Academia Parintilor (Pre)ocupati

o initiativa a Scolii Anastasia Popescu si a Gradinitelor Arc-en-Ciel

Antiparenting – Savatie Bastovoi

savatie

Academia Parintilor (Pre)ocupati  va propune cateva ganduri asternute de pr. Savatie Bastovoi in volumul sau, ”Antiparenting – sensul pierdut al paternitatii”:

“Majoritatea adultilor vorbesc despre copilarie de parca ei n-ar fi fost niciodata copii.[…]
Cel mai important lucru pe care l-am invatat de la parintii mei este ca un copil trebuie sa fie bun, priceput si modest. Talentele trebuie dezvoltate si respectate. Oamenii care se pricep la ceva sint demni de admiratie si e bine sa invatam de la ei. Cititul si exercitiul stau la baza priceperii.”

Iată modelul în care parintele a fost crescut:
”Daca un copil citeste, picteaza sau croseteaza, el nu trebuie intrerupt – toti ceilalti trebuie sa-i ofere conditii pentru studiu.[…] Suportul e obligatoriu. Baietii trebuie sa fie puternici si priceputi, fetele frumoase si cuminti. Apara-i pe cei slabi, fii darnic si marinimos. Nu ride de saraci si de bolnavi. Santajul, minciuna, frica, invidia, zgircenia si laudarosenia sint lucruri rusinoase.”
”Eu fac diferenta intre un om infrint si un om care a suferit o infringere. Exista oameni care, desi au trecut prin multe infringeri, totusi nu s-au frint. Dar sint si oameni care s-au frint dupa prima infringere. De fapt, experienta arata ca cel care nu s-a frint din prima are toate sansele sa nu se fringa niciodata.”
Leave a comment »

Copiii nu ar trebui sa detina telefoane inteligente pana la varsta de 12 ani

copiltableta

sursa:

http://m.romanialibera.ro/societate/sanatate/copiii-nu-ar-trebui-sa-detina-telefoane-inteligente-pana-la-varsta-de-12-ani–dependenta-de-tehnologie-ajunge-sa-fie-tratata-la-psihiatrie–3000-de-cazuri-intr-un-singur-spital-446821

Copiii nu ar trebui să dețină telefoane inteligente până la vârsta de 12 ani. Dependența de tehnologie ajunge să fie tratată la Psihiatrie. 3000 de cazuri într-un singur spital.

Medicii trag un semnal de alarmă: de la un an la altul creşte numărul copiilor români dependenţi de tehnologie, care au nevoie de tratament de specialitate.

 

De exemplu, numai la Spitalul Universitar de Psihiatrie din Iaşi, într-un singur an, au fost internaţi peste 3000 de copii cu tulburări emoţionale şi de comportament provocate de utilizarea excesivă a tabletelor şi telefoanelor inteligente.

Andrei este unul dintre pacienții internați la Spitalul Universitar de Psihiatrie din Iași. A ajuns aici din cauza jocurilor pe calculator. Stătea zile şi nopti la Internet Cafe. Trei luni a lipsit de la școală.

Pentru Andrei și pentru ceilalți copii dependenți de tehnologie, tratamentul e de lungă durată. Izolați de familie, sunt învățați să deseneze, să citească, să se joace în aer liber.

Adriana Panaitescu, medic neuropsihiatrie infantilă, Spitalul Socola, Iași: “Decondiționarea se face doar prin măsuri care uneori sunt foarte neplăcute pacientului. E o suferință sevrajul.”

Până la vârsta de 12 ani, copiii NU ar trebui să aibă acces la telefoane inteligente și tablete, atrag atenția specialiștii. Prea mult timp petrecut în fața ecranelor îi face pe cei mici agitaţi și impulsivi. Ei se izolează, apar tulburări de somn şi de alimentaţie.

Florentina Căuia,  psiholog: “Putem evita aceste traumatisme pe viața – pentru că asta sunt – dacă facem totul cu măsură. Cumpăram ce trebuie pentru vârstele copilului.”

Medicii îi avertizează pe părinți că dependența de tehnologie a copiilor se poate trata numai în spital.

– de Mihai Diac (Romania Libera)

Iata aici o emisiune importanta pe aceeasi tema, la Trinitas Tv:

Leave a comment »

Viata e grea, dar poate fi si frumoasa, cateodata…

mama_si_copilul

 

 

sursa: https://www.literaturadeazi.ro/panoramic/viata-e-grea-dar-poate-fi-si-frumoasa-cateodata

 

“Pentru o viata sanatoasa, consumati zilnic fructe si legume.’’

Pentru o viata sanatoasa, consumati zilnic minimum 2 litri de lichide.”

Pentru o viata sanatoasă, faceti miscare cel putin 30 de minute in fiecare zi.”

Pentru o viata sanatoasa, respectati mesele principale ale zilei”;

Pentru sanatatea dumneavoastra evitati excesul de sare, zahar si grasimi.

Cam astea erau frazele pe care le auzeam tot timpul in finalul fiecărui calup de publicitate de la posturile de radio fixate pe aparatul vorbitor din masina. Pe drumurile patriei, asteptand ca reclamele sa se incheie o dată, imi ramaneau, fara sa vreau, in minte aceste fraze „pline de sanatate” si de povete, mai mult sau mai putin intelepte. Fireste ca nu consideram ca ar trebui luate in seama.

Apoi am facut o pauza relativ lunga de drumuri. De curand, insa, am avut parte din nou de ele. Dar nu si de indemnurile de mai sus.

Ceea ce am auzit acum era dintr-un cu totul alt registru, mult mai grav, mult mai responsabil si raspundea multor intrebări (retorice?) pe care mi le pusesem in ultima vreme, după diferite discutii cu profesori sau parinti.

Mesajul a fost: „Pentru sanatatea emotionala a copilului dumneavoastra, petreceti cat mai mult timp cu el.Iar pe acesta l-am retinut. Si m-a socat.

Dintr-o epocă de trista amintire (ca să folosesc un termen cunoscut si folosit atat ironic, cat si serios), „decreteii” au ramas relativ nostalgici dupa felul in care-si petreceau timpul liber si vacantele (uneori, prea lungi). Pe langă faptul ca se lauda ca, pe atunci, beau apa de la toate cismelele, ca nu ii punea nimeni sa poarte casca si genunchere cand se dadeau cu bicicleta sau cu trotineta, ca zburau pe tobogane chiar daca pe jos, in locurile de joacă, era ciment, ei isi aduc aminte cat se saturasera sa tot stea cu parintii, cat de mult le placea in tabere, chiar daca erau cu specific pionieresc, deoarece asa puteau sa se simta (mai) liberi. Pentru ca parintii lor chiar isi petreceau timpul cu ei. Nu considerau, de exemplu, ca daca au 15 ani, sunt deja mari si… „ia sa ma mai bucur si eu de viata ca am stat suficient cu copiii!”. Dar, mai ales, nu era o corvoada pentru ei.

Spuneam mai sus ca am avut multe discutii cu profesori si parinti. Primii se plang de agitatia elevilor, de lipsa lor de concentrare, de faptul ca nu mai citesc, ca nu sunt interesati de absolut nimic, ca sunt obraznici si greu de suportat. Nu toti, dar multi dintre ei. Profesorii buni, insa, remarcau dorinta copiilor de tandrete, de discutii, de ocrotire, de punere in valoare, de explicatii amanuntite ale fiecarui fenomen sau sentiment.

Iar parintii… Ei, aici era (si este) o problema. Pe de o parte, parintii au pretentii foarte mari. De ce copilul meu a luat 7 la lucrare? Nu puteti sa-i dati 10?” Iar pe de alta parte ei sunt, desigur, foarte ocupati. Sa produca bani, sa aiba succes in cariera, sa se afirme stand la serviciu cat mai mult timp… „De-aia i-am înscris la scoala privata si dau o groaza de bani acolo – sa se ocupe de el.” Revin seara acasa, după ce-si culeg odraslele de pe la vreun after school, si sunt extrem de obositi. Nu au chef sau timp sa asculte „povestile fara sens” ale copiilor – nici despre scoala (ce nota ai luat?), nici despre colegi, nici despre baiatul sau fata care le e drag/a, chiar dacă (sau tocmai pentru ca) au 5 ani. Le-au cumparat laptop, tableta, smartphone – „ia, joaca-te cu ele, mama, ca eu sunt obosita si n-am chef de prostiile tale”. Iar ei stau cu ochii in device-uri, firește. E interesant, le ofera o lume… Si totusi…

Apoi vin vacantele. „Vai, draga, am fost in concediu cu ala mic si am venit mai obosita decat am plecat. Trebuie sa mergem cateva zile doar noi doi, sa simt si eu ca respir. Sa nu ma mai bata nimeni la cap in permanenta.” Iar aceasta fraza am auzit-o nu de-acum, ci de foarte, foarte multi ani. Chiar de pe vremea cand multinationalele nu poposira incă pe meleagurile noastre sau erau foarte slab reprezentate.

Fireste, exista multi „teoreticieni” ai relatiilor parinti-copii in toată lumea. Unii sunt specializati, iar altii sunt, pur si simplu, atotstiutori de felul lor. Cei mai multi dintre ei explica doct cat e de bine sa-ti lași copilul singur, sa se descurce, sa nu fie legat de fusta mamei (sau de pantalonii tatalui, după caz) etc. etc. Pedagogi desavarsiti dau lectii, de fapt, despre cum sa stai cat mai departe de copilul propriu pentru a fi mai usor de manipulat sau cine-stie din ce alte motive.

Nu sunt „de moda veche”, nu sustin ca trebuie sa-i sufli in ceafa copilului, dar cred ca e nevoie sa fii acolo, langa el, de cate ori este nevoie, si nu numai. Avem putine constante in viata, iar exemplele de urmat sunt si mai reduse. De aceea, un parinte, prin tot ceea ce poate insemna un model, este binevenit (si indicat) in formarea personalitatii aceluia caruia i-a dat viata. Copilul nu citeste? Intreaba-te daca te-a vazut vreodata citind sau vorbind despre vreo carte. Copilul nu e politicos? Gandeste-te daca i-ai spus vreodata care sunt regulile de „supravietuire” în lumea dezlantuita. Copilul e permanent nelinistit? Adu-ti aminte cand l-ai mangaiat ultima data, soptindu-i incet, la ureche, ca viata e grea, dar poate fi si frumoasa, cateodată.

Nu e asa de important sa-i dezvolti spiritul competitiv – se vor gasi destui care sa faca asta. Tu trebuie (da, trebuie!) sa-i dai incredere. Sa stie ca, indiferent ce se va-ntampla, cineva va fi langa el sa-i asculte povestile, framantarile specifice varstei, prostiile. Sa-l incurajeze. Sa rada si sa planga cu el.

In zilele noastre, exista, desigur, multe probleme, iar acum nu ma refer la cele despre supraviețuire. Unde ne facem vacantele, ce fel de masina sau laptop avem, ce naționalitate sa aiba bona, care sa fie limba de studiu la liceul pe care-l va urma fiul sau fiica, la ce facultate (din strainatate, obligatoriu) sa studieze urmasul. Si multe altele, din aceeasi categorie. Uitand, de cele mai multe ori, ca el/ea este un OM. Iar oamenii au nevoie de dragoste, de intelegere, de prietenie, de conversatie, de sprijin. Si de amintiri. Pentru ca noi, la un moment dat, nu vom mai fi, iar ei, copiii nostri, vor ramane (aproape) singuri pe lume. Si chiar daca vor lacrima, momentele petrecute cu mama si cu tata vor fi, poate, cele mai valoroase, cele la care se vor intoarce cand vor voi sa zambeasca, sa planga sau sa caute o explicatie pentru cele mai banale clipe ale existentei. Iar daca nu le vor gasi, vor fi si mai singuri, si mai goi, si mai tristi.

E foarte greu sa fii parinte. Cel mai greu, de fapt. Iar daca, intr-o clipa de pasiune sau nebunie, v-ati asumat acest rol, nu-l jucati prost. Sunteti actorul principal, scenaristul si, in acelasi timp, si regizorul. Este singurul spectacol unde lipsa de talent este fatala. Iar „a doua reprezentatie” nu va mai avea loc.

Pentru sanatatea emotionala a copilului dumneavoastra, petreceti cat mai mult timp cu el.

Odilia Rosianu – redactor sef Literatura de azi (www.literaturadeazi.ro)

Leave a comment »