Academia Parintilor (Pre)ocupati

o initiativa a Scolii Anastasia Popescu si a Gradinitelor Arc-en-Ciel

De ce tot mai greu se inteleg oamenii astazi?

on October 8, 2013

– Dr. Virgiuliu Gheorghe, bioetician (articol preluat din ziarul “Lumina” nr. 40/2013)

 

images-stories-2013-07-06_virgiliu_gheorghe-134.32835820896x150Observam tot mai mult ca oamenii se inteleg din ce in ce mai greu, fie ca e vorba despre familie, fie de relatiile cu prietenii  sau de serviciu. De fapt, oamenii nu realizeaza ca ceea ce se intampla se datoreaza intr-o masura tot mai mare aparitiei unor grave probleme de comunicare. De ce ne intelegem tot mai greu? Pe ce se bazeaza intelegerea noastra?

Se intemeiaza pe ceea ce avem launtric comun, fie ca dat de constiinta, fie ca de experienta de viata. Nu poti sa impartasesti cuiva ceva ce e complet strain de experienta lui.  Nu intelege! Cand vorbim despre ceva anume, ne intelegem si vorbim despre acelasi lucru tocmai pentru ca avem aceeasi experienta. Sunt doua tipuri de experiente comune. Una ce tine de ceea ce am fost facuti noi, cum suntem construiti noi. De exemplu, cand unui copil ii vorbesti despre un lucru ca e bun sau rau, intelege foarte usor, pentru ca are ceva in el care ii lumineaza acel inteles.  E vorba despre ceva aprioric, cum spunea Kant, categoriile bine-rau, frumos-urat. In psihologie, de la Noam Chomsky incoace, se vorbeste despre niste matrici generatoare, constitutive constiintei noastre care genereaza structurile fundamentale de limbaj si categoriile cognitiv-fundamentale. Deci le avem deja si ele nu fac decat sa se dezvolte prin experienta. Copilul are experienta aceasta a binelui. Stie, simte cand ii spui: “Aia nu e bine!”, el intelege. Deci, in primul rand, experienta comuna care ne favorizeaza intelegerea dintre noi este ceea ce tine de ontologic, de onthos, de cum am fost facuti noi, de ceea ce suntem noi, chip al lui Dumnezeu.

Alt  lucru care ar trebui sa fie comun si sa constituie o punte de intelegere dintre oameni este experienta pe care am avut-o din copilaria noastra si pana in momentul respectivei comunicari. Cu cat aceasta experienta este mai asemanatoare cu a celorlalti, cu atat comunicarea va functiona mai bine. Avem aici o experienta rezultata in urma relatiei noastre cu cei din familie, cu mama, cu tatal, cu bunicii, cu cei din comunitatea in care traim, a relatiei cu natura, cu cartile sau tot ceea ce inseamna educatie si viata din copilaria noastra si pana la maturitate.

Necazul pentru lumea de astazi este ca oamenii au din ce in ce mai putin o experienta cognitiva comuna. Aceasta, pentru ca intre noi si parintii nostri a intervenit cineva, intre noi si lume – natura si ceilalti oameni – s-a interpus ceva si chiar intre noi si noi insine s-a ridicat un zid, iar acesta este ecranul. Din ce in ce mai mult, experienta omului societatii mediatice este configurata televizionar, adica prin televizor si internet. Care este problema?

In momentul in care a aparut televiziunea, justificarea acesteia era aceea ca reflecta realitatea, un fel de oglinda in care se concentreaza ce este mai semnificatv din lumea care ne inconjoara. In timp, insa, cercetatorii  culturii televiziualului constata ca lumea tv sau lumea internetului este intr-o masura foarte mica o reflexie a lumii reale,  si, in cel mai bun caz, un punct de vedere subiectiv privind realitatea. Aceasta cand nu este o pura fictiune. Apare insa un alt fenomen: lumea reala devine din ce in ce mai mult o reflexie a lumii virtuale. Asta pentru ca evenimentele politice se construiesc la televizor si in general un eveniment care nu e reflecat mediatic e ca si cum nu ar exista. Oamenii se imbraca dupa cum vad la televizor, isi alcatuiesc agenda discutiilor cotidiene  tot pe marginea actualitatii mediatice si impartasesc majoritatea parerilor dominate de opinia publica. Astfel ca George Gregner, unul dintre cei mai mari sociologi ai comunicarii din toate timpurile, observa ca daca in trecut oamenii isi construiau imaginea interioara despre lume in baza experientei  din familie, comunitate, biserica si scoala, astazi aceasta imagine este configurata eminamente prin interactiunea cu mass-media. Omul modern, hranindu-se intr-o masura tot mai mare  din izvoarele lumii virtuale, ajunge ca in sangele lui sa circule tot mai mult ideile sau reprezentarile acesteia despre lume.

Si mi se va spunde din nou ca nu este nicio problema, ca lumea a evoluat, incat noua experienta umana e mult mai bogata si mai intensa. Aceste idei si altele asemanatoare se vehiculeaza in retorica justificativa a mediului virtual. Problema fundamentala este aceea ca una este realitatea si alta reprezentarea mai mult sau mai putin fidela a ei. In spatele realitatii, a zidirii, a faptuirii lui Dumnezeu intotdeauna se afla ratiunile prin care acestea sunt tinute in existenta de energiile dumnezeiesti. Acestea, prin impartasire, ne hranesc, ne bucura sufletul, ne dau nadejde, ne motiveaza. Caci prin toate aceste ratiuni simple, natural, mintea omului urca catre izvorul lor, catre Unul Dumnezeu.

In spatele lumii virtuale insa, se afla un conglomerat de reprezentari ale unor multimi de subiecte de constiinta: scenografi, regizori sau autori anonimi de pe internet. Astfel ca experienta omului mediatic, in loc sa afle un numitor comun in zidirea lui Dumnezeu, in ratiunile pe care El le-a pus in creatie, in Adevar, aceasta va fi imprastiata intr-o infinitate de opinii, o adevarata legiune, care reprezinta versiuni individualizate ale adevarului.  Iar unde sunt mai multe adevaruri nu este niciun adevar. Scufundati intr-o lume care nu este reala, cu mintea plina de tot felul de naratiuni, in limbaj duhovnicesc, idoli de gand, pentru omul prizonier al lumii virtuale va fi tot mai dificil sa comunice cu cei de langa el. Problema este una dintre cele mai importante cu care se confrunta si se vor confrunta psihologia si psihoterapia zilelor noastre. Conflictele, divorturile, insingurarea sunt urmarile logice ale pierderii reperului comun, a adevarului pus de Dumnezeu in zidirea sa, ca punct de referinta a comunicarii si intelegerii dintre noi. In acest context, singura solutie pe care o vad este revenirea la relatiile traditionale ale omului cu natura, cu ceilalti oameni si cu Dumnezeu, pazirea mintii in fata bombardamentului informational si, desigur, recuperarea in viata noastra a dimensiunii psihoterapeutice a vietii in Biserica. Experienta Absolutului, a unitatii adevarului in Hristos, este pana la urma cea mai buna terapie a imprastierii in legiunea de naratiuni si opinii care sfasie trupul umanitatii, si chiar al Bisericii lui Hristos in zilele noastre.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: