Academia Parintilor (Pre)ocupati

o initiativa a Scolii Anastasia Popescu si a Gradinitelor Arc-en-Ciel

Ratiunea valorilor in educatie

FlorinMicujpg

prof. Florin Micu

  • articol preluat din ziarul “Lumina”

Asistam astazi la o adevarata bulversare a valorilor sociale, dar mai ales educationale. Cresterea exponentiala a informatiilor, dar si a mijloacelor de comunicare tehnologice obliga la o schimbare de paradigma in ceea ce priveste efortul de formare a tinerei generatii. Prin educatie poate fi schimbat modul de reflectie asupra vietii, asupra lumii, asupra timpului pe care il traversam pe pamant.

Din nefericire, toate incercarile de imbunatatire si adaptare a educatiei la noile realitati si‑au dovedit limitele, provocand valuri de nemultumire sau drame individuale.

Un prim aspect educational este legat de ruptura interna intre stiinta si formarea personalitatii. Scoala, prin curriculumul ei, accentueaza mult prea mult rolul stiintei in detrimentul formarii personalitatii, si mai ales a devenirii sale. Stiinta, se stie, are o dinamica uluitoare, fapt care poate contrasta cu evolutia si dezvoltarea personalitatii umane. Uzura morala a stiintei este o realitate, iar ignorarea acestui adevar nu face decat sa mitizeze sau sa ideologizeze rolul stiintei in constiinta colectiva.

Un al doilea aspect al problemei se refera la ignorarea dimensiunii spirituale si morale in cresterea si educarea tinerei generatii. Defalcarea cunoasterii intr‑o structura curriculara hiperspecializata pe discipline (de cele mai multe ori depasita ca ratiune didactica) de inspiratie iluminista face ca tanarul sa nu poata intelege rostul sau in marele angrenaj al existentei. Mai concret spus, cel care nu‑si cunoaste radacinile spirituale si culturale va trai intr‑o permanenta dezorientare axiologica. Inca din Antichitatea crestina gasim referinte speciale la Sfintii Parinti asupra preluarii unor idei din cultura pagana.

Astfel, Sfantul Vasile cel Mare a indemnat la crearea unei simbioze intre traditia clasica si cea crestina atunci cand este abordata problema tinerei generatii.

Clement Alexandrinul considera ca filosofia antica a fost un pedagog catre Hristos. Arhiepiscopul Cezareei Capadociei in tratatul sau Catre tineri. Despre felul in care se poate avea folos de pe urma literaturii grecesti considera ca telul ultim al invataturii este pregatirea pentru dobandirea vietii vesnice prin virtuti formate pe pamant.

Pentru Sfantul Vasile cel Mare cultura si stiinta Antichitatii trebuie folosite cu grija fiindca pot contribui in mod substantial la intelegerea Scripturilor, premisa a formarii virtutilor si a dobandirii vietii vesnice. Studiul literaturii si filosofiei antice trebuie vazut ca o treapta catre inaltimea adevarului divin.

Acelasi Sfant Parinte indeamna tinerii sa culeaga precum albinele invataturile care‑i vor ajuta in viata, in mod special cele conforme cu invataturile Scripturii: „Astfel vom primi acele opere care sunt temelii ale binelui. Si, de vreme ce faptele vrednice ale vechilor intelepti antici s‑au pastrat, fie prin inlantuirea amintirii pana la noi, fie pazite in operele poetilor ori prozatorilor, sa nu ne lipsim de folosul cuprins in ele.”

La o radiografie imediata a realitatilor educationale constatam ca tinerii de astazi sunt victimele ignorantei, indiferentei, ale lipsei de cunostinte, ale lucrurilor care ii indeparteaza de la temeiul unei vieti virtuoase, morale. Nici vorba sa urmeze principiile sau sfaturile recomandate de Sfantul Vasile cel Mare din tezaurul literaturii profane, cum erau in vremea aceea Homer, Hesiod, Pitagora, Platon, Socrate, Aristotel si multi altii. Aplicarea acestui principiu pentru tanara generatie inseamna cercetarea si aprofundarea culturii si filosofiei moderne.

Pedagogia romaneasca trebuie sa se reintoarca la vechile principii si scopuri educationale atat de bine enuntate de marele pedagog Stefan Barsanescu, care afirma ca pedagogia trebuie sa urmeze calea culturii si nu a stiintei formale, adica sa slujeasca valorilor fundamentale ale umanitatii, bine, frumos, adevar, dreptate, si nu unor structuri psiholingvistice bazate pe stereotipii si prejudecati.

In acest sens este nevoie ca simbioza dintre cultura laica si cea religioasa sa devina temelia formarii morale si culturale a personalitatii tanarului. Atat timp cat educatia are in vedere o formare cognitiva si stiintifica si o ignorare a dimensiunii spirituale, tanarul va trai sentimentul unei neimpliniri sufletesti, al unei nevoi inscrise in adancurile sale din creatia sa. Consideram oportuna o valorizare intrinseca a traditiei, a mostenirii culturale. Crearea unui mediu de adaptare a copilului la traditia culturala si spirituala a comunitatii in care s‑a nascut si a crescut reprezinta un model educational autentic, generator de identitate, dar si de alteritate sanatoasa.

Integrarea tanarului in spatiul traditiei si spiritualitatii presupune o achizitie de valori, sentimente, convingeri care odata internalizate vor rodi, vor fi transmise nu atat sub forma istorica, cat mai ales sub forma trairii spirituale.

Noul model educational are in vedere o abordare dinamica a traditiei sub forma ei vie. Copilul va intra in contact nu numai cu informatiile didactice asupra trecutului, ci cu sentimentul de continuitate a valorilor comune, de intelegere a unui mod de viata a parintilor sau a generatiilor care i‑au premers. Un astfel de exercitiu educational va oferi ocazia tanarului sa se cunoasca pe sine mult mai bine, sa‑si constientizeze anumite comportamente sau moduri de interpretare a realitatii.

Prin educatie copilul va avea constiinta identitatii culturale a comunitatii, sa se simta mostenitor al acestui tezaur predat de parintii sai.

Omul este singura fiinta din univers care are constiinta nevoii de educatie, unde educatia exprima gandul ca omul este ceea ce devine si devine ceea ce este, mai concret, prin educatie sunt activate potentialitatile umane, iar pe de alta parte, omul este constient de ratiunea valorilor fiintei umane create de Dumnezeu.

 

Advertisements
Leave a comment »

Dragi parinti, e greu ca scoala sa va mai educe copiii, cand acasa vi-i educa televizorul

copii+tv

Ruxandra Cioc

– articol preluat de pe www.republica.ro

Propunerea de reforma in invatamantul romanesc a facut sa reizbucneasca aprinsele dezbateri pe tema scolii. In pozitionarea noastra vizavi de aceasta problema, invit la o discutie care sa porneasca de la o cunoastere realista a scolii, refuzand tratarea superficiala sau cuvintele mari.

Va voi prezenta punctul de vedere al unei persoane care nu are alta pasiune mai acaparanta decat aceea de a incerca sa faca educatie. Un argument care imi permite sa afirm ca mediul scolii mi-e bine cunoscut e acela ca am predat in mai multe scoli, de la unele centrale, la altele marginase, si am trecut atat prin sistemul de stat, cat si prin cel al scolii private. In prezent, as putea constitui obiect de experiment pedagogic, prin discrepanta incadrarii, deoarece predau la doua clase dintr-un liceu top 3 al Capitalei (o micro-universitate adolescentina), insa baza si majoritatea orelor le am la o mica scoala gimnaziala de cartier.

Deci cand vorbesc despre elevi, nu am in minte un model elitist. Ma intereseaza elevul la modul general, copilul acela pe care il trimitem la scoala cu un ghiozdan care-i rupe spatele si care se asaza in banca pentru ca e curios, creativ, vrea sa invete si crede ca merita sa stea acolo. Nu il trimitem la scoala pentru ca nu avem baby-sitter sau modalitate de umplere a timpului, ci pentru ca avem asteptari de la scoala ca il va educa, ca ii va intari sistemul de gandire, ca ii va incuraja creativitatea si il va pregati pentru viitor.

 

Mai intai as spune ca, intr-o dezbatere, conflictele izbucnesc din pricina unei intelegeri diferite a termenilor. Este cazul ilustrat si in iluzia optica denumita rata lui Wittgenstein, prin care filosoful german arata, alegoric, doua moduri de a vedea si a gandi. Privind spre dreapta, se contureaza un cap de iepure, dar concentrand privirea spre stanga, ne apare un cap de rata. Doua persoane pot recepta lucruri cu totul diferite, in functie de directia in care privesc. La fel, e foarte important sa definim ce asteptari avem de la scoala. Dinspre ce directie privim? Ce asteptari avem? De ordin strict cognitiv? De ordin moral? De ordin social?

Putem experimenta la nesfarsit, rezultatul va fi unul modest pentru ca scoala e un educator de mana a treia. Azi primul rang e detinut de internet si televiziune, al doilea de familie si al treilea de scoala.

Daca principala noastra asteptare este ca scoala sa dea oameni civilizati si daca ne vom tot uita in societate pentru a masura aceste rezultate, atunci vom fi mereu nemultumiti. Si avand definit acest barometru social, desigur ca vom fi dezamagiti si vom tot reforma (fiecare ministru anulandu-l pe celalalt), poate-poate vom obtine acel cetatean civilizat, empatic, tolerant si moral pe care ni-l dorim. Inutil. Putem experimenta la nesfarsit, rezultatul va fi unul modest pentru ca scoala e un educator de mana a treia. Azi primul rang e detinut de internet si televiziune, al doilea de familie si al treilea de scoala. Iar distanta dintre primul loc si al doilea este colosala. Influenta familiei a scazut nebanuit de mult, lucru pe care parintii il afla, de regula, cu maxima surprindere, tarziu.

 

Azi multi copii nu mai sunt oglinda parintilor, ci oglinda modelelor de la TV

Ca diriginta, am intalnit multi parinti foarte rezonabili, oameni civilizati si validati social, dar copiii lor isi luasera setul de valori din cu totul alte parti decat din familie. Azi multi copii nu mai sunt oglinda parintilor, ci oglinda modelelor pe care si le iau din cultura media ori din anturaj. De unde si drama la care, cu ochii in lacrimi, parintii ii fac adesea partasi pe diriginti. Desigur, este pana la urma vina parintilor ca permit aceasta expunere excesiva la alte medii (virtuale sau de anturaj) carora le deleaga, involuntar, sarcina educarii copilului. Fiind realisti, vom intelege ca scoala are cel mult un efect ameliorativ, dupa viitura naprasnica de violenta si vulgaritate care trece, de regula, peste mintile elevilor. Minti atat de gingase! Nu vreau ca acest adjectiv sa sune siropos, dar nu ar trebui sa avem de nimic mai multa grija amestecata cu respect, ca de gingasia acestor suflete.

In schimb, de la gradinita le permitem expunerea la filmulete (de grafica exceptionala, de acord) in care trupuri umane sunt facute zob, iar decorul este invadat de monstri, razboaie, peisaje apocaliptice. Ca detaliu lingvistic neasteptat (prin natura meseriei rezonez la aspectul lingvistic), desenele animate au dus si la recuperarea unor termeni altfel usor invechiti. Auzeam printre copii mai mici, rostita apasat, jignirea „nemernicule!”. Cine mai foloseste astazi acest cuvant, in afara de acea voce care dubleaza desenele animate si care incearca sa gaseasca traduceri eufemistice? De la groapa de nisip din parc s-ar putea strange material pentru o teza de doctorat in lingvistica. De exemplu, aici se pot auzi chemari de tipul „Hei, amice, vino sa ne jucam!”, cu o fidela ritmare de Disney channel si cu reinvierea acelui caragialian „amice”. Oricum, ce am ilustrat mai sus apare ca minim pericol. Sa privim spre adolescenta, unde cu greu mesajul scolii (si al familiei) mai este acceptat de elevi, interesati extrem de mult de aspect fizic (aceeasi presiune media si de grup), epatare financiara, divertisment, recompensa imediata. Foarte multi dintre copiii nostri au scopuri imediate si nesemnificative, iar daca mai invata, o fac de regula pentru recompense rapide (nota), fiindu-le greu sa priveasca intr-un viitor indepartat, greu sa inteleaga ca invata pentru urmatorul ciclu de invatamant sau pentru integrarea lor profesionala. Ei devin niste copii care nu isi mai contureaza astfel de sperante, pentru ca societatea le ofera permanent modele de oameni care au reusit in absenta scolii si a educatiei, in general. Multi dintre copiii nostri au suspendat cu totul aceste proiectii despre ei insisi ca adulti integrati in viata profesionala. Sunt interesati doar de prezent, de la care cer in principal divertisment si pozitionare favorabila in anturaj. Iar cand mai au totusi planuri de termen lung, multi se viseaza programatori de jocuri video, cantareti, actori, dansatori de succes (fara sa realizeze ca in bransa artistilor pe care ei ii admira si urmaresc asiduu se patrunde totusi foarte greu si circumstantial, la noroc).

 

Daca familia nu intervine, asumandu-și sarcina educarii, ci o deleaga televizorului, atunci mare lucru nu mai e de facut. Este o inegalitate totala de forte, amintind doar faptul ca discursul profesorului nu poate fi niciodata la fel de seducator și persuasiv ca discursul ecranului. Atunci in zadar vrem sa transferam in seama școlii sarcina educarii copilului. In aceasta triada cu mare joc de forte, cultura media-familie-școala, se stabilesc coalizari diferite, de la caz la caz. In principiu, familia și școala ar trebui sa fie aliate. Uneori, familia se opune vehement școlii, din varii motive (contestarea profesionalismului cadrului didactic, nemultumiri legate de evaluare, de volum de munca la teme etc), dar exista și marele pericol sa se intample și invers, ca școala sa devina dușmana familiei, cand continuturile programelor contravin principiilor de moralitate și educatie predate in familie. Consider ca pe acest delicat teritoriu s-a inaintat rareori in istorie (și ar fi bine sa nu repetam greșeala) prin transferarea catre școala a unei agende politice. (vezi predarea comunismului marxist in școala romaneasca).

In dorinta aceasta de a reforma școala, trebuie sa cantarim rational, privind foarte atent spre realitatea concreta a școlii. Problema care se ridica acum este aceea ca, incercand sa il recuperam pe elevul dezinteresat și necivilizat, vom distruge elevii interesati, care vor ieși din școala mult mai slab pregatiti decat ies azi. Elevul dezinteresat oricum nu va fi sedus de o noua programa, oricat am incerca sa o simplificam, sa o cosmetizam și sa o modernizam, pentru ca acel elev este produsul fasonat de societatea de consum și de anturaj, in conditiile in care familia lui a abdicat, din naivitate sau lipsa de timp, din sarcina de a-l educa. Elevul dezinteresat poate fi un elev cu o inteligenta foarte ridicata, dar care are definite alte scopuri și are alta motivatie. Mi se pare o dovada de realism și ratiune ca profesorul sa inteleaga ca exista zone unde competenta lui se oprește. Sunt date pe care școala este in imposibilitatea de a le modifica (mediul social al elevului, familia, optiunea de petrecere a timpului extra-școlar etc). Desigur, ca profesor dedicat (nu am cunoscut alt gen in cei zece ani de cand predau, pentru ca numai atașamentul fata de copii te poate tine aici), nu vei renunta niciodata la a incerca masuri de ameliorare și la a lupta pentru o cat de mica schimbare pozitiva.

Solutia? Dupa critica, ar trebui sa incerc și o minima conturare de scenariu optimist. Desigur, bajbai eu insami in acest delicat domeniu care este educatia, deci nu imi permit sa dau judecati definitive. O inteleapta vorba romaneasca afirma, aproximativ, ca cizmarul are in picioare ghetele rupte, iar invatatorul are acasa copii needucati. E o temere proprie. Așadar, noi inșine ne marturisim neputintele. Aș zice insa ca familia trebuie sa iși recupereze locul pierdut și sa faca educatie, nelasand-o pe seama tabletei și nici macar pe seama școlii. Iar, in ceea ce ne privește, aș spune ca e necesar sa avem un cadru legal care sa ne lase sa ne facem treaba, o programa profesionista și cinstita (fara scopuri ascunse) și o ierarhie de control care sa ne ajute sa progresam. Asta inseamna ca trebuie valorificata resursa umana, pentru ca omul sfintește locul. Poate nu ar fi rau sa se investeasca in continua perfectionare, prin cursuri (gratuite și profesioniste), carti, permise la muzee (in Franta profesorii au intrare gratuita la orice obiectiv cultural), abonamente decontate la reviste de specialitate, vizite educative in școli-pilot etc. Si, mai ales, poate nu ar fi rau ca societatea sa se socoteasca in aceeași tabara cu profesorii, daca nu pentru rezultatele lor, atunci macar pentru dedicare. In cancelariile prin care am trecut, am intalnit multi profesori. Cu metodele unora am simtit ca nu rezonez, dar nu am cunoscut niciunul care sa nu fie dedicat meseriei și copiilor.

Dar, de fapt, aici este marea problema, a metodei de predare, nu a programei și a planurilor cadru! Pentru ca sunt multe de spus, voi incerca sa revin cu un articol in care sa expun parerile mele și ale unora dintre colegi in privinta metodelor de predare.

 

 

Leave a comment »