Academia Parintilor (Pre)ocupati

o initiativa a Scolii Anastasia Popescu si a Gradinitelor Arc-en-Ciel

Nu va protejati copiii de emotiile negative! Invatati-i sa le recunoasca si sa le gestioneze.

father-says-i-am-sorry

– sursa: http://www.republica.ro

Peste doar câteva săptămâni, voi susține pentru prima dată o prezentare despre inteligența emoțională (EQ), concept care cu timpul s-a banalizat destul de mult și, cel mai probabil, în mințile multora dintre cei care mă citesc acum s-ar putea să apară întrebarea: Și ce mare scofală? Desigur că întrebarea este mai mult decât legitimă, doar că eu sunt de părere că, cel mai adesea, tratăm cu o prea mare lejeritate acest concept și avem tendința de a-l interpreta într-un mod eronat. Profesez în meseria de psiholog de mai bine de un deceniu și, până în acest an, m-am ținut departe de a vorbi public despre EQ. Am tot analizat datele culese din cercetări și, sincer, cred că este extrem de dificil să faci recomandări. Știți de ce? Fiindcă a vorbi despre puterea gestionării emoțiilor înseamnă a te vulnerabiliza suficient de mult încât să te deschizi față de toată paleta de emoții umane. Iar noi, oamenii, evităm cu brio vulnerabilizarea și durerea.

Sunt de părere că, dată fiind natura ființei umane, cei mai mulți dintre noi ar fi dispuși să plătească orice preț, doar să nu-și facă vizibilă vulnerabilitatea în fața celor dragi sau a celor care le sunt prin preajmă. Cei mai mulți oameni pe care-i știu au o afinitate vădită către emoțiile pozitive – le dorim în viețile noastre, vorbim despre ele și, cu toate acestea, ne este dificil să le trăim. Iar explicațiile la care au ajuns oamenii de știință cu privire la acest fenomen sunt următoarele: 1) nu putem alege să ne amorțim selectiv emoțiile; 2) chiar dacă pare imposibil de crezut, cea mai dificil de experimentat emoție este bucuria.

Acum e cazul să vă spun câteva cuvinte și despre mecanismele biologice și psihologice din spatele acestor concluzii. Cei mai mulți dintre noi au fost, într-un fel sau altul, educați să se țină la distanță de emoțiile negative. Vă mărturisesc că mulți ani (acum aș fi tentat a spune că prea mulți) am respins emoțiile dificile, convins că doar eu le am și preocupat de ceea ce ar putea ceilalți să gândească despre mine, dacă ar ști că le simt. Nu mai trebuie să subliniez că, uneori, emoțiile umane pot fi extrem de copleșitoare și este firesc ca mecanismele de supraviețuire să-și facă treaba, prin urmare, noi să evităm durerea. Dar se pare că a ne ține departe de emoțiile așa-numite negative nu este o soluție benefică pe termen lung, deoarece nu putem să închidem ușa de la pivniță peste ele și să ne comportăm ca și cum nimic nu s-a întâmplat.

Emoțiile își cer drepturile, iar dacă nu le permitem să existe, nici ele nu ne permit să funcționăm. Pentru mulți dintre pacienții care vin la mine în terapie – cu dependențe, probleme de anxietate, depresie, tulburări de comportament alimentar sau renumitul burnout – se adeverește acest tipar, potrivit căruia a fugi de emoții înseamnă a fugi de ceea ce ne face vii și funcționali, în relațiile noastre personale și profesionale. Mai mult decât atât, selectivitatea în ceea ce privește emoțiile pare să nu fie o opțiune. Oricât de mult și-ar dori un părinte ca micuțul căruia i-a dat viață să resimtă doar fericire și bucurie, acest lucru este imposibil, dacă nu-i oferă celui mic posibilitatea de a se întâlni și cu cealaltă cohortă de emoții (mai puțin pozitive): frică, furie, frustrare, tristețe, vinovăție etc.

de Gaspar Gyorgy

Cititi continuarea articolului aici

Advertisements
Leave a comment »

Te certi des cu partenerul de viata? Iata 5 efecte negative asupra copilului tau

Unhappy siblings sitting in kitchen with their parents who are f

– sursa: http://www.sfatulparintilor.ro

Toate familiile au discutii in contradictoriu. “Ciocniri” verbale despre cine trebuia sa scoata rufele din masina de spalat sau sa duca gunoiul sunt comune in cele mai multe cupluri. Problemele apar insa atunci cand unele conflicte se intensifica si pierzi controlul situatiei.

Nu toti copiii resimt imediat efectele negative ale unei discutii pe tonalitati “inalte” intre mami si tati, dar atunci cand acestea devin o regula sau unele dintre ele dureaza mult si par sa nu se mai termine niciodata, abia atunci apar efecte negative asupra sanatatii mentale si emotionale a copiilor –efecte ce nu tin cont de statutul social, economic sau cultural al familiei respective.

Adultii deseori detin controlul asupra conflictelor dintre ei; s-au mai certat, stiu ca aceste certuri nu duc la ceva prea devastator pentru ei; unii si-au format chiar un mod de trai din a se mai ciondani un pic si a-si elibera tensiunile de peste zi astfel. Dar, din pacate, multi omit sau chiar nu stiu ce inseamna aceste scene pentru sanatatea emotionala a copilului din preajma.

Iata in continuare principalele 5 efecte negative pe care scandalurile dintre parinti le au asupra copilului care asista la ele – de la cele mai mici la cele mai mari si serioase – conform specialistilor in psihologie de la tlchowstuffworks.com.

 

Efect negativ nr 1: Copilul poate sa nu stie sa se descurce intr-o situatie conflictuala

Poate fi in regula sa te mai ciondanesti ocazional in fata copilului pe subiecte minore ca miza. Pe cine pacalim? Nu traim intr-o lume perfecta. Cand ele apar, discutiile din familie pot fi o ocazie de a-i arata copilului cum se comunica si cum sa invete si el sa gestioneze un conflict verbal cu cineva. Poti fi un model pentru el folosind mai degraba argumente constructive decat distructive in timpul conflictului.

Arta de a avea opinii diferite de cineva consta in a incerca sa ramai calm, respectuos, sa gestionezi problema si sa iti sustii punctul de vedere chiar daca asta poate insemna sa iei pentru un timp distanta fata de cel cu care te certi, ca sa nu escaladeze emotiile intr-o cearta cumplita.

Cand va certati in fata copilului, neaparat sa va cereti scuze unul altuia la sfarsit si tot in fata lui sa va si impacati. Daca nu veti face asa, copilul nu va invata sa stapaneasca situatiile conflictuale din viata sa.

 

Efectul negativ nr 2: Copilul devine stresat si ingrijorat

Oamenii mari cred ca un copil nu are de ce sa fie stresat ca ei se cearta; in fond, nu e despre el, nu il priveste pe el si in foarte multe cazuri parintii certareti nici nu intentioneaza sa se desparta, deci sa afecteze viata copiluluilor. Cu toate astea, cand parintii se cearta, mediul din familie devine toxic din punct de vedere emotional, iar pentru copii asta inseamna suparare si mult stress pe care ei nu stiu sa il recunoasca si sa il gestioneze. Mintea lor e plina de intrebari: ce se va intampla de data asta? Oare parintii ma mai iubesc? Oare parintii mei vor divorta? Cu mine ce se va intampla?

Conform unui studiu realizat de Kids Health, aproximativ 25% dintre copiii chestionati au spus ca au devenit violenti cand s-au simtit stresati, coplesiti si suparati pe parinti: au lovit, au muscat sau s-au dat cu capul de ceva. Cand copiii sunt la varsta scolii, parintii si profesorii trebuie sa urmareasca diversi indicatori de interiorizare (de regula la fete) sau de agresivitate (deregula la baieti) ca semne ale tulburarilor lor cauzate de stresul din familie.

La copilul prescolar trebuie sa se identifice semnele de ingrijorare din sufletul lui urmarind daca face accese de istericale specifice acestei varste mai des decat ceilalti copii.

Cititi continuarea aici

 

 

Leave a comment »

Copiii prind injuraturile din zbor. Iata ce ai de facut in acest caz.

 

cearta

sursa: http://www.sfatulparintilor.ro

Sa recunoastem: vrem nu vrem, copiii prind din zbor injuraturile si cuvintele vulgare auzite in jur si… de multe ori adultii  se tavalesc pe jos de ras cand aud ingerasul vorbind birjareste. De fapt, unul din primele cuvinte rostite de fratele meu a fost unul de nereprodus, pentru ca unchiului meu i s-a parut foarte amuzant sa-l invete acel cuvant. Si mai am astfel de exemple. Daca i-ai explicat copilului ca e un cuvant urat si ca nu trebuie sa-l foloseasca si el continua s-o faca, ce metode adopti ca sa-l dezbari de obiceiul prost? Expertii in parenting de la GALTime.com ne dau cateva idei.

Prima ar fi sa nu reactionezi nicicum, mai ales atunci cand copilul evident te testeaza, stiind ca e un cuvant urat. De multe ori, daca nu obtin nicio reactie, copiii isi vor pierde interesul pentru acele cuvinte si nu le vor mai folosi. Suna bine, dar… daca nu functioneaza? Ii mai explici o data ca e un cuvant urat, pe care nici adultii n-ar trebui   sa-l foloseasca si ii oferi un substitut (“fir-ar sa fie!”, “da-o-ncolo!”, “las-o jos!”, “du-te si lasa-ma!”), ocazie cu care iti poti lasa imaginatia sa zburde si chiar poti face un joc in care sa inventati impreuna expresii amuzante dar inocente, cu care sa inlocuiasca vorbele urate atunci cand vor sa-si exprime furia sau frustrarea.

Daca ai un copil mai mare si vulgaritatile i-au intrat in obisnuinta sau le foloseste ca sa te sfideze, amendeaza-l! Pune pe masa din bucatarie un borcan in care sa il obligi sa adauge o suma fixa, stabilita la inceput, pentru fiecare injuratura folosita. Ca sa fie totul corect, fa cate un borcan similar si pentru restul membrilor familiei (pentru ca nici noi nu suntem sfinti, toti mai scapam cate o injuratura) si faci din curatarea limbajului un proiect de familie. In felul acesta copilul nu se va simti persecutat sau nedreptatit. Cand se umplu borcanele puteti folosi banii pentru o iesire cu toata familia, la film, la restaurant, la iarba verde… depinde de cat de mare e taxa pe injuratura si… cat de greu va e tuturor sa renuntati la obiceiul prost.

Cititi aici continuarea articolului

 

Leave a comment »

Copiii nu ar trebui sa detina telefoane inteligente pana la varsta de 12 ani

copiltableta

sursa:

http://m.romanialibera.ro/societate/sanatate/copiii-nu-ar-trebui-sa-detina-telefoane-inteligente-pana-la-varsta-de-12-ani–dependenta-de-tehnologie-ajunge-sa-fie-tratata-la-psihiatrie–3000-de-cazuri-intr-un-singur-spital-446821

Copiii nu ar trebui să dețină telefoane inteligente până la vârsta de 12 ani. Dependența de tehnologie ajunge să fie tratată la Psihiatrie. 3000 de cazuri într-un singur spital.

Medicii trag un semnal de alarmă: de la un an la altul creşte numărul copiilor români dependenţi de tehnologie, care au nevoie de tratament de specialitate.

 

De exemplu, numai la Spitalul Universitar de Psihiatrie din Iaşi, într-un singur an, au fost internaţi peste 3000 de copii cu tulburări emoţionale şi de comportament provocate de utilizarea excesivă a tabletelor şi telefoanelor inteligente.

Andrei este unul dintre pacienții internați la Spitalul Universitar de Psihiatrie din Iași. A ajuns aici din cauza jocurilor pe calculator. Stătea zile şi nopti la Internet Cafe. Trei luni a lipsit de la școală.

Pentru Andrei și pentru ceilalți copii dependenți de tehnologie, tratamentul e de lungă durată. Izolați de familie, sunt învățați să deseneze, să citească, să se joace în aer liber.

Adriana Panaitescu, medic neuropsihiatrie infantilă, Spitalul Socola, Iași: “Decondiționarea se face doar prin măsuri care uneori sunt foarte neplăcute pacientului. E o suferință sevrajul.”

Până la vârsta de 12 ani, copiii NU ar trebui să aibă acces la telefoane inteligente și tablete, atrag atenția specialiștii. Prea mult timp petrecut în fața ecranelor îi face pe cei mici agitaţi și impulsivi. Ei se izolează, apar tulburări de somn şi de alimentaţie.

Florentina Căuia,  psiholog: “Putem evita aceste traumatisme pe viața – pentru că asta sunt – dacă facem totul cu măsură. Cumpăram ce trebuie pentru vârstele copilului.”

Medicii îi avertizează pe părinți că dependența de tehnologie a copiilor se poate trata numai în spital.

– de Mihai Diac (Romania Libera)

Iata aici o emisiune importanta pe aceeasi tema, la Trinitas Tv:

Leave a comment »

Cat timp au voie copiii la TV, calculator sau tableta?

copii+tv

Dulciurile şi accesul la TV  sunt cele două mari subiecte pe care generaţiile din familia noastră au opinii diferite. Noi, părinţii, restricţionăm, în timp ce bunicii permit. Că doar o ciocolată în plus nu ne-a omorât nici pe noi când eram mici, cu atât mai puţin statul la desene. Mai ales că astea de acum sunt mai frumoase, sunt şi educative, ce rău pot face? Ei bine, se pare că pot şi chiar fac rău, depinde de cum îi sunt oferite copilului.

Influenţa media asupra dezvoltării neurocognitive a copilului a fost tema celei de a treia ediţii a Maratonului de Sănătate, organizat de Secom în parteneriat cu Mămica Urbană. A fost cea mai interesantă, frumoasă şi caldă ediţie de până acum, în opinia mea, poate pentru că s-a bucurat de prezenţa a două femei extraordinare – Doamna Doctor Raluca Teleanu, medic primar neurologie pediatrică, șef secție Neurologie Pediatrică “Spitalul Victor Gomoiu”, un doctor cum rar mi-a fost dat să văd şi să ascult şi Mirela Retegan, fondatoarea Zurli, despre care nu cred că mai este nevoie să vă spun prea multe, găsiţi povestea a ceea ce face ea în multe din articolele blogului.

Mirela a deschis seara cu dezinvoltura ei caracteristică şi ne-a prezentat câteva jocuri de jucat în trafic cu copiii – o alternativă perfectă la tableta-baby-sitter şi care va apropia părintele de copil şi le va face călătoria mai uşoară. Am aflat cum se joacă două dintre jocurile prezentate pe proaspăt lansatul CD „Jocuri de jucat în trafic” – Cuvântul interzis şi Clopoţel. Cuvântul interzis – Un jucător pune întrebări şi celălalt răspunde, apoi rolurile se schimbă. Se stabileşte un cuvânt pe care cel care răspunde nu are voie sub nicio formă să îl folosească. Evident că cel care pune întrebări le va formula în aşa fel încât răspunsul să fie greu de dat fără folosirea cuvântului interzis. De exemplu, cuvântul interzis este primăvara, iar posibile întrebări – În ce anotimp se topeşte zăpada sau În ce anotimp este ziua mămicii. Clopoţel – unul din jucători pune întrebări, iar celălalt trebuie să răspundă la orice „clopoţel”. Noi îl jucăm foarte des cu Ana şi ea se amuză cel mai tare când o întrebăm dacă vrea jucării, îngheţată, etc., iar ea trebuie să se concentreze să nu greşească şi să spună altceva decât „clopoţel”. Ce am reţinut eu din prezentarea Mirelei, în afara jocurilor prezentate, a fost că atracţia copilului pentru TV şi alte electronice se manifestă atâta timp cât el nu primeşte atenţia necesară de la părinte. Ecranul nu îl amână, nu îl goneşte, nu îl ceartă, ci este disponibil acolo pentru el, oricând. Conectează-te 100% cu el şi vei bate orice gadget!

Doctor Raluca Teleanu a pornit de la datele statistice ale studiilor care ne spun că, săptămânal, copiii petrec 23 de ore în faţa televizorului (Studiul internaţional „EPODE pentru promovarea egalităţii în ceea ce priveşte starea de sănătate”, 2015) şi că 46% folosesc zilnic laptopul, 41% smartphone-ul, 33% desktop-ul şi 23% tableta (Studiul Net Children Go Mobile, realizat în perioada mai 2013-martie 2014). Dincolo de statistici, ce am reţinut eu din prezentarea doamnei doctor, care a fost dealtfel extrem de echilibrată şi nu a spus nicio clipă să interzicem copiilor folosirea gadget-urilor sau privitul la TV.

  • Privitul la TV creează oatitudine mentală pasivă, deoarece emisferul stâng al creierului este în repaos, ceea ce pe termen lung poate conduce la deficienţe în ceea ce priveşte gândirea logică şi analitică, în vorbire şi construirea frazei, în scris şi citit
  • Activitatea creierului pe parcursul privitului la TV este ALFA, adică în afara spaţului, fără orientare, aşa numitul „visat cu ochii deschişi”
  • Spre deosebire de citit, care dezvoltă imaginaţia, privitul la TV inhibă imaginaţia, deoarece prezintă totul de-a gata, pe tavă, iar privitorul nu mai trebuie să îşi imagineze nimic
  • 70% din întârzierile de limbaj cu care se confruntă doamna doctor în activitatea sa zilnică sunt cauzate de privitul excesiv la televizor.
  • La TV copiii suntsuprastimulaţi, pentru că totul este foarte alert şi colorat, devin hipertonici şi este evident că atunci când sunt reintroduşi în lumea reală se plictisesc foarte repede şi „nu au stare”. De aici şi atât de multe diagnostice de ADHD în ultima vreme.
  • Jocurile video pot fi benefice pentru copiiatâta timp cât nu se abuzează de ele şi cât ele sunt paşnice şi antrenează gândirea logică – de exemplu jocurile de strategie
  • Nu este indicat să le interzicem copiilor accesul la televizor, tabletă, telefon, calculator. Acestea reprezintă o realitate cotidiană şi de multe ori ele sunt şi instrumente de socializareşi discuţii între copii.
  • Creierul este modelabil şi remodelabil, ca răspuns la o experienţă
  • Emoţiile pot fi controlateşi este bine să îi învăţăm pe copii cum să facă acest lucru
  • Cele mai multe conexiuni la nivelul creierului se formează în primii trei ani de viaţă, aşa că este indicat ca până la această vârstă copilul să nu aibă acces la TV sau alte ecrane (laptop, tabletă, telefon, calculator)
  • Durata maximă de privit la televizor(tableta, telefon, laptop se cumulează şi ele în acest timp)este de 1 oră-maximum o oră şi jumătate pe zi
  • Sunt recomandate pauze de 15-20 de minute între reprizele de privit la TV, mai ales dacă se depăşeşte timpul recomandat
  • NU lăsaţi TV-ul să meargă încontinuu, pe principiul că oricum copilul nu se uită! Poate că nu se uită tot timpul în ecran, dar creierul recepţionează toate mesajele transmise
  • În loc să acordăm o atenţie excesivă acumulării de cunoştinţe şi dezvoltării IQ-ului, este de preferat să ne ocupăm în special de dezvoltarea inteligenţei emoţionale a copiilor, aceasta fiind fără limite.

Am mai aflat de la doamna doctor că există copii preponderent vizuali, cum este Ana, care vor fi captivaţi de prezenta ecranelor – aţi mai văzut copil de 1 an-2 uitându-se captivat la emisiuni politice? Ei bine, eu mă feream să mai intru cu Ana în restaurante sau locuri publice unde exista TV, pentru că pentru ea totul se oprea când vedea un ecran, indiferent de ceea ce rula. Aşa este şi acum, doar că se poate controla mai bine. Această caracteristică poate fi folosită în beneficiul copilului, în sensul că el poate învăţa foarte bine utilizând televizorul sau calculatorul – să privească documentare, lecţii de limbi străine, etc. Şi nu, dacă va sta captivat într-un ecran nu este din cauză că i se limitează accesul, ci din cauză că este preponderent vizual. Şi dacă se va uita non-stop la TV, tot atât de fascinat va fi.

În concluzie, privitul la TV şi accesul la telefon, tabletă, laptop nu sunt nocive, atâta timp cât nu sunt folosite în exces şi cât nu suplinesc prezenţa părintelui lângă copil. Acordaţi-le atenţie copiilor, vorbiţi cu ei, aflaţi ce îi frământă, învăţaţi-i să îşi controleze emoţiile şi ajutaţi-i să crească echilibrat!

drRalucaTeleanu

 

  • de Ioana Marinescu
Leave a comment »

Dragi parinti, e greu ca scoala sa va mai educe copiii, cand acasa vi-i educa televizorul

copii+tv

Ruxandra Cioc

– articol preluat de pe www.republica.ro

Propunerea de reforma in invatamantul romanesc a facut sa reizbucneasca aprinsele dezbateri pe tema scolii. In pozitionarea noastra vizavi de aceasta problema, invit la o discutie care sa porneasca de la o cunoastere realista a scolii, refuzand tratarea superficiala sau cuvintele mari.

Va voi prezenta punctul de vedere al unei persoane care nu are alta pasiune mai acaparanta decat aceea de a incerca sa faca educatie. Un argument care imi permite sa afirm ca mediul scolii mi-e bine cunoscut e acela ca am predat in mai multe scoli, de la unele centrale, la altele marginase, si am trecut atat prin sistemul de stat, cat si prin cel al scolii private. In prezent, as putea constitui obiect de experiment pedagogic, prin discrepanta incadrarii, deoarece predau la doua clase dintr-un liceu top 3 al Capitalei (o micro-universitate adolescentina), insa baza si majoritatea orelor le am la o mica scoala gimnaziala de cartier.

Deci cand vorbesc despre elevi, nu am in minte un model elitist. Ma intereseaza elevul la modul general, copilul acela pe care il trimitem la scoala cu un ghiozdan care-i rupe spatele si care se asaza in banca pentru ca e curios, creativ, vrea sa invete si crede ca merita sa stea acolo. Nu il trimitem la scoala pentru ca nu avem baby-sitter sau modalitate de umplere a timpului, ci pentru ca avem asteptari de la scoala ca il va educa, ca ii va intari sistemul de gandire, ca ii va incuraja creativitatea si il va pregati pentru viitor.

 

Mai intai as spune ca, intr-o dezbatere, conflictele izbucnesc din pricina unei intelegeri diferite a termenilor. Este cazul ilustrat si in iluzia optica denumita rata lui Wittgenstein, prin care filosoful german arata, alegoric, doua moduri de a vedea si a gandi. Privind spre dreapta, se contureaza un cap de iepure, dar concentrand privirea spre stanga, ne apare un cap de rata. Doua persoane pot recepta lucruri cu totul diferite, in functie de directia in care privesc. La fel, e foarte important sa definim ce asteptari avem de la scoala. Dinspre ce directie privim? Ce asteptari avem? De ordin strict cognitiv? De ordin moral? De ordin social?

Putem experimenta la nesfarsit, rezultatul va fi unul modest pentru ca scoala e un educator de mana a treia. Azi primul rang e detinut de internet si televiziune, al doilea de familie si al treilea de scoala.

Daca principala noastra asteptare este ca scoala sa dea oameni civilizati si daca ne vom tot uita in societate pentru a masura aceste rezultate, atunci vom fi mereu nemultumiti. Si avand definit acest barometru social, desigur ca vom fi dezamagiti si vom tot reforma (fiecare ministru anulandu-l pe celalalt), poate-poate vom obtine acel cetatean civilizat, empatic, tolerant si moral pe care ni-l dorim. Inutil. Putem experimenta la nesfarsit, rezultatul va fi unul modest pentru ca scoala e un educator de mana a treia. Azi primul rang e detinut de internet si televiziune, al doilea de familie si al treilea de scoala. Iar distanta dintre primul loc si al doilea este colosala. Influenta familiei a scazut nebanuit de mult, lucru pe care parintii il afla, de regula, cu maxima surprindere, tarziu.

 

Azi multi copii nu mai sunt oglinda parintilor, ci oglinda modelelor de la TV

Ca diriginta, am intalnit multi parinti foarte rezonabili, oameni civilizati si validati social, dar copiii lor isi luasera setul de valori din cu totul alte parti decat din familie. Azi multi copii nu mai sunt oglinda parintilor, ci oglinda modelelor pe care si le iau din cultura media ori din anturaj. De unde si drama la care, cu ochii in lacrimi, parintii ii fac adesea partasi pe diriginti. Desigur, este pana la urma vina parintilor ca permit aceasta expunere excesiva la alte medii (virtuale sau de anturaj) carora le deleaga, involuntar, sarcina educarii copilului. Fiind realisti, vom intelege ca scoala are cel mult un efect ameliorativ, dupa viitura naprasnica de violenta si vulgaritate care trece, de regula, peste mintile elevilor. Minti atat de gingase! Nu vreau ca acest adjectiv sa sune siropos, dar nu ar trebui sa avem de nimic mai multa grija amestecata cu respect, ca de gingasia acestor suflete.

In schimb, de la gradinita le permitem expunerea la filmulete (de grafica exceptionala, de acord) in care trupuri umane sunt facute zob, iar decorul este invadat de monstri, razboaie, peisaje apocaliptice. Ca detaliu lingvistic neasteptat (prin natura meseriei rezonez la aspectul lingvistic), desenele animate au dus si la recuperarea unor termeni altfel usor invechiti. Auzeam printre copii mai mici, rostita apasat, jignirea „nemernicule!”. Cine mai foloseste astazi acest cuvant, in afara de acea voce care dubleaza desenele animate si care incearca sa gaseasca traduceri eufemistice? De la groapa de nisip din parc s-ar putea strange material pentru o teza de doctorat in lingvistica. De exemplu, aici se pot auzi chemari de tipul „Hei, amice, vino sa ne jucam!”, cu o fidela ritmare de Disney channel si cu reinvierea acelui caragialian „amice”. Oricum, ce am ilustrat mai sus apare ca minim pericol. Sa privim spre adolescenta, unde cu greu mesajul scolii (si al familiei) mai este acceptat de elevi, interesati extrem de mult de aspect fizic (aceeasi presiune media si de grup), epatare financiara, divertisment, recompensa imediata. Foarte multi dintre copiii nostri au scopuri imediate si nesemnificative, iar daca mai invata, o fac de regula pentru recompense rapide (nota), fiindu-le greu sa priveasca intr-un viitor indepartat, greu sa inteleaga ca invata pentru urmatorul ciclu de invatamant sau pentru integrarea lor profesionala. Ei devin niste copii care nu isi mai contureaza astfel de sperante, pentru ca societatea le ofera permanent modele de oameni care au reusit in absenta scolii si a educatiei, in general. Multi dintre copiii nostri au suspendat cu totul aceste proiectii despre ei insisi ca adulti integrati in viata profesionala. Sunt interesati doar de prezent, de la care cer in principal divertisment si pozitionare favorabila in anturaj. Iar cand mai au totusi planuri de termen lung, multi se viseaza programatori de jocuri video, cantareti, actori, dansatori de succes (fara sa realizeze ca in bransa artistilor pe care ei ii admira si urmaresc asiduu se patrunde totusi foarte greu si circumstantial, la noroc).

 

Daca familia nu intervine, asumandu-și sarcina educarii, ci o deleaga televizorului, atunci mare lucru nu mai e de facut. Este o inegalitate totala de forte, amintind doar faptul ca discursul profesorului nu poate fi niciodata la fel de seducator și persuasiv ca discursul ecranului. Atunci in zadar vrem sa transferam in seama școlii sarcina educarii copilului. In aceasta triada cu mare joc de forte, cultura media-familie-școala, se stabilesc coalizari diferite, de la caz la caz. In principiu, familia și școala ar trebui sa fie aliate. Uneori, familia se opune vehement școlii, din varii motive (contestarea profesionalismului cadrului didactic, nemultumiri legate de evaluare, de volum de munca la teme etc), dar exista și marele pericol sa se intample și invers, ca școala sa devina dușmana familiei, cand continuturile programelor contravin principiilor de moralitate și educatie predate in familie. Consider ca pe acest delicat teritoriu s-a inaintat rareori in istorie (și ar fi bine sa nu repetam greșeala) prin transferarea catre școala a unei agende politice. (vezi predarea comunismului marxist in școala romaneasca).

In dorinta aceasta de a reforma școala, trebuie sa cantarim rational, privind foarte atent spre realitatea concreta a școlii. Problema care se ridica acum este aceea ca, incercand sa il recuperam pe elevul dezinteresat și necivilizat, vom distruge elevii interesati, care vor ieși din școala mult mai slab pregatiti decat ies azi. Elevul dezinteresat oricum nu va fi sedus de o noua programa, oricat am incerca sa o simplificam, sa o cosmetizam și sa o modernizam, pentru ca acel elev este produsul fasonat de societatea de consum și de anturaj, in conditiile in care familia lui a abdicat, din naivitate sau lipsa de timp, din sarcina de a-l educa. Elevul dezinteresat poate fi un elev cu o inteligenta foarte ridicata, dar care are definite alte scopuri și are alta motivatie. Mi se pare o dovada de realism și ratiune ca profesorul sa inteleaga ca exista zone unde competenta lui se oprește. Sunt date pe care școala este in imposibilitatea de a le modifica (mediul social al elevului, familia, optiunea de petrecere a timpului extra-școlar etc). Desigur, ca profesor dedicat (nu am cunoscut alt gen in cei zece ani de cand predau, pentru ca numai atașamentul fata de copii te poate tine aici), nu vei renunta niciodata la a incerca masuri de ameliorare și la a lupta pentru o cat de mica schimbare pozitiva.

Solutia? Dupa critica, ar trebui sa incerc și o minima conturare de scenariu optimist. Desigur, bajbai eu insami in acest delicat domeniu care este educatia, deci nu imi permit sa dau judecati definitive. O inteleapta vorba romaneasca afirma, aproximativ, ca cizmarul are in picioare ghetele rupte, iar invatatorul are acasa copii needucati. E o temere proprie. Așadar, noi inșine ne marturisim neputintele. Aș zice insa ca familia trebuie sa iși recupereze locul pierdut și sa faca educatie, nelasand-o pe seama tabletei și nici macar pe seama școlii. Iar, in ceea ce ne privește, aș spune ca e necesar sa avem un cadru legal care sa ne lase sa ne facem treaba, o programa profesionista și cinstita (fara scopuri ascunse) și o ierarhie de control care sa ne ajute sa progresam. Asta inseamna ca trebuie valorificata resursa umana, pentru ca omul sfintește locul. Poate nu ar fi rau sa se investeasca in continua perfectionare, prin cursuri (gratuite și profesioniste), carti, permise la muzee (in Franta profesorii au intrare gratuita la orice obiectiv cultural), abonamente decontate la reviste de specialitate, vizite educative in școli-pilot etc. Si, mai ales, poate nu ar fi rau ca societatea sa se socoteasca in aceeași tabara cu profesorii, daca nu pentru rezultatele lor, atunci macar pentru dedicare. In cancelariile prin care am trecut, am intalnit multi profesori. Cu metodele unora am simtit ca nu rezonez, dar nu am cunoscut niciunul care sa nu fie dedicat meseriei și copiilor.

Dar, de fapt, aici este marea problema, a metodei de predare, nu a programei și a planurilor cadru! Pentru ca sunt multe de spus, voi incerca sa revin cu un articol in care sa expun parerile mele și ale unora dintre colegi in privinta metodelor de predare.

 

 

Leave a comment »

Copiii cu acces la tablete si telefoane dorm mai putin

copiltableta

Conform unui studiu recent, tabletele si telefoanele mobile din camera in care copiii dorm, afecteaza cantitatea de somn a acestora.

Studiul american publicat recent arata ca accesul la o tableta sau un telefon inteligent in camera in care copiii dorm duce la mai putin somn decat in cazul celor care nu au acces la astfel de dispozitive inteligente.

Cercetarea a fost realizata pe 2.048 de elevi cu varste intre 10 si 13 ani, elevi care dispun de tablete sau telefoane inteligente in camera lor, dar si care nu dispun de astfel de mijloace electronice. Principalul rezultat a fost semnificativ: copiii cu acces la aceste dispozitive dorm noaptea mai putin fata de copiii care nu au acces la un astfel de dispozitiv.

In plus, copiii care au televizor in camera dorm, de asemenea, mai putin.

“Aceste rezultate trebuie sa atraga atentia asupra accesului nelimitat al copiilor la dispozitive electronice”, au declarat autorii acestui studiu condus de Jennifer Falbe de la Institutul de Sanatate Publica al Universitatii California.

sursa: Mediafax

1 Comment »

Cum sa nu mai tipi la copii: ghid practic pentru 6 zile

parentautoritaire

Copiii nu te aud daca tipi la ei. Aceasta este concluzia unanima a specialistilor in cresterea si educarea celor mici si o constatam si pe pielea noastra. Si cu toate astea nu este parinte care sa nu fi ridicat macar o data vocea la copilul sau. Dupa ce ca te enervezi din pricina atitudinii celui mic, constati ca si el are tentinta sa tipe. De ce oare? Pentru ca te imita pe tine, pentru ca parintii sunt aceste oglinzi perfecte ale copiilor lor si e firesc sa fie asa. Ei oricum sunt cu ochii pe noi non-stop si suntem reperul lor in aceasta lume, bun sau rau. Daca ei ne vad pe noi dialogand problemele tipand, inteleg rapid ca asa trebuie sa faca si ei. Asa incat iese un amalgam nefericit care te aduce uneori in pragul disperarii: copilul nici nu te asculta si in plus mai si tipa.

Dar este oare posibil sa-ti mentii intr-atat de mult calmul si autocontrolul incat sa o nu iei pe “inalte” din cand in cand, obtinand astfel si autoritatea mult dorita fara sa dai un exemplu prost copilului tau? Se pare ca da, daca stii cateva trucuri ca sa treci de clipele delicate cand simti ca explodezi si copilul face orice altceva decat sa te asculte. Iata un ghid practic pentru 6 zile care te invata cum sa nu mai tipi la copii, asa cum ni-l recomanda specialisti in parenting, prin pasi mici, zi dupa zi. Nu iti ramane decat sa incerci sa pui in practica aceste sfaturi si sa vezi daca in cazul tau si al copilului tau functioneaza.

Ziua 1: Fii calm

Imagineaza-ti situatia: copiii tai au o nemultumire si urla cat ii tin plamanii. Ce faci tu? De cele mai multe ori tipi la ei sa taca. Lasand la o parte faptul ca cei mici sunt “imuni” la tipetele parintilor, nu faci altceva decat sa le oferi un model de comportament. Si anume: “cand nu iti convine ceva tipi!”. Apoi, prin fapul ca reactionezi la isterie, ii oferi copilului atentia de care el avea nevoie, si, cu alte cuvinte, ii rasplatesti comportamentul inadecvat. Solutia este deci, chiar daca pare imposibila, CALMUL.

Ziua 2: Vorbeste incet…

De fiecare data cand simti nevoia sa tipi, vorbeste incet. Orice vei cere copilului sa faca, o realizezi pe tonalitate joasa, calma, grava, chiar soptita. Instaurezi o regula noua pentru o zi: Nimeni nu are voie sa tipe/sa ridice tonul in casa, iar daca se intampla acest lucru, treci la pedepse, ca la armata: 10 flotari, 10 genuflexiuni etc. Iar regula e valabila pentru toata lumea, fara exceptie, fie el copil sau adult. Iar daca si cei mari isi respecta “pedeapsa”, si cel mic va fi mai atent, plus ca vei fi mai credibil in ochii lui.

Ziua 3: Testul stres-ului acumulat

Este deja la a treia zi in care iti infrangi pornirile instinctive atunci cand esti enervat de ceva ce tine de comportamentul copilului si in care, probabil, ai facut si sute de genuflexiuni. E normal sa simti ca nu mai ai mult si explodezi. Pe acest fond, al acumularii de energie refulata si de nervi si de mult autocontrol, esti mai vulnerabil in fata diverselor boacane, neatentii sau prostioare mai mari sau mai mici pe care copiii continua sa le faca. Totusi, ai grija, copiii sunt copii si nu e bine sa-ti versi nervii pe ei la cea mai mica “abatere” numai pentru ca esti deja ca un butoi cu pulbere. In plus, daca sunteti in public, este posibil sa detectezi si priviri “chiorase” ale diversilor care par a critica comportamentul copiilor tai si implicit veleitatile tale de parinte care nu reuseste sa si-i educe cum trebuie. In acest caz, pare previzibil sa te “scapi” la nervi pe copii. Ziua 3 implica autocontrol in continuare si depasirea acestui tip de stres generat de confruntarea cu mediul exterior. Educatia copiilor tai se face dupa valorile familiei tale si nu dupa valorile diversilor cetateni cu care te intalnesti in fiecare zi.
Read more: http://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/cum-sa-nu-mai-tipi-la-copii-ghid-practic-pentru-6-zile/2/#ixzz3ODUKpqcS

Leave a comment »

Educatia care deriva din toate

parintisicopii

A permite copilului sa se maturizeze liber, fara prejudecati, poate fi o sarcina anevoioasa pentru parinti, pentru ca aceasta presupune mai intai eliberarea de propriile prejudecati si apoi de acelea ale mediului inconjurator.

Pentru a creste un copil in mod sanatos, pentru a-i dezvolta sensibilitatea de a gandi in mod independent, este esential sa stabilim cu el raporturi foarte stranse, sa-i permitem sa asiste la convorbiri inteligente, sa-i incurajam spiritul de curiozitate si sa-l ajutam astfel sa descopere prin el insusi adevarul si falsul.
Viata si scoala sunt principalele medii in care copilul creste, invata, se formeaza. Aici se pun bazele formarii personalitatii, echilibrului emotional si premisele realizarilor sale de mai tarziu.
Atunci cand exista diferente intre valorile sau opiniile promovate si exprimate in mediul familial si mediul scolar, copilul suporta consecintele unui conflict care are rolul de a-i produce confuzie si pierderea reperelor. Copilul devine precum o corabie in deriva si nu mai stie cum sa ajunga la tarm. “Oare ce este cu adevarat important” sau “cui sa dau crezare”, devin intrebari ce framanta mintea copilului care, negasind raspunsuri satisfacatoare, incepe sa experimenteze, sa testeze pe cont propriu temeinicia sau superficialitatea vorbelor adultilor.

Copiii invata prin experienta

A testa si a descoperi de unul singur diverse aspecte ale vietii este, pentru copil, modalitatea cea mai directa de a alunga orice umbra de indoiala cu privire la anumite subiecte de interes, generate de curiozitatile specifice varstei. Doar ca trebuie sa recunoastem ca acest lucru nu are nimic de-a face cu frecventele divergente si diferente de atitudini si idei existente intre mediul scolar si cel  familial, sau chiar cu lipsa de coerenta manifesta in sanul aceleiasi institutii; aici condensata in bine cunoscutele vorbe din popor: “sa faci ce spune popa, dar nu sa nu faci ce face popa”.
In final, cu totii ne-am convins ca totul se invata prin imitatie si ca mai ales copiii invata ceea ce traiesc si nu ceea ce aud!
Punand in discutie educatia pe care copilul o primeste  acasa si la scoala, nu pot sa trec cu vederea cateva aspecte ce tin in principal de aportul educatiei in castigarea unei stabilitati materiale pentru viitor si trairea unei vieti implinite. Nimeni nu pune la indoiala faptul ca fiecare copil trebuie sa mearga la scoala pentru a invata o stiinta sau o arta care sa-i permita mai tarziu sa-si castige existenta, adica sa dobandeasca o situatie economica sigura. Dar oare invatarea unei tehnici sau metode il ajuta mai tarziu pe copil sa dobandeasca in aceeasi masura si o intelegere integrala a vietii, care sa-i permita sa infrunte complexitatile si obstacolele ei?!

O buna educatie trebuie nu doar sa incurajeze invatarea unei tehnici ci, mult mai important, sa-l ajute pe copil sa cunoasca viata si toate misterele ei, prin experienta, prin descoperire. A invata sau a prelua un stil de a face lucrurile, de a gandi sau de a simti, fara a-l fi experimentat din interior, nu poate conduce decat la superficialitate si la promovarea unor modele, idealuri, principii care nu au nimic de-a face cu educatia adevarata, intemeiata pe intelegerea a ceea ce este.

Siguranta exterioara pe care multi adulti o valorizeaza si o ridica la rang de reper al vietii nu se va instaura decat prin iubire si intelegere si nu doar prin acumulari materiale sau obtinere de titluri si medalii. Ca parinti si educatori, datoria noastra este de a promova o educatie si un mod de a castiga existenta, intemeiat pe valori adevarate.

Intelege personalitatea copilului tau!

Educatia consta in a intelege copilul asa cum este el, fara sa-i impunem idealul a ceea ce noi credem ca ar trebui sa fie. A-l indruma sa creasca conform unui ideal inseamna a-l incuraja sa se conformeze, ceea ce naste frica si produce in el un vesnic conflict intre ceea ce este si ceea ce ar trebui sa fie. Iar toate conflictele interioare se manifesta in exterior in societate.

Lumea este pentru copil precum o jungla. El trebuie ghidat prin ea pentru a invata sa se fereasca de pericole insa nu trebuie sa simta niciodata ingradire, constrangere, sufocare, supunere neconditionata. Spiritul lui trebuie sa fie liber fiindca doar astfel copilul va ajunge sa se maturizeze liber, sa se dezvolte in iubire, sa gandeasca inteligent, sa puna in balanta adevarul si falsul, autenticul si superficialul pentru a deveni capabil sa abordeze viata in intregul ei.

Prin urmare, educatia este cea mai importanta in viata unui copil, adolescent, adult, mai importanta chiar decat instructia, dar, impreuna, acestea fac din om o persoana capabila de a cuceri lumea si inaltimile, de a explora spatiul si timpul si de a reda omenirii din acumularile sale. “Dai vointa, iei putere!”, iar puterea unui om consta in EDUCATIA intemeiata pe valori adevarate si nu pe false sau impuse valori.

Psiholog Ana-Ramona Tunaru (sursa: http://www.copilul.ro)

1 Comment »

Dragi dascali, nu mai tipati la copii si nu le mai puneti etichete!

profesor-strigaUn copil nu poate creste cu increderea ca este o persoana buna, demna, ca poate reusi in viata, ca a gresi e omeneste, ca perseverenta este cheia reusitei daca adultii care il modeleaza il bombardeaza cu cuvinte si atitudini distructive, chiar si fara intentie, ci din pura nestiinta a consecintelor.

Sunt multi copii care vin acasa tristi sau furiosi de la gradi sau de la scoala. Sunt copii mici, pana in 8-9 ani, care inca nu s-au dumirit ce e cu viata asta in care zi dupa zi trebuie sa faca lucruri pentru ca adultii sa ii valideze, sa ii laude si sa le confirme ca sunt buni asa cum sunt, ca au toate sansele sa reuseasca.

Sunt copii care tin in ei durerea. Altii, mai guralivi, povestesc parintilor tristetea lor ca iarasi invatatorul a tipat la ei incontinuu toata ora de mate sau ca din nou doamna a laudat in fata clasei continuu acelasi copil, timp in care pentru niciunul dintre ceilalti nu a gasit o vorba buna de spus.

Continuarea pe sfatulparintilor.ro

1 Comment »