Academia Parintilor (Pre)ocupati

o initiativa a Scolii Anastasia Popescu si a Gradinitelor Arc-en-Ciel

Viata e grea, dar poate fi si frumoasa, cateodata…

on April 15, 2017

mama_si_copilul

 

 

sursa: https://www.literaturadeazi.ro/panoramic/viata-e-grea-dar-poate-fi-si-frumoasa-cateodata

 

“Pentru o viata sanatoasa, consumati zilnic fructe si legume.’’

Pentru o viata sanatoasa, consumati zilnic minimum 2 litri de lichide.”

Pentru o viata sanatoasă, faceti miscare cel putin 30 de minute in fiecare zi.”

Pentru o viata sanatoasa, respectati mesele principale ale zilei”;

Pentru sanatatea dumneavoastra evitati excesul de sare, zahar si grasimi.

Cam astea erau frazele pe care le auzeam tot timpul in finalul fiecărui calup de publicitate de la posturile de radio fixate pe aparatul vorbitor din masina. Pe drumurile patriei, asteptand ca reclamele sa se incheie o dată, imi ramaneau, fara sa vreau, in minte aceste fraze „pline de sanatate” si de povete, mai mult sau mai putin intelepte. Fireste ca nu consideram ca ar trebui luate in seama.

Apoi am facut o pauza relativ lunga de drumuri. De curand, insa, am avut parte din nou de ele. Dar nu si de indemnurile de mai sus.

Ceea ce am auzit acum era dintr-un cu totul alt registru, mult mai grav, mult mai responsabil si raspundea multor intrebări (retorice?) pe care mi le pusesem in ultima vreme, după diferite discutii cu profesori sau parinti.

Mesajul a fost: „Pentru sanatatea emotionala a copilului dumneavoastra, petreceti cat mai mult timp cu el.Iar pe acesta l-am retinut. Si m-a socat.

Dintr-o epocă de trista amintire (ca să folosesc un termen cunoscut si folosit atat ironic, cat si serios), „decreteii” au ramas relativ nostalgici dupa felul in care-si petreceau timpul liber si vacantele (uneori, prea lungi). Pe langă faptul ca se lauda ca, pe atunci, beau apa de la toate cismelele, ca nu ii punea nimeni sa poarte casca si genunchere cand se dadeau cu bicicleta sau cu trotineta, ca zburau pe tobogane chiar daca pe jos, in locurile de joacă, era ciment, ei isi aduc aminte cat se saturasera sa tot stea cu parintii, cat de mult le placea in tabere, chiar daca erau cu specific pionieresc, deoarece asa puteau sa se simta (mai) liberi. Pentru ca parintii lor chiar isi petreceau timpul cu ei. Nu considerau, de exemplu, ca daca au 15 ani, sunt deja mari si… „ia sa ma mai bucur si eu de viata ca am stat suficient cu copiii!”. Dar, mai ales, nu era o corvoada pentru ei.

Spuneam mai sus ca am avut multe discutii cu profesori si parinti. Primii se plang de agitatia elevilor, de lipsa lor de concentrare, de faptul ca nu mai citesc, ca nu sunt interesati de absolut nimic, ca sunt obraznici si greu de suportat. Nu toti, dar multi dintre ei. Profesorii buni, insa, remarcau dorinta copiilor de tandrete, de discutii, de ocrotire, de punere in valoare, de explicatii amanuntite ale fiecarui fenomen sau sentiment.

Iar parintii… Ei, aici era (si este) o problema. Pe de o parte, parintii au pretentii foarte mari. De ce copilul meu a luat 7 la lucrare? Nu puteti sa-i dati 10?” Iar pe de alta parte ei sunt, desigur, foarte ocupati. Sa produca bani, sa aiba succes in cariera, sa se afirme stand la serviciu cat mai mult timp… „De-aia i-am înscris la scoala privata si dau o groaza de bani acolo – sa se ocupe de el.” Revin seara acasa, după ce-si culeg odraslele de pe la vreun after school, si sunt extrem de obositi. Nu au chef sau timp sa asculte „povestile fara sens” ale copiilor – nici despre scoala (ce nota ai luat?), nici despre colegi, nici despre baiatul sau fata care le e drag/a, chiar dacă (sau tocmai pentru ca) au 5 ani. Le-au cumparat laptop, tableta, smartphone – „ia, joaca-te cu ele, mama, ca eu sunt obosita si n-am chef de prostiile tale”. Iar ei stau cu ochii in device-uri, firește. E interesant, le ofera o lume… Si totusi…

Apoi vin vacantele. „Vai, draga, am fost in concediu cu ala mic si am venit mai obosita decat am plecat. Trebuie sa mergem cateva zile doar noi doi, sa simt si eu ca respir. Sa nu ma mai bata nimeni la cap in permanenta.” Iar aceasta fraza am auzit-o nu de-acum, ci de foarte, foarte multi ani. Chiar de pe vremea cand multinationalele nu poposira incă pe meleagurile noastre sau erau foarte slab reprezentate.

Fireste, exista multi „teoreticieni” ai relatiilor parinti-copii in toată lumea. Unii sunt specializati, iar altii sunt, pur si simplu, atotstiutori de felul lor. Cei mai multi dintre ei explica doct cat e de bine sa-ti lași copilul singur, sa se descurce, sa nu fie legat de fusta mamei (sau de pantalonii tatalui, după caz) etc. etc. Pedagogi desavarsiti dau lectii, de fapt, despre cum sa stai cat mai departe de copilul propriu pentru a fi mai usor de manipulat sau cine-stie din ce alte motive.

Nu sunt „de moda veche”, nu sustin ca trebuie sa-i sufli in ceafa copilului, dar cred ca e nevoie sa fii acolo, langa el, de cate ori este nevoie, si nu numai. Avem putine constante in viata, iar exemplele de urmat sunt si mai reduse. De aceea, un parinte, prin tot ceea ce poate insemna un model, este binevenit (si indicat) in formarea personalitatii aceluia caruia i-a dat viata. Copilul nu citeste? Intreaba-te daca te-a vazut vreodata citind sau vorbind despre vreo carte. Copilul nu e politicos? Gandeste-te daca i-ai spus vreodata care sunt regulile de „supravietuire” în lumea dezlantuita. Copilul e permanent nelinistit? Adu-ti aminte cand l-ai mangaiat ultima data, soptindu-i incet, la ureche, ca viata e grea, dar poate fi si frumoasa, cateodată.

Nu e asa de important sa-i dezvolti spiritul competitiv – se vor gasi destui care sa faca asta. Tu trebuie (da, trebuie!) sa-i dai incredere. Sa stie ca, indiferent ce se va-ntampla, cineva va fi langa el sa-i asculte povestile, framantarile specifice varstei, prostiile. Sa-l incurajeze. Sa rada si sa planga cu el.

In zilele noastre, exista, desigur, multe probleme, iar acum nu ma refer la cele despre supraviețuire. Unde ne facem vacantele, ce fel de masina sau laptop avem, ce naționalitate sa aiba bona, care sa fie limba de studiu la liceul pe care-l va urma fiul sau fiica, la ce facultate (din strainatate, obligatoriu) sa studieze urmasul. Si multe altele, din aceeasi categorie. Uitand, de cele mai multe ori, ca el/ea este un OM. Iar oamenii au nevoie de dragoste, de intelegere, de prietenie, de conversatie, de sprijin. Si de amintiri. Pentru ca noi, la un moment dat, nu vom mai fi, iar ei, copiii nostri, vor ramane (aproape) singuri pe lume. Si chiar daca vor lacrima, momentele petrecute cu mama si cu tata vor fi, poate, cele mai valoroase, cele la care se vor intoarce cand vor voi sa zambeasca, sa planga sau sa caute o explicatie pentru cele mai banale clipe ale existentei. Iar daca nu le vor gasi, vor fi si mai singuri, si mai goi, si mai tristi.

E foarte greu sa fii parinte. Cel mai greu, de fapt. Iar daca, intr-o clipa de pasiune sau nebunie, v-ati asumat acest rol, nu-l jucati prost. Sunteti actorul principal, scenaristul si, in acelasi timp, si regizorul. Este singurul spectacol unde lipsa de talent este fatala. Iar „a doua reprezentatie” nu va mai avea loc.

Pentru sanatatea emotionala a copilului dumneavoastra, petreceti cat mai mult timp cu el.

Odilia Rosianu – redactor sef Literatura de azi (www.literaturadeazi.ro)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: