o din copilaria noastra si pana in momentul respectivei comunicari. Cu cat aceasta experienta este mai asemanatoare cu a celorlalti, cu atat comunicarea va functiona mai bine. Avem aici o experienta rezultata in urma relatiei noastre cu cei din familie, cu mama, cu tatal, cu bunicii, cu cei din comunitatea in care traim, a relatiei cu natura, cu cartile sau tot ceea ce inseamna educatie si viata din copilaria noastra si pana la maturitate.

Necazul pentru lumea de astazi este ca oamenii au din ce in ce mai putin o experienta cognitiva comuna. Aceasta, pentru ca intre noi si parintii nostri a intervenit cineva, intre noi si lume – natura si ceilalti oameni – s-a interpus ceva si chiar intre noi si noi insine s-a ridicat un zid, iar acesta este ecranul. Din ce in ce mai mult, experienta omului societatii mediatice este configurata televizionar, adica prin televizor si internet. Care este problema?

In momentul in care a aparut televiziunea, justificarea acesteia era aceea ca reflecta realitatea, un fel de oglinda in care se concentreaza ce este mai semnificatv din lumea care ne inconjoara. In timp, insa, cercetatorii  culturii televiziualului constata ca lumea tv sau lumea internetului este intr-o masura foarte mica o reflexie a lumii reale,  si, in cel mai bun caz, un punct de vedere subiectiv privind realitatea. Aceasta cand nu este o pura fictiune. Apare insa un alt fenomen: lumea reala devine din ce in ce mai mult o reflexie a lumii virtuale. Asta pentru ca evenimentele politice se construiesc la televizor si in general un eveniment care nu e reflecat mediatic e ca si cum nu ar exista. Oamenii se imbraca dupa cum vad la televizor, isi alcatuiesc agenda discutiilor cotidiene  tot pe marginea actualitatii mediatice si impartasesc majoritatea parerilor dominate de opinia publica. Astfel ca George Gregner, unul dintre cei mai mari sociologi ai comunicarii din toate timpurile, observa ca daca in trecut oamenii isi construiau imaginea interioara despre lume in baza experientei  din familie, comunitate, biserica si scoala, astazi aceasta imagine este configurata eminamente prin interactiunea cu mass-media. Omul modern, hranindu-se intr-o masura tot mai mare  din izvoarele lumii virtuale, ajunge ca in sangele lui sa circule tot mai mult ideile sau reprezentarile acesteia despre lume.

Si mi se va spunde din nou ca nu este nicio problema, ca lumea a evoluat, incat noua experienta umana e mult mai bogata si mai intensa. Aceste idei si altele asemanatoare se vehiculeaza in retorica justificativa a mediului virtual. Problema fundamentala este aceea ca una este realitatea si alta reprezentarea mai mult sau mai putin fidela a ei. In spatele realitatii, a zidirii, a faptuirii lui Dumnezeu intotdeauna se afla ratiunile prin care acestea sunt tinute in existenta de energiile dumnezeiesti. Acestea, prin impartasire, ne hranesc, ne bucura sufletul, ne dau nadejde, ne motiveaza. Caci prin toate aceste ratiuni simple, natural, mintea omului urca catre izvorul lor, catre Unul Dumnezeu.

In spatele lumii virtuale insa, se afla un conglomerat de reprezentari ale unor multimi de subiecte de constiinta: scenografi, regizori sau autori anonimi de pe internet. Astfel ca experienta omului mediatic, in loc sa afle un numitor comun in zidirea lui Dumnezeu, in ratiunile pe care El le-a pus in creatie, in Adevar, aceasta va fi imprastiata intr-o infinitate de opinii, o adevarata legiune, care reprezinta versiuni individualizate ale adevarului.  Iar unde sunt mai multe adevaruri nu este niciun adevar. Scufundati intr-o lume care nu este reala, cu mintea plina de tot felul de naratiuni, in limbaj duhovnicesc, idoli de gand, pentru omul prizonier al lumii virtuale va fi tot mai dificil sa comunice cu cei de langa el. Problema este una dintre cele mai importante cu care se confrunta si se vor confrunta psihologia si psihoterapia zilelor noastre. Conflictele, divorturile, insingurarea sunt urmarile logice ale pierderii reperului comun, a adevarului pus de Dumnezeu in zidirea sa, ca punct de referinta a comunicarii si intelegerii dintre noi. In acest context, singura solutie pe care o vad este revenirea la relatiile traditionale ale omului cu natura, cu ceilalti oameni si cu Dumnezeu, pazirea mintii in fata bombardamentului informational si, desigur, recuperarea in viata noastra a dimensiunii psihoterapeutice a vietii in Biserica. Experienta Absolutului, a unitatii adevarului in Hristos, este pana la urma cea mai buna terapie a imprastierii in legiunea de naratiuni si opinii care sfasie trupul umanitatii, si chiar al Bisericii lui Hristos in zilele noastre.

Leave a comment »